Ce rol vor juca bancile in accesarea fondurilor europene in perioada 2014-2020

bani_maini.jpg

bani_mainiTrebuie sa utilizam fondurile europene in acele domenii in care Romania are un avantaj real in comparatie cu celelalte tari, pentru a produce efecte in economie„, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, prezent la conferinta „Surse de finantare europene 2014-2020”, organizata de Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti.

Cu acest prilej, ministrul Fondurilor Europene a explicat ce modificari se vor face la procedurile de accesare a fondurilor europene, precum si schimbarile din circuitul documentelor financiare.

„Atat timp cat statul nu este performant, este normal sa aducem alaturi de noi alti parteneri”, a punctat ministrul Eugen Teodorovici, vorbind despre cresterea rolului bancilor comerciale in procesul de implementare a proiectelor europene.

Astfel, in urma organizarii unei licitatii, partenerii selectati vor lansa apelurile, vor selecta proiectele, vor urmari implementarea acestora si vor face platile catre cei care au contractat si efectuat lucrari sau au prestat servicii in cadrul proiectelor. Ultima masura mentionata va reduce semnificativ perioada de timp in care contractorii incaseaza sumele care li se datoreaza.

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, in exercitiul financiar 2014-2020, investitiile vor fi directionate cu prioritate catre: cresterea competitivitatii (investitii in cercetare-dezvoltare-inovare, tehnologia informatiei, capital uman), dezvoltarea infrastructurii, utilizarea eficienta a resurselor, imbunatatirea capacitatii administrative.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top