Auditarea programelor europene „anti-foamete”

Printre multiplele direcții în care se utilizează bugetul UE, cea legată de securitatea alimentară a căpătat o pondere tot mai ridicată în ultimele exerciții financiare. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO, http://www.fao.org), acest tip de securitate constituie o problemă la scară mondială, aproximativ un miliard de persoane din lume fiind afectate de foamete. Accentele cele mai grave le regăsim în Asia de Sud și Africa Subsahariană. In această din urmă zonă persistă malnutriţia cronică, cu rate permanent ridicate, în special în ceea ce privește copiii, asociată cu o rată de mortalitate ridi­cată. Sărăcia și insecuritatea alimentară sînt cauzate de o serie întreagă de factori. Intre aceștia se situează productivitatea agricolă scăzută, în contextul în care ¾ din populație este rurală și trăiește din agricultura de subzisten­ţă, rata redusă a investiţiilor, diminuarea ajutorului de la do­natori alocat agriculturii, puterea redusă de cumpărare, infrastructura inadecvată de depozitare/ procesare/ distribu­ţie (BM, 2010). Lucrurile s-au agravat în urma creșterii masive și bruște a preţurilor la alimente în întreaga lume în anul 2007 și odată cu declanșarea actualei crizei economice (2008-2009). Incă de acum șapte ani, consensul european privind dezvoltarea selectează agricultura, dezvoltarea rurală și securitatea alimentară ca fiind unele dintre domeniile asupra cărora se va concentra ajutorul acordat de UE. In decembrie 2008, a fost instituit Mecanismul privind produse­le alimentare (MPA) în vederea asigurării unei reacţii rapide la criza provocată de volatilitatea preţurilor la alimente în ţările în curs de dezvoltare. Așa cum era de așteptat, obiectivele principale ale MPA vizează creșterea producţiei agricole, ate­nuarea efectelor negative ale exploziei preţurilor la alimente asupra populaţiilor locale și consolidarea capacităţilor de pro­ducţie și a guvernanţei sectorului agricol pentru a îmbunătăţi sustenabilitatea intervenţiilor. Linia bugetară pentru securitate alimentară privește finanţarea a trei tipuri principale de intervenţii la nivel de ţară: (a) ajutor alimentar, acolo unde acţiunile sînt în principal pe termen scurt; (b) asistenţă financiară pe termen lung în vede­rea sprijinirii securităţii alimentare (aprovi­zionarea cu seminţe, mașini agricole etc.); (c) sisteme de avertizare rapidă și sisteme de depozitare. Alocările totale de fon­duri europene pentru securitatea alimentară în Africa Subsahariană (2002-2010) se ridică la 3,2 mld. euro. În principiu, utilizarea resurselor s-a făcut cu respectarea Regulamentelor (CE) ale Parlamentului European și ale Consiliului, însă o acțiune recentă de audit a Curții de Conturi Europene (CCE) a pus în evidență și aspecte deficitare (Eficacitatea ajutorului pentru dezvoltare în domeniul securităţii alimentare acordat de UE în Africa Subsahariană, . Spicuind din Raportul special nr. 1/2012 al ECA, reținem că CE nu a acordat o prioritate suficientă alimentaţiei și ar fi putut să facă mai multe eforturi pentru a încuraja ţările (Etiopia, Malawi, Rwanda, Congo, Sudan, Ciad, Zimbabwe, Sierra Leone și Liberia) să instituie mai devreme politici și programe corespunzătoare vizînd alimentaţia. Apoi, mecanismul privind produsele alimentare nu a fost conceput pen­tru a rezolva problema volatilităţii pe termen lung a preţurilor la alimente, iar obiectivele intervenţiilor sînt adesea insuficient de clare. ECA mai subliniază că, în ciuda unui grad ridicat de asumare a responsabilităţii de către guvernele partenere și de către beneficiari, programele guvernamentale de mare amploare în domeniul agriculturii și în cel al prestaţiilor sociale nu sînt sustenabile financiar, depinzînd de un sprijin permanent și semnificativ din partea donatorilor. Între recomandările regăsite în raportul amintit figurează cele potrivit cărora CE și Serviciul European de Acţiune Externă ar trebui să acor­de o prioritate adecvată alimentaţiei în cadrul proceselor de definire a strategiei de cooperare. Obiectivele intervenţiilor se impune să fie suficient de precise și măsurabile prin indicatori de performanţă, asigurînd că pot fi atinse printr-o mai bună evaluare a riscurilor și a presupoziţiilor privind implementarea cu suc­ces a intervenţiilor. Pe de altă parte, CE ar trebui să sprijine mai bine sustenabilitatea financiară a pro­gramelor agricole și a celor de prestaţii sociale. De aceea este cazul ca Executivul european să aibă în vedere două lucruri importante. În primul rînd să pună un accent sporit pe dezvoltarea unor servicii eficace de informare și educare agricolă, a unei infrastructuri post-recoltare și a unui sistem de credit rural. Iar apoi să se asigure că programele de prestaţii sociale furnizează un sprijin adecvat în vederea dezvoltării capacităţilor beneficiarilor de a cîștiga un venit.

About Ionel Bostan

Ionel Bostan este publicist şi prozator – membru al Uniunii Scriitorilor (USR) şi Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR). N.21 februarie 1962, Giurgeşti-Tg.Frumos, judeţul Iaşi. Studiază Economia şi Dreptul la Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi. Profesor universitar din anul 2002.