Inocentii crizei

 

Pentru cineva netrecut pe la scoala dura a vietii din Romania schimbarile care se profileaza in viitorul apropiat nu au o semnificatie mai mare comparate cu cele din restul lumii. Criza este mult mai grava in alte parti ale lumii, cum ar fi Statele Unite sau Europa de Vest.
Pentru oamenii de acolo criza are o forma mult mai concreta si se simte mult mai intens. La noi lucrurile au o tendinta binecunoscuta de a se intampla mai incet sau uneori de a nu se mai intampla de loc. Ce nu se vede insa la suprafata este starea de spirit cu care Romania intampina aceasta criza.

Dupa aproape doua decenii de tranzitie extenuanta de la „coruptii sistemului” la „coruptii nostri” sau „ai vostri” si de la un sistem centralizat de redistribuire a penuriei la un sistem la fel de centralizat al lui „se descurca fiecare cum poate” si al lui „la toti ni-i greu”, se intrevedea in ultimii doi-trei ani un capat de tunel. Salariile erau in crestere, somajul era foarte mic, banii curgeau inspre Romania de la „capsunari” dar si de la investitorii straini, iar preturile caselor erau de neoprit. „In sfarsit o gura de aer si o bucatica din visul bunastarii dupa atat de multa zbatere”, ne-am zis. Starea de spirit este inca, in Romania anului 2009, aceea a unui om care a reusit, in mod nesperat, in lupta sa cu toate greutatile si are dreptul la o binemeritata pauza.

Cand vine vorba de a face economii, la noi se aplica o strategie inedita: romanii nu reduc din cheltuieli, ci isi cauta inca o slujba pentru a-si sutine consumul. Strategie demna de toata lauda, daca e sa laudam puterea de munca a romanului. Indirect, a doua slujba reduce timpul liber disponibil si implicit si timpul disponibil pentru a face cheltuieli deci conduce, in doi pasi, tot la economii. De ce nu am reduce atunci din cheltuieli si ne-am bucura de timpul liber castigat in momentul in care NU ne-am lua a doua slujba?

Aceasta strategie insa releva o tendinta mai profunda: timpul liber este asociat in mod direct cu consumul, un consum intensiv de bunuri, de-a dreptul compensatoriu pentru anii lungi de privatiuni prin care am trecut in comunism si in tranzitie. In materie de consum, suntem inca adolescenti care nu avem notiuni critice despre cat de mult este prea mult si pentru care nici un sacrificiu nu este prea mare pentru lucrurile pe care ni le dorim atat de mult. Oare stim insa care este sacrificiul monetar pe care trebuie sa il facem atunci cand NU cumparam lucrurile de care nu avem absoluta nevoie?

Despre consum si stimularea lui in Romania vom povesti pe larg. Asta mai ales atunci cand vor incepe sa se vada semnele starii cand dependenta noastra de lucruri noi si frumoase intr-o realitate nu la fel de frumoasa vor incepe sa iasa la suprafata. Despre economii, se pare insa ca le vom lasa nu urmasilor nostri, ci ii vom lasa pe ei sa le faca. Cateva cuvinte despre relativitatea gandirii noastre se impun insa.

Am invatat de-a lungul anilor sa ne repetam in minte o mantra linistitoare: „Lucrurile merg inspre mai bine!” Fata de un american sau un vest-european care a schimbat de-a lungul vietii sale productive mai multe locuri de munca si mai multe orase in care aceste locuri de munca se aflau si pentru care relativitatea lucrurilor e ceva observat empiric, avem marele dezavantaj de a fi mai statici, de a crede in absoluturi.

Lipsa unei gandiri flexibile adaptata la schimbarile rapide din mediile economice provine mai degraba dintr-o mai mare imobilitate economica si spatiala decat din lipsa unei educatii formale in economia de piata. Ce nu am invatat noi inca este ca lucrurile NU merg necesar inspre mai bine.

Doru Lupeanu (Consultant, Fix Up Marketing)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *