Finantarea societatii civile – arme grele sau nu chiar

 

Miruna Cugler, Manager de Comunicare al Asociatiei MaiMultVerde, vorbeste despre evolutia si dinamica finantarilor pentru sectorul nonprofit din Romania, de la fondurile PHARE din anii 90 la bugetele de CSR ale multinationalelor din zilele noastre.
Sunt in sectorul ONG de 12 ani si am pasit cu dreptul in el, din punct de vedere al pozitionarii in „epicentrul” finantarilor. Prima mea slujba a fost in departamentul de informare al recent infiintatei, pe vremea aceea, Fundatii pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Imi amintesc, cu titlu de anecdota, ca sunam in diverse locuri, cu precadere institutii publice, spuneam ca sunt de la FDSC si nu reuseam sa trezesc vreo urma de interes. De indata ce adaugam: „adica de la Programul PHARE pentru Societatea Civila”, rezultatul era, fara exceptie, o schimbare cu 180 de grade a atitudinii si disponibilitatii interlocutorului.

PHARE era cuvantul magic si avea sa ramana asa pana in vremuri apropiate de zilele noastre, pentru ca era echivalentul unor fonduri care, desi presupuneau batai de cap din ce in ce mai mari, erau, nu-i asa? gratis. Cu 12 ani in urma, cand am luat eu la cunostinta de existenta acestui program de finantare, lucrurile stateau pe roze.

La propriu, imi amintesc, de pilda, de o revista a Asociatiei pentru Roze si Trandafiri (redau aproximativ numele, dar intelegeti ideea), care prezenta diverse tipuri de boboci si era sustinuta printr-un mecanism de seed-funding (bani pentru initiative aflate la inceput de drum) foarte generos, cu birocratie minima si deschidere maxima. Pentru proiectele mai ample, grila de criterii devenea ceva mai complexa, dar, una peste alta, programele PHARE aveau bani de dat, iar organizatiile nonprofit, motiv de luat.

Pe langa PHARE, au aparut si „rude” mai putin avute, dar nu de neglijat: finantarile nerambursabile ale Bancii Mondiale, ale Fundatiei pentru o Societate Deschisa si ale diverselor fundatii internationale care sustineau proiecte dedicate dezvoltarii regionale, protectiei copiilor, democratiei si drepturilor omului, combaterii coruptiei, minoritatilor nationale, dezvoltarii resurselor umane etc.

Cum banii atrag mereu dupa ei suspiciuni de coruptie si abuz, mai ales in tari cu economii in tranzitie si moravuri pe masura, grila de care pomeneam a devenit de la an la an mai restrictiva. Birocratia asociata unei cereri de finantare, asijderea. Aplicantii (un barbarism faimos si deja bine impamantenit) stateau cu lista de verificare in fata si se asigurau, riguros, ca au pus in pachet si 5 copii dupa statut, si 5 dupa actul constitutiv, si 5 dupa ultimul bilant contabil.

In paralel, s-a dezvoltat o intreaga stiinta a limbajului lemnos: sustenabil, obiective SMART, activitati eligibile, analiza SWOT, anexa 10 – matricea logica a proiectului samd. Cine stapanea si lega eficient acesti termeni, era castigator.

„Proiectele se scriu pentru evaluator”, a fost o regula de aur, insusita in acea perioada (anii 2000) si care s-a dovedit corecta de fiecare data. Au inceput sa prospere si firmele de consultanta specializate in accesarea fondurilor europene: unele serioase, altele fantomatice. A inceput sa creasca si miza: batea aderarea la usa. Cred ca anii 2002 – 2006 au fost perioada de glorie a seminariilor, conferintelor, simpozioanelor si vizitelor de studiu dedicate integrarii europene. Oricine voia un ban cinstit (si spun asta fara pic de ironie), organiza o masa rotunda in care analiza Politica Agricola Comuna si impactul acesteia asupra Romaniei. Sau politicile sectoriale de mediu. Sau libera circulatie a serviciilor. Sau liberalizarea pietei muncii in UE. Sau…

