NU vine foametea!

 

(sau la ce sunt bune – cateodata – subventiile agricole)
Acum cateva saptamani, intr-o seara, un post de televiziune romanesc, specializat pe stiri, difuza un talk-show pe care il dorea de mare impact. Invitatii din studio, impreuna cu moderatorul, avertizau ca vine foametea!

Asta a si scris pe ecran, cu litere de-o schioapa, timp de o ora si jumatate. Pana sa fugim spre cel mai apropiat supermarket pentru a ne face provizii de conserve pentru urmatorii 18 – 20 de ani, este de preferat o tura prin presa serioasa, in general din strainatate, apoi prin ultimele statistici adevarate.

Se gasesc urmatoarele date certe:
– Populatia Asiei trece de trei miliarde, adica jumatate din cea globala. in urma avansului tehnico-stiintific si economic din ultimii ani, atat speranta de viata, cat si calitatea acesteia au crescut. Chinezii si indienii, pe valul dezvoltarii economice fara precedent din ultimul deceniu, nu mai mananca automat mancarurile traditionale, bazate pe orez. Au descoperit pizza, painea din faina de grau, spaghetele. Pe scurt, au (re)descoperit graul si porumbul.

– Africa inca nu se poate lauda cu cresteri spectaculoase ale produsului intern brut, si nici cu salturi ale populatiei prospere. Africa era si este inca, din pacate, continentul pe care se moare de foame, asa cum se intampla de pe vremea celebrei Lucy, hominidul-mama pentru toti.
Marile zacaminte de hidrocarburi descoperite si exploatate de cativa ani in unele tari ale continentului negru nu aduc bunastare cetatenilor locali, ci doar sefilor administratiilor locale. Coruptia, proasta guvernare si masurile disperate de subventii prost gandite, alaturate masurilor protectioniste ale unui Nord ipocrit, fac din Africa mai degraba importator decat exportator de produse alimentare, in ciuda potentialului extraordinar.

– Sarim peste Australia, pentru ca acolo nu s-au petrecut evenimente importante din punct de vedere al hranei, nu exista probleme deosebite. Ei sunt, in continuare, printre primii producatori mondiali de carne de oaie si vita. Nu au programe de subventionare a agriculturii.

– Cele doua Americi sunt, intr-un fel sau altul, cel putin deocamdata, la adapost de crizele alimentare in sensul volumului de mancare disponibil. Potentialul inca neutilizat este, de asemenea, remarcabil. Despre preturi se poate comenta.

– incet-incet ajungem pe batranul continent, Europa. Ce se intampla aici? Din cele peste 40 de state, intre care si cele de gen San Marino, Lichtenstein, Andorra si Vatican, 27 reprezinta Uniunea Europeana. Pana la UE sa ne uitam un pic in ograda celorlalte. Adica cele care conteaza din punct de vedere agricol.

– Asadar: Ucraina. tara fosta sovietica, mare, cu potential agricol enorm. Si inainte, ca si acum, Ucraina joaca rolul de furnizor de cereale la nivel european. Cel mai mare atu – pretul energiei, care este cam de trei ori mai mic decat la noi. Asta inseamna energie de tot felul, si carburanti, si electrica. Pentru informarea dumneavoastra, un litru de benzina fara plumb la ucrainieni costa echivalentul a 2,3 RON.

– Belarus este cam in aceeasi situatie. Rusia va sari de data asta din discutie, caci subiectul este pe masura ei si nu avem spatiu de ziar chiar si pentru o scurta trecere in revista a ceea ce se intampla acolo. Norvegia, si ea tara europeana, dar nefacand parte din UE, nu are nici un fel de probleme de hrana. Celelalte tari ramase sunt destul de mici si destul de agrare pentru a nu avea probleme de acest gen.

– Ajungem la Uniune… De Politica Agricola Comuna a auzit toata lumea. Probabil ca este singura politica realmente comuna a Uniunii Europene. In 1950, ca rezultat al traversarii celei mai mari conflagratii mondiale, semnatarii tratatului de la Roma au hotarat ca in Europa unita sa nu mai fie foamete si razboi.
Politica agricola comuna era chemata sa indeplineasca acest deziderat. Zis si facut. Primii care au renuntat la tichetele de mancare, in sensul ca au produs destule alimente pentru a nu mai fi distribuite pe baza de cartele, au fost francezii. tara mare, cu fermieri mereu conectati la piata europeana, Franta a fost, timp de 50 de ani, beneficiara principala a subventiilor pentru agricultura.
La inceput, au fost sustinute productiile mari. Ajunsa la acest nivel, Politica Agricola trebuia schimbata. Se instituiau cotele de lapte de exemplu. Cu alte cuvinte, prin Politica Agricola se avea grija ca fermierul european sa nu produca mai mult decat era necesar, pentru ca preturile sa nu scada, iar fermierii sa nu-si piarda sursele de venit. 10 procente din terenul agricol era lasat, prin directive, necultivat.
Ulterior, din grija pentru mediu s-au elaborat coduri de bune practici agricole, obligatorii pentru toti fermierii, care specificau ce sa faci pentru ca agricultura sa nu dauneze grav mediului.

