CE va penaliza substantial Romania daca fermierii nu-si primesc subventiile pana pe 30 iunie 2016

bani_valuta.jpg

sondaj_fermieriSchemele de sprijin din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) prevad un ajutor direct pentru venit, in special pentru a asigura un nivel de viata echitabil pentru populatia agricola.  De asemenea, pentru a indeplini obiectivele PAC, poate fi necesar ca schemele de sprijin sa fie adaptate circumstantelor in schimbare, fiind necesara prevederea unei posibile revizuiri a schemelor de sprijin, in special avand in vedere evolutia situatiei economice sau situatia bugetara, avand ca rezultat faptul ca beneficiarii nu pot pleca de la premiza imuabilitatii conditiilor de acordare a sprijinului.

De asemenea, perioadele de depunere a cererilor de plata, cele de efectuare a controalelor pe teren, cele de efectuare a platilor in avans si bineinteles cele de efectuare a restului de plati sunt impuse de prevederile legislative ale Comisiei Europene (CE), orice nerespectare a lor sau a conditiilor de acordare impuse putand conduce la aplicarea unor penalitati financiare substantiale din partea Comisiei Europene.

Perioadele de plata ale acestor subventii sunt stabilite prin art. 75 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finantarea, gestionarea si monitorizarea politicii agricole comune si de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78. (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000 (CE) nr. 1290/2005 si (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, care prevede ca: ”Platile din cadrul schemelor de sprijin si al masurilor mentionate la articolul 67 alineatul (2) se fac in perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic urmator. Platile se fac in maximum doua transe, in perioada mentionata. In pofida primului si celui de-al doilea paragraf, statele membre pot plati, inaintea datei de 1 decembrie, dar nu inaintea datei de 16 octombrie, avansuri de pana la 50 % in cazul platilor directe si de pana la 75 % in cazul sprijinului acordat in cadrul dezvoltarii rurale mentionat la articolul 67.

Sursa: www.agrointel.ro

2 thoughts on “CE va penaliza substantial Romania daca fermierii nu-si primesc subventiile pana pe 30 iunie 2016”

  1. Balici Mihai spune:

    Dat fiind ca am lucrat in domeniul informatic inca din anii 1978 , nu inteleg de ce Ministerul Agriculturii nu isi infiinteaza un centru de calcul propriu cu 20-40 de salariati informaticieni ,economisti ,.ingineri din domeniul agricol ,horticol ,zootehnic si sunt convins ca platind 2-3 000 de euro pe luna pe angajat , acestia vor rezolva in timp util toate aplicatiile informatice necesare si specifice pentru APIA ,AFIR , Directii judetene Agricole si cu un milion de euro/an se rezolva problemele si nu stau la cheremul unei firme
    Deasemeni nu inteleg de ce se platesc bani multi , milioane si zeci de milioane de euro pentru firme private in domeniul teledetectiei
    Romania are o datorie istorica de peste 120 de miliarde de euro ., la care se aduna cca 20 de miliarde de euro anual ce ii imprumutam si mai mult ne permitem luxul sa platim 30 de milioane de euro pentru un sistem informatic ,alte zeci de milioane pentru teledetectie
    Ce se intampla azi in Romania este crima de razboi si cand va exploda mamaliga (nu mai este mult si ajungem la datorii de 300 de miliarde de euro ,exact ca la greci) va fi vai si amar si pe urma ne plangem ca am tinut burjui in lanturi si i-am decimat la canale
    Sa nu ajunga unul din miliardarii de azi sa fie pazit in celula de unul ca oamenii pe care azi ii judeca ca tortionari
    Tortionarul din anii 50-60 este unul ca cel de azi care si-a pierdut serviciul ,are 5 copii si ii plang de foame si cand va primi gradul de capitan tortionarul din anii 50 va fi mielusel pe langa cel de azi
    Romania trebuie sa iasa din structurile mafiote UE,NATO care au adus-o in faliment , coruptia nu poate fi stavilita ,chiar daca am pune cetateanul si procurorul si singura solutie este iesirea din aceste structuri si alinierea la Rusia D-lui Putin, singura salvare a Romaniei

  2. Balici Mihai spune:

    D=l Ministru sa dea ordin sa se intocmeasca in sistem manual toate subventiile
    Nu este normal ca mii de angajati de la APIA sa stea de pomana si sa astepte sistemul informatic proiectat de SIVECO
    Apoi cor[ul de contro sa se sesizeze privind plata a cca 30 de milioane de euro de catre APIA LA PROIECTANTUL SISTEMULUI INFORMATIC
    Se poate face comisie formata din informaticieni , care sa vada cati oameni aloca PROIECTANUL SISTEMULUI INFORMATIC , CARE SUNT CHELTUIELILE EFECTIVE ALE FIRMEI CU ANALISTII PROGRAMATORI ,CU INFORMATICIENII CARE PROIECTEAZA APLICATIA INFORMATICA ,CATI ANGAJATI ,COLABORATORI ARE FIRMA SI SE POATE VEDEA CA PROFITUL CRED CA ESTE DE 2000%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *