APDRP nu va plati ultima transa beneficiarilor Masurii 112 care nu si-au indeplinit criteriile de eligibilitate

salata.jpg

agricultura-fermierAgentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) atrage atentia beneficiarilor Masurii 112 „Instalarea Tinerilor Fermieri” ca nu va efectua platile aferente ultimei transe de plata in cazul in care obligatiile asumate de acestia nu au fost indeplinite. Conform contractului semnat intre beneficiari si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, a doua transa de plata, in cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda dupa indeplinirea actiunilor prevazute in Planul de afaceri.

Mai mult, exista posibilitatea reala ca beneficiarilor care nu mai indeplinesc obligatiile asumate prin Contractul de finantare si criteriile de eligibilitate, sa li se solicite returnarea integrala a banilor primiti, la care se adauga si dobanzile legale aferente.

Astfel, conform Contractului de finantare semnat de catre beneficiarii Masurii 112, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de beneficiari prevede ca in maximum 3 ani de la acordarea sprijinului, beneficiarul sa urmeze un curs de formare profesionala prin Masura 111 – „Formare profesionala, informare si difuzare de cunostinte” in cel putin unul dintre domeniile: managementul exploatatiei agricole, contabilitatea fermei, protectia mediului, agricultura ecologica etc. Asadar, in momentul solicitarii ultimei transe de plata, beneficiarii vor trebui sa faca dovada ca au absolvit cursurile respective, indeplinind astfel acest criteriu de eligibilitate.

O alta condite de eligibilitate asumata prin acceptarea finantarii nerambursabile este aceea ca mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile va trebui sa se desfasoare in cadrul fermei proprii.

Pentru Masura 112 Instalarea tinerilor fermieri, finantarea nerambursabila consta in acordarea unei prime de instalare. Sprijinul de instalare este acordat in doua transe de plata. Prima transa este intr-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua transa reprezinta 40% din totalul sprijinului.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 de Euro pentru o exploatatie agricola cu dimensiunea minima de 6 UDE, iar peste aceasta dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creste cu 4.000 Euro/1 UDE, dar nu va putea depasi 40.000 de Euro/ exploatatie.

Conditiile impuse pentru accesarea acestei masuri de investitii au ca scop atingerea obiectivelor Programului National de Dezvoltare Rurala privind imbunatatirea si cresterea competitivitatii sectorului agricol si imbunatatirea managementului exploatatiilor agricole prin reinnoirea generatiei sefilor acestora, fara cresterea populatiei active ocupate in agricultura. Concret, aceste cerinte vin in sprijinul tinerilor fermieri pentru a atinge obiectivul privind cresterea veniturilor exploatatiilor conduse de tinerii fermieri.

Sursa: Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top