Case pentru saraci din fonduri europene

bani_valuta.jpg

casaIn Ploiesti aproape 300 de familii astepta ca primaria sa le repartizeze o locuinta, iar solutia ar fi fondurile de la Uniunea Europeana. Autoritatile locale au discutat cu reprezentantii unei organizatii non-guvernamentale care implementeaza un proiect de incluziune sociala in orasele cu peste 20.000 de locuitori. Astfel, autoritatile ploiestene si-au propus sa ceara fonduri pentru realizarea mai multor locuinte, dar si pentru lucrari de asfaltare, ridicari topografice ori extindere a retelei de iluminat.

La finele anului trecut, Consiliul Local a aprobat un proiect privind amplasarea a 50 de case modulare, din containere, destinate familiilor cu probleme financiare si persoanelor evacuate din case nationalizate. Desi proiectul a primit un vot pozitiv, conducerea de la acea vreme a municipalitatii a refuzat sa aloce si fondurile necesare, iar bugetul de investitii pe acest an nu este nici pe departe unul satisfacator, asa ca varianta de a primi fonduri europene ar reprezenta o solutie nesperata pentru aceasta problema.

Noilor locuinte se adauga, cele sociale aflate actualmente in patrimoniul primariei, dar care au ajuns intr-un avansat stadiu de degradare. O expertiza efectuata anul trecut arata, spre exemplu, ca 40 de locuinte sociale care deja au chiriasi sunt atat de vechi si de deteriorate incat ar trebui fie consolidate, fie demolate. Acestea sunt cifrele de la care pleaca toate calculele facute in ultima vreme de autoritatile locale, care anul trecut au discutat un proiect pentru amplasarea de containere, in zona Bereasca, proiect care a primit aprobarea Consiliului Local dar nu si fondurile necesare pentru punerea in practica. Solutia pentru a rezolva o buna parte din problema infrastructurii sociale ar putea veni de la Uniunea Europeana.

„Am discutat cu reprezentantii organizatiei Make Better, care ofera sprijin pentru animarea comunitatilor din orase cu peste 20.000 de locuitori. Ei se ocupa de strategii pentru dezvoltarea infrastructurii sociale si servicii economice sociale. Putem primi finantare europeana, este o oportunitate valoroasa de abordare a situatiei cartierelor mai putin dezvoltate ale Ploiestiului. Saptamana viitoare vom avea o noua sedinta cu dansii si cu toti factorii din subordinea primariei. Ne gandim sa atragem fonduri pentru infrastructura sociala, asfaltari, iluminat, ridicari topo, poate si o gradinita„, a precizat primarul interimar al Ploiestiului, Cristian Ganea.

Referitor la proiectul privind amplasarea de containere – laudat de unii pentru costurile reduse si timpul scurt in care ar putea fi realizat si criticat de altii pe motiv ca n-ar fi tocmai adecvat – edilul a spus ca, in viziunea sa, „orice varianta rapida ar fi buna, in conditiile in care numarul de cereri depaseste cu mult oferta actuala de locuinte a primariei”. „Din primele discutii a reiesit ca aceasta organizatie ar avea la dispozitie fonduri pentru 70 de orase, iar pana acum s-au inscris cam 90. Sper ca Ploiestiul sa intre in lista de finantare, mai ales ca bugetul pe 2016 va fi foarte sarac la capitolul pentru investitii”, a mai mentionat Cristian Ganea.

Sursa: www.ziaruldeprahova.ro

3 Replies to “Case pentru saraci din fonduri europene”

  1. stefanel spune:

    de asta tara asta merge prost, pt ca toate proiectele si fondurile merg exclusiv doar la cateva familii de afaceristi, cu relatii politice si prin primarii, si cu destinatii bizare, aka de ajutorare, sociale, din care administratorii fondurilor sug miliarde la greu..

    in timp ce in alte tari, se incearca dezvoltarea intregii comunitati, ca sa aiba toti de mancat o paine, nu doar „baietii buni”

  2. stefanel spune:

    ajutati putorosii si lenesii si pe de alta parte jmecherii ca familia tilica din Iasi, care vor proiecte europene, sa traiasca pe banii altora..

    in timp ce oamenii cinstiti platesc rate cate 30-40 pt un apartament, casuta, voi ajutati lenesii si jmecherii.. in loc sa investiti acei bani in afaceri si proiecte din care sa aiba de castigat toata comunitatea unui oras, nu doar cateva familii de afaceristi si cateva familii de puturosi

  3. TILICA VERGINIA spune:

    Buna ziua.
    Noi avem la tare o casa batraneasca (com. Fantinele – Iasi) si dorim sa o renovam.
    Stilul casei este bechi si am vrea sa-l pastram.
    Credeti ca avem vreo sansa sa accesam fonduri europene si in ce conditii.

    Va multumim foarte mult si va asiguram de intreaga noastra consideratie.

    Cu stima,
    Fam Tilica – Iasi

Dă-i un răspuns lui stefanel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top