Hedebygade, o insula din Danemarca

 

Cum poate un cluster cu cladiri din secolul XIX sa fie transformat intr-o demonstratie de planificare urbana contemporana, combinand cunostintele tehnice cu participarea locuitorilor? Va relatam despre un eco-district din Copenhaga.
Este povestea unui cartier dintr-un oras care-si cauta identitatea. Este povestea unei anume idei de asezare urbana. Este povestea unui grup de barbati si femei care au dorit sa incerce „ceva nou”. Vasterbro, o zona de 35 hectare, aflata in apropierea centrului istoric din Copenhaga, si-a cristalizat dinamica intr-o serie de renovari care au constituit adevarate aventuri.

Districtul dateaza din secolul XIX, cand capitala Danemarcei s-a extins considerabil prin influxul masiv de forta de munca din provincie. Drumurile erau brazdate de 5, 6 cladiri cu etaj, vopsite in diferite culori si formate in general din apartamente, avand si cateva hoteluri razlete si birouri. Apartamentele erau micute, in general fara incalzire centralizata, apa calda si bai, iar uneori nu aveau nici toalete.

Inainte de 1980, districtul Vesterbro devenise insalubru si sinonim cu ghetou, droguri, criminalitate, insecuritate la locul de munca si somaj. Ceva trebuia repede facut. Municipalitatea din Copenhaga a inceput sa creioneze planuri pentru renovarea acestuia.

in acest context s-a nascut proiectul Hedebygade, numit dupa insula cu patru laturi din Vesterbro. S-a dovedit a fi o adevarata epopee, daca e sa dam crezare spuselor managerului de proiect Kurt Christensen, un arhitect specializat in abordare participativa. „Anii au trecut, dar mandria de a fi luat parte la acest proiect ramane. in toiul actiunii, emotiile erau uriase iar discutiile erau aprinse si prelungite… „

Optiunea de participare

Municipalitatea a desenat arealul de reabilitare a zonei in 1992, dar primele buldozere au sosit abia in 1997. in 1994 a fost constituit un grup de lucru format din proprietari, chiriasi, reprezentanti ai autoritatilor publice locale si ai Ministerului Locuintelor, impreuna cu o firma de consultanta. In cele aproximativ 350 de apartamente locuiau studenti, persoane singure cu venituri scazute, someri si persoane in varsta care stateau in zona de generatii. Majoritatea erau saraci si nu aveau posibilitati financiare de a face investitii in locuinte.

Rapid, ecologia urbana s-a impus ca un numitor comun pentru ca toti locuitorii orasului, indiferent de origine sau conditie sociala sa locuiasca impreuna in bune conditii. „In Copenhaga acesta a fost apogeul ecologiei urbane. A existat o vointa politica puternica si implicit resurse pentru a testa la scara larga idei despre reabilitare ecologica si participare.”

Participarea s-a dovedit a fi furtunoasa, ca de exemplu atunci cand locuitorii s-au opus vehement proiectului municipalitatii de a reduce numarul total de locuinte pentru a le mari suprafata medie. „Au existat demonstratii in fata primariei si negocieri aprinse. Spiritele erau foarte incinse! Intr-un final, locuitorii din Hedebygade au obtinut o usoara reducere a numarului de exproprieri si au castigat putin mai multa reprezentare in echipa de coordonare a proiectului”.

Guvernare originala

De la inceputul programului de reabilitare, o serie de persoane au fost pregatite sa actioneze ca intermediari intre autoritati si locuitori. Unul dintre ei era prezent in fiecare zi in Hedebygade. „Cetatenii veneau sa puna intrebari si sa-si manifeste temerile. Era un fel de serviciu de mediere locala, iar in acelasi timp instruirea locuitorilor cu privire la ecologia urbana facea parte din proiect.”

Pentru intregul district, municipalitatea a infiintat Centrul pentru refacerea Vesterbro. Acest organism original, semi-public, dar independent a adus impreuna arhitecti si asistenti sociali intr-o dubla misiune. Prima era sa-i ajute pe locuitori sa se implice in proiect, sa organizeze un „consiliu al insulei” si sa-si formuleze cerintele. A doua era sa disemineze informatiile despre constructii si renovare ecologica.

