Sereleuri cu patrimonii cât să încapă într-o sacoşă, ori mastodonţi industriali, societăţile comerciale autohtone trebuie să poarte povara riguroasei contabilităţi sau sancţiunea unor aspre pedepse instituite prin lege.
Dealtminteri, în aproape 20 de ani de când actorii economici joacă pe scena pieţei după reguli noi, asperităţile în relaţiile cu fiscul s-au aplatizat simţitor, aproape tot comerciantul apelând la serviciile unui contabil, fie de genul nea Mitică pensionarul, cu şcoală medie financiară, fie cabinete cu ştaif ale unor experţi cu masterate în contabilitate.
Completată „la zi”, stufoasa formularistică financiar-contabilă oferă o anumită garanţie a evitării riscului coliziunii cu fiscul, punându-l la adăpost pe întreprinzător de pericolul plăţii, drept amenzi, a unor sume care, în cazul unui cumul de încălcări, pot lesne depăşi o sută de milioane de lei. Legea contabilităţii este extrem de clară şi severă în acest sens.
În practică, chiar conducând cu sfinţenie contabilitatea după toate regulile fiscale, apare adesea posibilitatea suportării de către comerciant a unei amenzi de zece milioane de lei, în baza, desigur, tot a unui act normativ, laconic şi fără portiţe. Este vorba de situaţia în care documentele contabile nu pot fi puse la dispoziţia organelor de control financiar în momentul solicitării lor, motive de genul „actele sunt la contabil” sau „documentele sunt încuiate în seiful patronului care vine cu rapidul de noapte din delegaţie” neţinând sub nici o formă în faţa inspectorilor.
Un control făcut „la plezneală”, adică inopinat şi operativ, neputând dura mai mult de opt ore, specific Gărzii Financiare, fără o tematică anume, pe fondul mult criticatului „plan de amenzi”, poate nici să nu meargă în faza a doua, respectiv la a fixa un termen de prezentare a evidenţelor contabile, aplicând amenda în cauză pe loc. Nu contează faptul că doar în urmă cu o săptămână firma a fost verificată „la zi” de alţi inspectori cu atribuţii similare sau că actele ar putea fi puse la dispoziţie a doua zi, ci se invocă faptul că „persoanele juridice sunt obligate să păstreze la sediul declarat documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, precum şi registrele contabile legale şi să le pună la dispoziţia organelor de drept …”
În acelaşi context, merită a fi semnalată încălcarea – în timpul acţiunilor fiscale tip „blitz”, din raţiuni de timp – a dreptului comerciantului de a fi asistat de către un consultant fiscal ori expert contabil.
Lipsa specialiştilor în cauză în timpul verificărilor şi semnarea fără obiecţiuni a actului de control diminuează în număr apreciabil şi şansele obţinerii unei soluţii favorabile post-contestaţie. Recunoscute ca fiind puternice elemente de ostilitate ale mediului extern în raport cu firmele mici şi mijlocii, cele care asigură în proporţie semnificativă crearea PIB şi alimentarea bugetului de stat, toate inconvenientele (reale) ale controlului fiscal-financiar ar trebui avute în vedere la modificarea normelor inspecţiei fiscale şi a celor privind verificările Gărzii financiare, care încă se lasă aşteptată.
