Adică, de pe site-ul oficial al guvernului:
http://gov.ro/alte-doua-programe-operationale-sectoriale-acreditate-de-comisia-europeana__l1a105735.html
Respectiv:
„Comisia Europeană a acreditat astăzi încă două din cele şapte Programe Operaţionale Sectoriale pentru România, şi anume, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a anunţat astăzi primul-ministru Emil Boc.
„România poate realiza de acum plăţi efective şi pe aceste două programe operaţionale, astfel încât să-şi întărească capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare”, a declarat şeful Executivului.”
Și când mă gândesc că am depus o cerere de finantare pe POS DRU anul trecut, a obținut finanțarea și acum se semnează contractul….
Normal că are o logică și comunicatul ăsta! E încă o dovadă că guvernul „lucrează responsabil și ia măsurile cele mai bune pentru…”
Eu am căpătat un elan maxim (lucrez la o cerere pentru POS DRU) acum când am intrat în legalitate.
Auzi? E vorba despre EDIS?
Ca pe mine initial m-a bushit rasul la faza asta… Dupa care mi-am dat seama ca intr-un fel trebe sa aiba o logica si comunicatul asta…
Da’ parca prea semana cu comunicatul de acu’ 2 ani de pe vremea asta, cand se povestea de care POS-uri mai sunt la semnat la CE…
Mel