Odata cu aderarea, miza a devenit uriasa. Fondurile structurale, aceasta veritabila lana de aur pazita de o formularistica cvasi-imposibila si conditii greu de satisfacut, au fost hiper-mediatizate, ceea ce a creat falsa impresie ca avem o comoara a poporului pe care trebuie doar s-o dezgropam. Desi destinate unor proiecte de anvergura, fondurile structurale erau si sunt jinduite mai ales de catre cei care nu le pot accesa, pentru ca ei vor sa isi faca o pensiune si banii sunt pentru o autostrada.

„CSR – the new cool kid in town”
Pe langa fondurile europene (PHARE, ISPA, SAPARD, structurale), organizatiile societatii civile au inceput sa incerce marea cu degetul si sa faca rost de bani si din alte surse. Daca acum cativa ani, erau la moda statutul de utilitate publica sau cel de organizatie acreditata pentru furnizarea de servicii sociale (care aduceau, amandoua, o serie de facilitati financiare destul de consistente), acum organizatiile se intrec in campanii din ce in ce mai agresive pentru a atrage fonduri prin prevederea 2% (fosta 1%) sau din bugetele de responsabilitate sociala (CSR) ale marilor companii.

Mecanismul 2% e destul de clar, el fiind o buna practica preluata cu succes si in Romania pentru sustinerea sectorului nonprofit. Suma atrasa la final depinde doar de ingeniozitatea si impactul emotional pe care reuseste acel ONG sa-l produca in randul contribuabililor (60% dintre romani au facut o donatie in ultimul an, iar pentru 50% dintre ei mila a fost principala motivatie, conform studiului Tendinte ale comportamentului filantropic in Romania publicat in 2008 de Asociatia pentru Relatii Comunitare).

Cat despre CSR, notiunile teoretice si practica gliseaza indecis intre marketing, relatii publice, implicare sociala si campanii de imagine, parerile si modurile de a actiona fiind, si in acest caz, foarte impartite. Cateva lucruri sunt, totusi, clare. 2008 a fost anul de glorie al CSR in Romania, dat fiind faptul ca proiectele de profil inscrise la Gala Oameni pentru Oameni (eveniment care premiaza implicarea sociala) au fost in valoare totala de 27 milioane de euro.

S-a vorbit mult despre CSR, s-au derulat proiecte de amploare, s-au analizat tendintele si beneficiile in numeroase conferinte organizate de industria de comunicare, de massmedia, de catre ONG si de catre companii. CSR was the new cool kid in town, care spera acum ca recesiunea n-o sa-l transforme in repetentul clasei.

Desi multe organizatii sunt inca circumspecte sau se plang ca nu reusesc sa convinga companiile sa le finanteze proiectele, e de notat ca:

– companiile sunt parte a vietii comunitatii, asa ca e firesc sa finanteze activitati in beneficiul acesteia si proiectele inteligent gandite si prezentate, care nu pornesc de la principiul „dati-ne fiindca asa trebuie”, ci care ofera un parteneriat cu beneficii de ambele parti au sanse mult mai mari sa fie selectate.

In loc de concluzii, as formula o serie de indemnuri pentru doritorii de finantare. Sunt lucruri pe care sunt convinsa ca le-ati auzit de nenumarate ori, dar care sunt un produs prin excelenta neperisabil: informati-va, cultivati relatii cu toti actorii reprezentativi din sectorul in care activati, ajutati atunci cand puteti, raspundeti prompt la solicitari, fiti activi si prezenti, fiti sau faceti-va vizibili si relevanti si nu uitati sa zambiti. Pentru restul exista fonduri publice sau private care va pot ajuta, la randul lor.

Sursa: ResponsabilitateSociala.ro

Miruna Cugler (Manager de Comunicare, Asociatia MaiMultVerde)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *