PNDC sectorul zootehnic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că, în perioada 01 – 30 octombrie 2010, crescătorii de bovine, atât persoane fizice cât şi juridice, pot solicita Plata Naţionala Directă Complementară pentru sectorul zootehnie.

Pentru a beneficia de prima pe exploataţie pentru bovine, producătorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii, în funcţie de perioada înfiinţării exploataţiei:

1. exploataţii înfiinţate până la data de 31 ianuarie 2008

exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2008;

vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2008;

exploataţia sa fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;

să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

2.exploataţii înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009

exploataţia sã fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009;

vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009;

exploataţia există înregistratã în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;

sã nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

3. exploataţii înfiinţate în perioada 1 februarie 2009 – 31 ianuarie 2010

exploataţia sã fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010;

vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010;

exploataţia există înregistratã în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;

sã nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

Cererea de solicitare a primei pe exploataţie, aferentă fiecărei exploataţii deţinute, se depune individual sau prin reprezentant legal la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã, respectiv al municipiului Bucureşti, unde este înregistrată exploataţia si este însoţită de următoarele documente:

– copie de pe BI/CI/CUI/CIF, după caz;

– copie de pe documentele care atestã provenienţa animalelor pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2010;

– declaraţie pe proprie răspundere cã animalele pentru care se solicitã prima nu au fost eligibile la platã pentru primã în anul 2008 şi/sau 2009, cu excepţia transferului integral al exploataţiei şi al animalelor, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2010;

– declaraţie pe proprie răspundere cu numărul de bovine deţinute la data depunerii cererii, în vederea reactualizării bazei de date a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

– declaraţie pe proprie răspundere că nu au datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitãrii primei;

– copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, dacă este cazul.

LEGISLAŢIE:

OMADR 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, publicat in MO nr. 667/29.09.2010

2 Replies to “PNDC sectorul zootehnic”

  1. admin spune:

    Faptul că dumneavoastră nu ați știut de existența datoriilor nu este de natură să înlăture sancțiunea.

  2. Maioru Emil spune:

    Ce se intelege prin declaraţie pe proprie răspundere că nu au datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitãrii primei?
    Daca beneficiarul nu are cunostinta prin confirmare primire a titlului ezecutoriu de debit,sanctiunea neplatii subventiei de catre APIA este legala ? Astept un raspuns ! Va multumesc frumos!

Dă-i un răspuns lui admin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top