Eficienta energetica

O vizita in interiorul insulei, astazi o zona semi-privata, demonstreaza adevarata fata a reabilitarii sub forma a 8 proiecte demonstrative cu accent pe utilizarea rationala a resurselor si eficienta energetica. Pe fatadele si acoperisurile unora dintre cladiri au fost inserate panouri solare, celule fotovoltaice, sisteme de ventilatie cu schimbatoare de caldura, elemente de incalzire solara pasive, etc. Mai spectaculoasa este Prisma de pe unul din acoperisuri. Este un fel de oglinda imensa, cunoscuta ca Heliostat, care concentreaza razele solare si le trimite jos in centrul cladirii.

Chiar daca astazi unele dintre solutii sunt depasite din punct de vedere tehnic, abordarea ramane totusi una valida. Din punct de vedere estetic, elementele sunt integrate armonios in fatade, arhitectii avand grija sa lucreze cu o paleta limitata de culori si materiale.

Impartirea spatiilor

Inauntrul insulei, nu exista terase sau gradini private. Totul este o proprietate comuna. Un grup de femei stau de vorba in timp ce-si urmaresc copiii jucandu-se, o doamna mai in varsta isi plimba pisica, o masina de slefuit se aude in fundal. In centrul acestei gradini o serie de cladiri functioneaza ca un centru de intalniri si activitati.

Prevazut cu o spalatorie de rufe ce utilizeaza apa de ploaie de pe acoperis, centrul constituie un loc de intalnire pentru locuitori si include un loc de joaca pentru copii. Peste tot in jur, pasi marunti serpuiesc printre cativa copaci falnici, un bazin, un teren de fotbal, piste pentru ciclism si zone discrete de sortare a deseurilor.

Pe partea dinspre strada – o cu totul alta infatisare. Aparent nimic nu deosebeste casele de cele de pe strazile invecinate. Aceasta a fost si intentia. „Discutiile de atunci au demonstrat atasamentul locuitorilor fata de arhitectura cladirilor. Latura emotionala a acestor cladiri vechi este foarte importanta pentru ei. Fatadele si atmosfera strazilor din imprejurimile districtului au fost conservate, chiar daca, anumite cladiri ar fi putut fi demolate.”

Impresii

Implementarea proiectului s-a finalizat in 2002 si a fost urmata de o prima faza de evaluare in 2004. „Acesta a fost momentul adevarului, in care pentru alegerile tehnologice si managementul proiectului, Ministerul Economiei a fost cu ochii pe noi”. Au fost instalate contoare peste tot, pentru a masura impactul ecologic asupra insulei. Cifrele vorbesc de la sine, consumul de apa, electricitate, caldura si emisiile de CO2 fiind sub media nationala.

Barometrele de opinie privind calitatea vietii au indicat sentimente pozitive generalizate. Anumite initiative, cum sunt centrul comunitar si selectarea deseurilor, sunt un succes. Alte aspecte, precum folosirea de zi cu zi a anumitor facilitati nu au starnit la momentul respectiv comentarii favorabile.

Dar cei care locuiesc aici considera ca interesul si cunostintele lor privind ecologia urbana au crescut si au creat un fir de legatura care i-a adus impreuna. Una dintre ambitiile principale ale proiectului, aceea de a face ca locuitorii sa se integreze in noul design, este mai greu de atins. Unii oameni au disparut pe durata implementarii operatiunii, altii au simtit ca vocile lor n-au fost auzite, iar altii s-au mutat atunci cand chiriile au crescut, desi nu in mod excesiv.

Kurt Christensen ramane increzator: „Chiar daca am pierdut cativa locuitori, in timpul si dupa finalizarea lucrarilor, am retinut un anumit mix social. Studentii au ramas o parte insemnata a populatiei. Aceste locuinte cu chirie modica devin adesea primul lor camin.

Este un cerc virtuos, pentru ca familiile inseamna copii, copiii inseamna gradinite si scoli, care erau inainte amenintate cu inchiderea din cauza lipsei clientilor.” Cu timpul, e posibil sa ne uitam mai atent la acest proiect. „Am dorit sa demonstram ca ecologia urbana este posibila! Anumite lucruri au mers bine, altele mai putin. Dar macar am incercat.”

Articol preluat din revista Research EU nr. 54/Decembrie 2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *