4.000 de oameni au cerut sa-si dea casa in baza Legii darii in plata

cheie_casa.jpg

Numarul celor care au cerut sa-si dea cheile de la casa in baza Legii darii in plata este de 4.000 de persoane, a declarat intr-o conferinta de specialitate, Eugen Radulescu, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Nationale a Romaniei.

„Din 2013 am reintrat pe o panta pozitiva atat in privinta activelor imobiliare cat si a activelor financiare nete. Ma tem ca anul 2016 nu va mai fi la fel. Astept pentru a doua parte a anului daca vom avea in continuare Legea darii in plata in functiune ca valoarea activelor imobiliare sa scada. Piata va fi depresata, va intra intr-un proces de comprimare ceea ce va duce la scaderea valorii tuturor activelor imobiliare. Nu toti vrem sa ne vindem casa acum, numai ca exista un factor psihologic care conteaza si care se va manifesta din pacate in continuare in sensul ca vom observa ca suntem mai putin bogati pentru ca apartamentele si toate activele imobiliare pe care le avem nu mai valoreaza cat valorau. Nu sa sa fie o compresie de mare dimensiune. Noi anticipam ca se va opri intre 5 — 10% dar ganditi-va ca asta inseamna destul de mult fata de totalul valorilor activelor imobiliare. Pana in prezent numarul celor care au cerut sa-si dea cheile in baza legii darii in plata sunt vreo 4.000 de oameni, 4.000 versus 10 milioane de detinatori de active imobiliare. Asta este marea realizare a acestei legi”, a spus Radulescu.

Potrivit acestuia in nicio alta tara din UE nu exista o lege a darii in plata.

„Aceasta initiativa legislativa ne va costa pe toti foarte scump. Probabil ca cineva va castiga niste alegeri pe seama acestor lucruri, admitand cumva ca pana la alegeri oamenii nu se vor dezmetici si nu vor constata ca de fapt au numai de pierdut din asta”, a mai afirmat oficialul BNR.

Legea privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credit a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 28 aprilie si a intrat in vigoare in data de 13 mai.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *