Turismul, eterna sansa

 

Cu caracteristici geografice si socio-economice diferite, Sud-Muntenia si Bucuresti-Ilfov sunt doua regiuni cu un potential turistic remarcabil.
Intre cele opt regiuni de dezvoltare, Sud-Muntenia si Bucuresti-Ilfov sunt, din perspectiva potentialului turistic, plasate pe niveluri diferite si structurate pe profiluri distincte, in functie de caracteristici geografice si indici socio-economici specifici.

Sud-Muntenia – profilata pe turismul montan si balnear Regiunea Sud-Muntenia se diferentiaza intre zona de nord, mai puternic dezvoltata turistic, si cea de sud, pentru care interesul pentru acest sector abia acum incepe sa se profileze. Nordul detine punctele de interes major pentru turismul montan si cel balnear.

Astfel ca statiunile montane de pe Valea Prahovei – masivul Bucegi, localitatile turistice si parcurile naturale situate in Muntii Bucegi si Muntii Piatra Craiului, statiunile balneoclimaterice – Slanic Prahova, Valenii de Munte, Pucioasa, Campulung-Muscel – sunt zone puternic exploatate turistic.

In ultimii ani, investitiile care s-au facut in cele trei judete din nord – Prahova, Arges si Dambovita – au vizat extinderea retelei hoteliere si ameliorarea calitatii serviciilor. Turismul de week-end, sporturile de iarna au adus beneficii insemnate investitorilor din aceasta zona.

Turismul rural, de asemenea, este apreciat ca o alta sursa de valorificare a potentialului regional, iar posibilitatea obtinerii de finantari din fondurile de preaderare, pana in 2007 (SAPARD, PHARE), a fost folosita de unii parteneri locali pentru crearea de unitati turistice, pensiuni, fapt ce a oferit sansa unei valorizari a spatiului rural.

Desi infrastructura de turism nu corespunde – calitativ si cantitativ – cerintelor, se poate considera ca progrese in acest domeniu exista, comparativ cu anii precedenti. Ca alternativa la turismul montan din nord si pentru o valorificare cuprinzatoare a regiunii Sud-Muntenia, investitorii si autoritatile din turism incearca sa stimuleze un mai mare interes pentru partea de sud a regiunii, prin exploatarea potentialului zonei riverane Dunarii.

Regiunea Bucuresti-Ilfov dezvolta turismul de afaceri Regiunea Bucuresti-Ilfov detine un potential turistic specific, generat de forta de atractie exercitata prin dezvoltarea puternica a acestei zone, la care se adauga valorile culturale si turistice situate in judetul Ilfov.

O serie de caracteristici ale acestei regiuni – volumul mare de investitii, o structura economica in care predomina sectorul servicii, capacitatea de inovare, mediul universitar, un nivel ridicat al fortei calificate de munca – au facut ca turismul dezvoltat in aceasta regiune sa fie unul preponderent de afaceri.

De asemenea, organizarea de evenimente diverse – targuri, spectacole, concerte – reprezinta o sursa extrem de importanta pentru atragerea de turisti straini. La fel ca in cazul celorlalte regiuni, turismul din aceasta zona are nevoie de investitii in proiecte de infrastructura, extinderea retelelor hoteliere, a spatiilor de cazare si imbunatatirea calitatii serviciilor, iar lansarea proiectelor si accesul la fondurile europene vizeaza tocmai aceste aspecte.

La sfarsitul lui 2007, dupa ce Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a aprobat criteriile de eligibilitate pentru axa 5 „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului”, din Programul Operational Regional, interesul agentilor economici din Bucuresti pentru acest domeniul a crescut considerabil.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a lansat o serie de cereri deschise de proiecte pentru cresterea calitatii serviciilor in turism ce vizeaza implicarea autoritatilor publice locale, ONG-uri, IMM-uri in activitati de turism.

Extinderea retelelor hoteliere, imbunatatirea calitatii serviciilor oferite, crearea de specialisti in industria hoteliera si a centrelor de promovare a turismului bucurestean au devenit prioritare pentru autoritatile locale in domeniu. Miza pe care o reprezinta ameliorarea calitatii serviciilor turismului in zona Bucuresti este cu atat mai mare cu cat acesta reprezinta capitala si, implicit, poate stimula interesul pentru turismul romanesc, in general.

In concluzie, putem aprecia ca in ambele regiuni de dezvoltare – Sud-Muntenia cu specificul sau montan si balnear si Bucuresti Ilfov, cu turismul de afaceri – interesul autoritatilor si al investitorilor pentru turism a crescut considerabil in ultimii ani.

O implicare mai activa a investitorilor, a partenerilor sociali, investitorilor in activitatile de turism, precum si concretizarea unor proiecte prin accesarea de fonduri europene care sa faca din turismul romanesc o sursa de crestere economica sunt inca in faza de inceput si dispun de premise favorabile pentru valorificarea potentialului turistic romanesc.

Sursa: EuROpeanul

Mihaela Enache (Redactor, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *