Despre salarii – au crescut sau ba?

 

Capcana dezbaterilor publice cu neprofesionisti a lovit brutal si tema cresterii salariilor in bugetul public. Cheltuielile cu personalul au crescut in primele trei luni in bugetul consolidat al anului curent cu aproape o treime fata de aceeasi perioada din anul 2008.
Adevarat, dar nu se spune si ca acele cresteri au avut loc pe parcursul, dar mai ales la sfarsitul anului trecut.

Cauza? Guvernul liberal si cursa electorale in care s-au angajat toate partidele in Parlamentul Romaniei.

Ulterior, se dovedeste greu fezabila politic o initiativa prin care se refuza plata lor sau se revine cu noi reglementari in sensul diminuarii salariilor de baza. Ratiunile economice intra in coliziune frontala si, uneori, mortala cu cele politice.

Asa s-a ajuns in Romania la o exceptie notabila, referitoare la cele 50% sporuri pentru profesori. Alte state din regiune, precum Ungaria, Bulgaria, Croatia, Estonia, Letonia sau Lituania, au fost obligate sa-si micsoreze cheltuielile bugetare prin scaderea reala a salariilor, inclusiv cele ale presedintilor, premierilor si ministrilor, pentru a face fata crizei.

Iata o alta comparatie elocventa. Castigul salarial mediu net pe economie a crescut in aprilie 2009 la 1408 lei, cu 9,8% fata de aprilie 2008, dar cu doar 3,5% fata de noiembrie 2008 [1].

Comparatia cu decembrie 2008 nu este relevanta din cauza sporurilor semnificativ mai mari de la sfarsitul anului.

Analiza corecta a reflexului actualului guvern la constrangerile economice cred ca tine, cel putin, de urmatoarele aspecte:

– Numarul total al angajatilor bugetari a crescut cu 13% intre 2005 si 2008, iar cel al functionarilor publici cu 41%. Totusi, gradul de ocupare in 2008 a ramas la 90%. Guvernul actual a suspendat ocuparea posturilor vacante din autoritatile si institutiile publice, cu exceptia unui procent de maximum 15% din posturile vacante ulterior (OUG 34/2009).

– Desi salariul mediu a crescut in sectorul public romanesc in medie cu 12,8% anual, din 2005 incoace, impactul sau asupra recrutarii si a promovarii personalului inalt calificat este mai putin clar. Asadar, cresterea cheltuielilor salariale se datoreaza nu doar numarului tot mai mare de angajati, ci si cresterii consistente a salariului de baza care cumulat totalizeaza pana la 86% (de aproape trei ori mai mare decat rata inflatiei), in decembrie 2008 fata de decembrie 2004.

– Structura de baza a compensatiilor nu s-a schimbat deloc, iar calitatea administratiei publice nu a cunoscut salturi semnificative. In practicile europene [2] salariul de baza reprezinta cel putin 80% din totalul remuneratiei.

In Romania, salariul de baza a ramas complet disproportionat in compensatia salariala globala, variind de la 68% pentru profesori, pana la 42% pentru militari. Restul este reprezentat de sporuri si de beneficii in natura (nespecificate in lege).

Anii de vechime se compenseaza cu pana la 25% din salariul de baza, fara a lua in consideratie performantele sau responsabilitatile pe care le implica pozitia respectiva. Chiar si avansarile depind in mare parte de vechime si nu de performanta. Asa se justifica slaba corelatie dintre remuneratie si responsabilitatea pozitiei.

Fenomenul este grav in special la nivelul administratiei publice locale. Echitatea sistemului intre angajatii din sistemul de sanatate, politie, functionari publici, profesori si personalul contractual este puternic viciata. Sindicatele au avut un rol major in adancirea acestor decalaje intr-un cadru lax, diferentiat si haotic de reglementare.

Puterea lor politica a variat semnificativ in functie de domeniul vizat.

– Toate aceste aspecte sunt analizate si se vor regla curand prin intermediul Legii salarizarii unice. Nu se vor mai admite diferente de 75 de ori intre salariul maxim si salariul minim dintr-o anumita institutie. Decalajul va fi diminuat la un factor multiplicativ de maximum 15, iar sporurile nejustificate au fost eliminate.

Totodata, se urmareste ca locurile de munca cu ierarhii si cerinte educationale similare sa fie platite uniform. Greu obiectiv, dar tangibil. Au dovedit-o tarile europene cu mult mai multa experienta in domeniu. Transparenta platilor salariale este un alt deziderat.

De pilda, salariile reale ale profesorilor din invatamantul universitar nu sunt disponibile in nici o sursa de informare guvernamentala, unde sporurile pot atinge cote astronomice. Cazurile nu sunt deloc singulare. Centralizarea tuturor acestor date salariale este obligatorie pentru orice pas viitor al reformei.

– Pentru demnitari si pentru functiile asimilate cu functii de demnitate publica, Guvernul a propus inghetarea salariilor pentru anul 2009. Masura a fost realizata prin OUG 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar. Masura a fost extinsa pentru intreg personalul din sistemul bugetar. Demnitarii parlamentari au reusit totusi sa eludeze partial aceasta propunere guvernamentala.

Ceea ce ramane inca sub semnul intrebarii consta in corelatia salariilor din administratia publica cu cele din economia reala si renuntarea la decizii populiste. De pilda, in practica Bancii Mondiale exista o solutie clara: salariile medii sunt mai mari decat cele ale administratiei publice americane, dar mai mici decat cele de pe Wall Street.

Guvernul actual va trebui sa dezvolte o strategie de reforma profunda a sistemului de salarizare pe termen mediu pentru a nu distorsiona piata muncii, dar care sa poata absorbi acele competente si calificari mai greu recrutabile si de retinut in sistemul public.

O alta tema care ar merita sa fie discutata: se poate implementa salarizarea unitara fara reduceri de personal in sectorul public? – de unde vor veni economiile ce vor finanta eventuale cresteri salariale pentru restabilirea echitatii inter- si intra-profesionale, avand in vedere ca avem deja o pondere a cheltuielilor salariale in PIB de 8.4% (in 2008).

Masurata ca proportie din veniturile bugetare, suntem in top 5 in Europa. De curand, Lituania si Letonia si-au ajustat drastic cheltuielile lor cu personalul si probabil sunt deja sub nivelul nostru. Pentru a vedea de unde putem sa taiem ar trebui sa facem analize functionale ale institutiilor publice centrale, dar si locale. Se prea bine stie ca nicio institutie nu se reformeaza singura, din interior.

[1] Institutul National de Statistica, iunie 2009

[2] Banca Mondiala: „Public Sector Pay Practices in Europe” (2007) si „Public Sector Pay Practices in Romania. Overall Public Sector Trends and Detailed Analysis of Local Government Contract Employees” (2008)

Sursa: Ziare.com

Andreea Paul (Consilier Personal al Prim-Ministrului, Guvernul Romaniei)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *