CE a lansat un proiect de 8 milioane euro pentru interconectarea administratiilor publice din 21 de state UE

program-proiecte.jpg

Comisia Europeana (CE) a lansat un proiect de 8 milioane de euro pentru interconectarea administratiilor publice din 21 de state UE cu privire la transmiterea de catre companiile transfrontaliere a informatiilor o singura data, se arata intr-un comunicat de presa al Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).

Comisia Europeana a lansat la 1 ianuarie 2017 proiectul intitulat ‘The Once-Only Principle — TOOP’. Acest proiect face parte din Planul de actiune al Uniunii Europene de e — Guvernare 2016 — 2020 si va contribui la cresterea eficientei pietei unice digitale. Proiectul va garanta ca informatiile sunt furnizate catre administratiile publice, o singura data, indiferent de tara de origine a companiei, eliminand astfel obstacolele inutile pentru intreprinderile europene care sunt nevoite sa prezinte in mod repetat aceleasi date si documente”, se arata in document.

Potrivit acestuia, in conformitate cu principiul „Once Only” (o singura data), organismele publice ar trebui sa ia masuri pentru a face schimb de date intre ele, cu respectarea normelor privind confidentialitatea si protectia datelor, atat la nivel national (trans-sectorial), cat si la nivel transfrontalier.

„Aceasta stare de fapt necesita o solutie generica si masurabila pentru interconectarea diferitelor sisteme. Construirea de punti comune intre aplicatii de consum de date si surse de date, cum ar fi Registre ale Comertului, fara a interfera cu infrastructurile nationale existente, necesita o arhitectura federalizata inovatoare la o scara transfrontaliera, colaborativa, pan-europeana. Dezvoltarea unei astfel de arhitecturi — pentru a conecta registre si arhitecturi de e-Guvernare in diferite tari — este principalul obiectiv al proiectului TOOP. TOOP va lua in considerare cadrele legislative existente ale UE, precum si reutilizarea componentelor IT comune, dezvoltate de proiectul e-SENS si exploatate ca infrastructuri de servicii digitale (Digital Service Infrastructures) ale Connecting Europe Facility”, mentioneaza sursa citata.

Proiectul TOOP va testa principiul „Once Only” pentru intreprinderile care desfasoara activitati transfrontaliere.
TOOP are ca scop promovarea cooperarii transfrontaliere intre autoritati si oferirea posibilitatii de control si de transparenta in ceea ce priveste operatiunile de afaceri la nivel transfrontalier.

TOOP are un buget de 8 milioane de euro, finantat prin programul Orizont 2020 al Uniunii Europene. Romania este reprezentata in cadrul proiectului de catre Institutul National de Cercetare — Dezvoltare in Informatica — ICI Bucuresti — coordonator national si Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) — partener.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *