Monologul inca unei generatii de sacrificiu

 

„…Noi in anul 2000/ Cand nu vom mai fi copii/ Vom face ce-am vazut candva/ Toate visele indraznete/ In fapte le vom preschimba…”
Acesta era unul din cantecele copilariei mele comuniste. Ce-am avut si ce-am pierdut?! Visele de implinire marete, de productie la hectar, de realizare a viitorului de aur par a fi inca o data scoase la iveala de politicienii nostri.

Promisiuni peste promisiuni, acelasi cadru insa. Un cadru in care tara arde si politicienii par a avea ochelari de cal. Inainte, inainte spre propasirea neamului si aducerea Romaniei pe cele mai inalte culmi de civilizatie multilateral dezvoltata!

Indiferenti parca la mersul societatii romanesti, politicienii intra cu cizmele intr-o economie care ar trebui sa fie libera. Apoi, in mijlocul economiei respective se improasca unii pe altii sperand ca vor iesi curati din noroiul creat. Ce au facut insa a fost sa intareasca blocajele financiare existente pe piata si toate din orgoliul unei lupte pentru putere.

Conform Constitutiei, economia Romaniei este o economie de piata. Interventia politicului a transformat-o insa intr-o economie ca la piata, o cearta continua de precupete.

In momentul de fata as vrea sa fiu coreean (de sud…nu de nord). In 1997, in urma crizei care a lovit tara (luasera si ei imprumuturi masive de la FMI !!!) statul a facut apel la cetatenii sai pentru a dona bijuterii din fondul personal pentru restabilirea rezervei de aur a tarii. Solidari si constienti asta au si facut. La noi, in schimb cautam inca vinovati in loc sa cautam solutii.

Johannis, Croitoru…oricine. Cred intr-o guvernare de tehnocrati in momentul de fata, atata timp cat politicul e atat de infipt in economie incat o operatie de extirpare ar spori numai numarul de celule canceroase. Criza trece, pe hartie, conform Comisiei Nationale de Prognoza, in al doilea trimestru din 2010. Optimista prognoza in conditiile in care pompam bani in sistemul bugetar fara a resuscita investitiile.

Oare, daca s-ar pune problema, cati dintre noi ar fi „coreeni”? Cati ar dona din bunurile personale pentru a revitaliza economia? Sau vom incepe sa ne invatam copiii cantece parafrazate, de genul: „Noi in anul 4000/ Cand deloc nu vom mai fi…” ?

Doru Lupeanu (Consultant, Fix Up Marketing)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *