Alexandra Marcu, consultant pe fonduri europene: Dupa un an si jumatate, fondurile europene s-au mai deblocat, dar companiile private nu prea mai vor sa aplice

companii.jpg

Dupa o perioada in care frecventa atra­ge­rii fondurilor europene a fost extrem de re­dusa, cauzata pe de-o parte de o tran­zitie indelungata si de alta parte de faptul ca masurile de finantare privind fondurile europene nu au fost pregatite din timp, lucrurile au inceput sa se miste din nou, astfel ca pentru exercitiul bugetar 2014-2020 Romania ar putea atrage fonduri de 20 mld. euro, este de parere Alexandra Marcu, consultant pe fonduri europene in cadrul Projects Development Consultants. Dar companiile private nu se mai grabesc sa aplice pentru a primi fonduri.

„La finele lui 2015 si inceputul lui 2016 s-au inchis proiectele pe fonduri europene si o perioada de timp ne-am aflat un pic in suspensie. Din cauza unei tranzitii indelungate si a faptului ca masurile de finantare privind fondurile europene nu au fost pregatite din timp, au aparut sincope in frecventa atragerii de fonduri. Acum, lucrurile au inceput sa se miste. Pentru exercitiul bugetar 2014-2020 sunt alocate fonduri de 30 mld. euro, din care Romania ar putea sa atraga in jur de 20 mld. euro.”, spune Alexandra Marcu.

Aceasta mentioneaza ca in sectorul agricol accesul la finantarile europene a fost dat mai devreme, iar acum a inceput si restul finantarilor. „Proiectele au inceput sa se depuna de anul trecut, iar de anul acesta a intrat in linie dreapta evaluarea acestora. Au fost atribuite contractele de evaluari, majoritatea autoritatilor contrac­tante lucreaza cu expertiza externalizata.“

Cu o experienta de peste zece ani in consultanta pe fonduri europene, Projects Development Consultants a reusit sa atraga prin proiectele pe care le-a consiliat finantari de aproximativ 1 mld. de euro.

„Am lucrat atat cu autoritati publice, cat si cu companii din sectorul privat, dar cea mai mare suma vine din proiectele cu statul, in urma castigarii licitatiilor la care am participat. Cand ne referim la lucrul cu statul este vorba de proiecte mai mari de portofoliu, dar si proiectele cu beneficiarii privati sunt la fel de importante pentru noi“, mentioneaza Alexandra Marcu.

Ea precizeaza ca aspectele cele mai dificile atunci cand este vorba despre atragerea de fonduri europene se refera la volumul mare de documentatie care trebuie pregatit pentru depunerea proiectului si la resursa umana insuficienta de la autoritatea contractanta sau care nu este pregatita corespunzator pentru proiectul respectiv.

Consultantul in fonduri europene spune ca cel mai mare proiect ca valoare, la care a contribuit pana acum, a fost cel care vizeaza protectia impotriva inundatiilor pe raul Dambovita, Lacul Morii. Valoarea de investitii s-a ridicat la 120 mil. euro. „Din pacate, acest proiect era planificat sa se depuna pe perioada 2007-2013 cu finalizare in 2015, dar au existat multi factori care au incetinit realizarea lui.”

Continuarea articolului: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top