Aseară am revăzut un film pe care sunt sigură că mulți dintre voi l-ați văzut măcar o dată sau cel puțin ați auzit de el, și anume “Bunul, Răul și Urâtul” sau în alte cuvinte “The Good, the Bad and the Ugly”. Filmul prezintă o poveste despre o luptă primitivă despre supraviețuire și bogăție, în care regizorul reușește să capturează narațiunea și haosul vechiului vest sălbatic. Şi pentru că în film joacă mari actori ai cinematografiei hollywoodiene (Eli Wallach (urâtul), Clint Eastwood (bunul), Leen Van Cleef (răul)) am asociat cele trei caractere, diverselor tipuri de sponsori ai proiectelor.
Știm că fiecare proiect are un sponsor iar acesta este acea persoană care inițiază un proiect, este responsabil de furnizarea resurselor financiare care să asigure succesul proiectului etc. Cu cât proiectul este mai mare cu atât rolul sponsorului este mai mare. Deoarece sponsorul are un rol atât de important în proiect, este indicat să îi recunoaștem tipul pentru a gestiona cât mai bine acestă relația.
Din punctul meu de vedere, cel mai nedorit tip de sponsor este cel “urât”. Acești sponsori sunt în general alocați. Prin urmare ei nu au nici un fel de investiție personală în ceea ce privește livrabilele proiectului sau nici un interes referitor la ceea ce servește proiectul. Astfel de sponsori tind să nu asculte sau să țină cont de managerul de proiect ci mai degrabă tind să se focuseze mai mult pe dorințele celor care l-au alocat, ei putând să fie schimbați frecvent și astfel să nu existe nici o continuitate.
Managerul de proiect trebuie să lucreze cu sponsorul și să răspundă dorințelor acestuia. Adesea, acest lucru este în contradicție cu succesul proiectului. Un răspuns ar putea fi găsirea unui sponsor surogat sau a unei persoane sau a unui grup de persoane care vor beneficia de rezultatele proiectului și care poate prelua rolul tipic al unui sponsor de proiect. În mod alternativ, managerul de proiect poate solicita sprijin altor persoane cu influență din cadrul companiei. Succesul depinde în mare măsură de modul în care managerul de proiect este interconectat în cadrul organizației.
Pe curând.
Articolul priveste lucrurile din perspectiva managerului de proiect, deoarece acesta vede lucrurile „din fata” si nu „din spate”. Si da, sponsorul „rau” in aceasta situatie ramane cel pe care managerul de proiect il percepe ca ne fiind in linie cu succesul proiectului.
In rest, ai dreptate, nu stim niciodata ce e in capul sefului 🙂
Chiar si asa, sponsorul alocat si yesman („urat” asa cum l-ai numit) urmareste cerintele managementului superior, de unde lucrurile se vad poate altfel decat la nivelul managerului de proiect. Daca business-ul este intr-un context dinamic, e foarte posibil ca obiectivele de business sa se dezalinieze fata de cele stabilite initial, cu repercusiuni asupra obiectivelor proiectului. Cu alte cuvinte, succesul proiectului nu mai inseamna si succesul de business. Cum vezi tu aceasta situatie, cand „Seful” s-ar putea sa aiba dreptate? (de fapt are intotdeauna) :). Mai este el „cel urat”? Sau e doar „proiectia” managerului de proiect? 🙂