Al treilea C

In epoca moderna s-a trecut de la credinta la cunoastere; acum se pune problema unei treceri de la cunoastere la constiinta. Credinta a fost uitata si trebuie regasita, iar cunoasterea, in sensul ei comun de acumulare de cunostinte, nu duce nicaieri, poate deveni autodistructiva. Avem nevoie de un salt in materie de constiinta pentru a ne salva. Acesta este cel de-al cincilea soare mayas: soarele constiintei, care va lumina totul in noul ciclu de evolutie terestra. Unii nu-l vor putea suporta si se vor arde, dar cine-si ridica propriul nivel de constiinta, prin iubire si compasiune, se va incalzi la razele lui si va dobindi un simt in plus: intuitia. Intuitia este mai importanta decit clarviziunea. Aceasta din urma permite vederea laturii obiective a planului astral si a celui mental, fara sa ofere neaparat o buna intelegere, in vreme ce cu ajutorul intuitiei vom putea intelege lucrurile ca si cum le-am trai cu adevarat. Cunoasterea traita este adevarata cunoastere.

Constiinta e inca un dar de la Dumnezeu. Universul e organizat pe niveluri ierarhice de constiinta. Dumnezeu reprezinta Constiinta Absoluta, apoi urmeaza „cetele ingeresti„, grupate dupa afinitati si caracterizate de un anumit grad de constiinta. In cartea Facerii, sta scis cum Iacob, adormind cu capul pe o piatra, a vazut in vis o scara ce lega pamintui cu cerul si pe care urcau si coborau ingeri. El a avut astfel revelatia ierarhiei cosmice. Cabalistii numesc asta Arborele Vietii. In planul nostru avem doar scinteieri, dar in noi avem capacitatea de a intui divinul, deci de a accede foarte sus, desi ne este foarte greu si sa ne iubim aproapele. Lupta e grea. Iertarea nu mai spun. Dar astea sint legile Universului. Fara ele nimic nu ar veni catre existenta.

Trebuie sa redescoperim scinteia divina din noi. Pentru aceasta trebuie sa credem, sa ne cunoastem, sa ne iertam si sa ne iubim. Atunci vom redeveni lumina, lumina din lumina, una cu sursa, cu izvorul luminii. Fara o indelunga gestatie in intuneric nu poti izbucni in lumina, nu poti fi lumina fara sa te mingiie umbra, fara sa fi ascultat vocile tacerii, nu poti sa te inalti in lumina fara sa fi germinat in intuneric, ca o saminta. Nimic nu poti crea in lumea aceasta, nu poti vibra in armonie cu rugurile divinului, fara o indelunga pregatire in cea de dincolo si invers.

Vibrind insufletim adevarul. Asta inseamna viata, asta inseamna sa traiesti. Iar adevarata unire cu principiul divin nu se poate petrece decit inlauntrul nostru. Dar mai intii tu trebuie sa te unesti cu tine. Trupul, sufletul si spiritul trebuie sa fie unu. Trebuie sa fi depasit orice dualitate, gen bine-rau, masculin-feminin, intuneric-lumina etc, sa fii desavirsit precum Tatal desavirsit este. Atunci vei deveni Fiinta, vei vibra la unison cu imensitatea, de fapt cu intregul. Vei deveni realitate, caci nu esti decit iluzie ca esti, un „gand al marelui pescarus” (S. Bach). Abia in aceasta uniune vei putea cunoaste cu adevarat, iar cunoasterea va fi perfecta, precum o bucurie mare, o fericire. Vei deveni una cu oceanul de lumina, din care toate s-au nascut in iubire.

Gasindu-l pe Tatal, va veti gasi pe voi. Gasindu-va pe voi, il veti gasi pe Tatal. E totuna.

Inscrieti-va in ritmurile universului. Tot ce facem trebuie sa fie in acord cu acestea, de la somn pina la respiratie, munca, hrana etc. Asa puteti intra in constiinta divina. Nu concep constiinta decit ca o constiinta divina, de care fiecare s-a invrednicit intr-un anumit grad. Constiinta e o staza a unui spirit elevat. Credinta este presupusa in iubire, iar cunoasterea devine gnosis. Restul e inutilitate, cum spunea Nietzsche:  „Ce-mi pasa de rest? Restul nu-i decit omenirea„. Dar, la acest nivel, nu exista rest. Constiinta este ea insasi, este deplina. Ea nu tine nici de cele ale trupului, nici de cele ale sufletului si nici de cele ale mintii. Dimpotriva, le determina.

Istoria incremeneste, din ekstasis-ul trecerii in stasis-ul contemplarii. In cel mai bun caz, ea devine „o dare de seama pentru orbi. (…) Ea nu onoreaza nici fides, nici ratio si nici conditia omului ca subiect al istoriei„, cum spunea Coriolan Babeti (in Istoria ca arena a disputei arhetipale, Curtea Veche, Bucuresti, 2007, p. 5-6). Adevarata moarte este inconstienta refuzului darului divin cel mai de pret. Acestia sint morti in viata, ratacind ca niste naluci catre Hades.

De aceea va spun, avem nevoie de un salt cuantic in materie de constiinta pentru a ne salva, pentru a salva pamintul si istoria oamenilor ca experiment cosmic, tocmai prin inefabilele ei, oprind „funestul cortegiu al pozitivismului” (Henry Corbin). In carne fiind, nu inseamna ca Tatal ne-a parasit, noi am facut-o. Nu trebuie decit sa deschidem ochii inimii si sa privim pina vedem, cum indemna Brancusi. Prin suflet si spirit putem continua sa fim cu Domnul, in Domnul si Domnul (Meister Eckart). E bine sa „cunoastem” asta dinlauntru. Numai asa sintem vii, sintem reali, sintem Fiinta. Fie ca iubirea si intelepciunea din care totul decurge sa ne calauzeasca pe calea cea fara de cale!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.