Revenim la titlu. De ce NU vine foametea? Pentru ca Politica Agricola Comuna va trebui sa se schimbe. incepand de anul viitor chiar, Comisia Europeana are in vedere o serie de „imbunatatiri”. in fata ridicarii, de altfel asteptate, a pretului la petrol si gaze, urmata de cresterea preturilor la alimente, Uniunea Europeana are un as sau, mai bine zis, o gramada de asi in maneca, furnizati de Politica Agricola Comuna.

Practic, acesta este tamponul pe care mai marii Europei il folosesc in fata provocarilor schimbarilor climatice si a globalizarii.

Pana in acest moment, subventiile agricole erau menite a tine in frau productia. Astazi, cand omenirea are nevoie de mai multa hrana (dupa parerea specialistilor FAO ar trebui ca productia agricola mondiala actuala sa creasca cu 50% pana in 2050 pentru a nu avea probleme), aceste bariere in calea productiei trebuie eliminate.

Cu alte cuvinte, se va elimina obligatia ca fermierii sa tina pamant nelucrat, vor disparea cotele de lapte, sume mai mari de bani se vor duce catre dezvoltarea durabila a zonelor rurale, iar Uniunea Europeana isi va reduce drastic interventia pe pietele de cereale si carne de porc.

In continuare, ajutoarele acordate fermierilor sunt conditionate de respectarea normelor de protectie a mediului, de bunastarea animalelor si de calitatea produselor alimentare. Totusi, normele vor fi si ele revazute, fara a fi adaugite. Din contra, ele vor fi simplificate. Sume importante vor fi alocate dezvoltarii durabile a zonelor rurale. Culturile energetice nu vor mai fi subventionate. La pretul la care se vand astazi biocombustibilii nici nu este de mirare.

Sistemul de plati unice pe suprafata va fi desfiintat si el, in 2013. Pot sa va reamintesc ca, in Uniunea Europeana de pana in 2004, subventiile la hectar variau intre 230 de euro pentru portughezi si 692 de euro pentru greci. Guvernul federal german nu oferea decat 348 de euro la hectar, mai putin decat italienii, care beneficiau de 406 euro. Iata ce sume imense au fost folosite de catre fermierii europeni de-a lungul a jumatate de secol.

Nu se sugereaza ca experienta din Europa va fi foarte asemanatoare cu ceea ce se intampla peste ocean, la „americanii cei rai care numai belele ne aduc”. Adica o competitie acerba pe piata alimentelor.

Daca ar fi sa trageti o concluzie, aceasta ar suna cam asa: de acum incolo, cat produceti atata veti vinde, la pretul pietei. Daca chinezii vor sa cumpere grau in loc de orez, pretul painii va creste. Daca indienii vor pofti la carne de porc din Europa (lucru putin probabil), pretul acesteia la bursa de profil va urca si el. Pretul de productie al alimentelor se va mari, din cauza pretului energiei. Schimbarile climatice isi vor spune si ele cuvantul.

In plus nu ne putem inchipui vreun fermier (roman, european, american, ucrainian) care sa nu vrea sa produca, atunci cand piata il plateste mai bine. El sigur va sti sa-si faca socotelile. De asemenea, nu ne putem inchipui vreun comerciant de produse alimentare care sa nu se zbata sa aiba marfa in galantare.

Mai multa marfa la un pret mai mare inseamna succes in afacere. Asa ca noi, ca simpli consumatori, nu ar trebui sa ne umplem camara cu rezerve, ci sa obtinem o marire de salaiu sau inca un serviciu.

Ceea ce ne dorim tuturor. Tuturor celor cu chef de munca. Pe scurt: NU vine foametea! Nu credeti chiar tot ce se zice la televizor!

Sursa: EuROpeanul

Grigore Virsta (Redactor, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *