A treia sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova

MDRT_sedinta.jpeg

Joi, 23 martie 2017, va avea loc, la Piatra Neamt, o noua sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova, conduse de premierul Sorin Grindeanu si omologul sau, Pavel Filip.

Principalele obiective ale reuniunii interguvernamentale vizeaza continuarea si dezvoltarea cooperarii bilaterale, evaluarea stadiului proiectelor comune si identificarea unor noi initiative de colaborare.
„Relatia dintre Romania si Republica Moldova este una speciala. Exista asteptari si interes permanent din partea cetatenilor celor doua state. Vom sprijini in continuare dezvoltarea si modernizarea Republicii Moldova, precum si parcursul sau european”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Pe agenda reuniunii se vor afla acte normative privind stadiul proiectelor comune in derulare, cum ar fi proiectul de asistenta tehnica si financiara acordat de partea romana Guvernului Republicii Moldova, dar si proiectele sectoriale comune din domeniul energetic, educational, cultural.
De asemenea, vor fi discutate oportunitatile de investitii romanesti in Republica Moldova, precum si posibilitatile de continuare a colaborarii in domeniile IT, finante, justitie, afaceri interne.

Din partea Guvernului Romaniei vor mai participa Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Les, ministrul Apararii Nationale, Viorel stefan, ministrul Finantelor Publice, Tudorel Toader, ministrul Justitiei, Mihai Tudose, ministrul Economiei, Toma Petcu, ministrul Energiei, Alexandru-Razvan Cuc, ministrul Transporturilor, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Andreea Pastirnac, ministru pentru Romanii de Pretutindeni, Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene, Mihai Busuioc, secretar general al Guvernului, Dan Neculaescu, secretar de stat M.A.E., si Daniel Ionita, ambasadorul Romaniei in Republica Moldova.

Din partea Guvernului Republicii Moldova vor mai participa Octavian Calmac, viceprim-ministru si ministru al Economiei, Vasile Bitca, ministru al Dezvoltãrii Regionale si Constructiilor, Valeriu Munteanu, ministru al Mediului, Alexandru Jizdan, ministru al Afacerilor Interne, Octavian Armasu, ministru al Finantelor, Vladimir Cebotari, ministru al Justitiei, Monica Babuc, ministru al Culturii, Lilian Darii, viceministru al Afacerilor Externe si Integrãrii Europene, Gheorghe Galbura, viceministru al Apararii, Mihai Gribincea, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Republicii Moldova in Romania.

In contextul sedintei comune vor avea loc intalniri bilaterale intre premierul Sorin Grindeanu si omologul sau Pavel Filip, precum si intre ministrii romani si omologii lor din Republica Moldova.

Sursa: mdrap.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *