3,7 miliarde de lei pentru sanatate pana in 2020, in cadrul proiectului „Romania competitiva”

Sectorul sanitar are prevazut un buget de 3,763 miliarde de lei pentru perioada 2016-2020, in cadrul proiectului „Romania competitiva”, cei mai multi bani urmand a fi alocati pentru facilitarea accesului la serviciul de urgenta, se arata in documentul de lucru privind sanatatea, ce va fi dezbatut in cadrul sesiunii consultative de astazi.

„Populatia Romaniei a scazut in anul 2015 cu 1.520 de persoane ca urmare a decesului copiilor nascuti vii, cu varsta sub un an. In anul 2014, Romania a pierdut 148.977 de persoane ca urmare a deceselor cauzate de bolile aparatului circulator. Pentru populatia Romaniei, cei mai multi ani potentiali de viata pierduti sunt cauzati de decesele premature determinate de bolile cerebro-vasculare, cardiaca ischemica si ciroza hepatica‘, se arata la capitolul „Starea de fapt”, din cadrul documentului de lucru ce va fi dezbatut in cadrul acestei sesiuni consultative.

Astfel, ca obiectiv, autoritatile si-au planificat reducerea ratei de mortalitate infantila de la 7,5 la mie anul trecut, la 6,5 la mie in anul 2020. Pentru imbunatatirea starii de sanatate si nutritie a mamei si copilului si reducerea riscului de deces matern si infantil s-a prevazut suma de 742,5 milioane de lei.

Totodata, masura care vizeaza reducerea numarului de sarcini nedorite, a incidentei avortului la cerere si a ratei mortalitatii materne prin avort are nevoie de 357,1 milioane de lei.

Expertii isi doresc scaderea deceselor cauzate de boli ale aparatului circulator la 55% din total decese pana in anul 2020, de la 58,8% in 2014, prin cresterea eficacitatii si rolului promovarii sanatatii (buget prevazut de 310,2 milioane lei) si dezvoltarea serviciilor de asistenta comunitara, integrate si comprehensive, destinate in principal populatiei din mediul rural si grupurilor vulnerabile (buget de 353,1 milioane lei).

Alte masuri vizeaza imbunatatirea accesului populatiei la servicii de urgenta prin consolidarea sistemului integrat
de urgenta si continuarea dezvoltarii acestuia (buget de 1,908 miliarde lei), cresterea accesului la servicii de calitate de reabilitare (77,9 milioane de lei) si adaptarea cunostintelor si abilitatilor personalului medical la schimbarile survenite in serviciile de sanatate livrate (14,2 milioane lei).

In cadrul proiectului „Romania competitiva”, au fost programate o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de masuri economice identificate care pot contribui la definirea unei viziuni de consens in ceea ce priveste o crestere economica sustenabila pana in anul 2020.

Potrivit Ministerului Economiei, „Romania competitiva” are schitate liniile de actiune pentru urmatorii patru ani, linii care pot primi in urma consultarilor cu specialistii din fiecare domeniu, parteneri sociali, partide politice, organizatii civice, elementele de valoare adaugata si consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicati in procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cat mai curand posibil.

Proiectul „Romania competitiva” este un proiect in lucru, care alaturi de propunerile reprezentatilor Guvernului, ai Bancii Nationale a Romaniei si ai Academiei Romane, asteapta contributiile de specialitate ale celor care pot participa la dezvoltarea si completarea liniilor de actiune deja identificate.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top