fppSe cauta 3 startup-uri iesene cu potential pentru a primi sprijin financiar

Cea de-a treia conferinta din seria celor opt programate in cadrul proiectului Antreprenor 2.0 va fi organizata la Iasi, in data de 9 aprilie 2013, la Hotel Unirea, sala Cuza, incepand cu ora 8:30.

Participarea la program este gratuita, iar pentru conferinta de la Iasi inscrierile se mai pot face folosind formularul de inregistrare pana in data de 4 aprilie.

Marius Ghenea, antreprenor de succes si business angel, Péter Barta, CEO Fundatia Post-Privatizare, reprezentanti ai Microsoft Romania si antreprenori locali vor lua parte la conferinta regionala de la Iasi si ii vor invata pe participanti cum sa-si valideze ideile de afaceri sau cum sa foloseasca instrumentele online in dezvoltarea afacerii.

Antreprenor 2.0 este un proiect implementat de Fundatia Post Privatizare si partenerii sai si presupune organizarea unor conferinte regionale in marile orase, urmate de sesiuni de workshop si consultanta one-to-one in urma carora sa se gaseasca 24 de afaceri care sa primeasca sprijin financiar in valoare de 300.000 de lei (12.500 de lei pentru fiecare startup).

Etapele pe care doritorii trebuie sa le parcurga sunt simple: trebuie sa-si inscrie ideea de afacere sau afacerea recent pornita in formularul de aplicare si sa participe la conferinta regionala; la finalul conferintei un juriu format din antreprenori consacrati va alege in baza formularului de inscriere 50 de idei care vor trece in urmatoarea etapa a proiectului – sesiunile de workshop-uri.

La terminarea workshop-urilor doar 20 de participanti cu cele mai bune idei vor trece in urmatoarea faza – sesiunea de mentorat one-to-one, unde timp de 3 saptamani, alaturi de consultantii din program, vor fi ajutati sa-si demareze afacerile si sa isi construiasca o strategie de dezvoltare.

Afacerea demarata si strategia de dezvoltare finalizata vor fi analizate de un juriu format din antreprenori, consultanti si oameni de afaceri. Dupa analiza, 3 startup-uri vor fi alese sa primeasca sprijin financiar. Scenariul este acelasi pentru toate cele opt orase, astfel ca, la final, 24 de startup-uri vor primi premii in valoare totala de 300.000 de lei.

Iasul este un oras cu un foarte mare potential antreprenorial, iar o dovada foarte buna in acest sens este faptul ca inscrierile pentru aceasta conferinta sunt de la o zi la alta tot mai mari. Mediul de business din Iasi este in continua dezvoltare si sunt sigur ca vom gasi proiecte foarte interesante, iar competitia va fi acerba„, este de parere Péter Barta, unul din mentorii programului si CEO FPP.

„Antreprenor 2.0”, ID 49068, este un proiect cofinantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeste in Oameni!, si implementat de Fundatia Post-Privatizare in parteneriat cu Impact Net Business SRL, Inovativ Consult SRL, Underclick.ro SRL. Este destinat exclusiv cetatenilor romani, cu varsta minima de 18 ani; nu pot participa cei care au facut parte din grupul tinta al altor proiecte implementate de Fundatia Post-Privatizare, adica, « Promovarea antreprenoriatului in domeniul industriilor creative », ID 61490 sau « Investitori in oameni – parteneriat transnational pentru cresterea interesului angajatorilor in dezvoltarea resurselor umane si pentru cresterea responsabilitatii sociale a intreprinderilor », ID 62471.

Pentru informatii suplimentare puteti contacta:

Fundatia Post-Privatizare
www.postprivatizare.ro
Tel: 031.1000.719
Fax: 031.1000.720

Persoana de contact:
Madalina Marin
0748. 138 .371
[email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top