CNAIR a depus aplicatia de finantare pentru reactualizarea studiului de fezabilitate in cazul centurii municipiului Zalau

drum-in-lucru.jpg

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anuntat marti ca a elaborat si depus aplicatia de finantare pentru proiectul de reactualizare a studiului de fezabilitate pentru centura municipiului Zalau, un proiect estimat la 7,12 milioane lei, cu TVA.

Banii vor fi folositi pentru reactualizarea studiului de fezabilitate si intocmirea proiectului tehnic pentru ”Varianta de Ocolire a Municipiului Zalau – Etapa 2, intre DN 1F km 76+625 – DJ 191C”.

Aplicatia a fost depusa in vederea obtinerii de finantare nerambursabila alocata prin Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, in cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal.

”Obiectivul general al proiectului, ca parte din reteaua TEN-T, este imbunatatirea competitivitatii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care faciliteaza integrarea economica in UE, contribuind astfel la dezvoltarea pietei interne cu scopul de a creea conditiile pentru cresterea volumului investitiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reteaua de drumuri europene”, se arata in comunicat.

Programul va fi finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contributia Uniunii Europene (UE) din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 4,49 milioane lei, 25% contributia nationala (bugetul de stat) – 1,5 milioane lei, iar restul de 1,13 milioane lei reprezinta valoarea TVA aferenta cheltuielilor eligibile.

Proiectul este inclus in Strategia de Implementare a Master Planului General de Transport, la capitolul IV-Proiecte noi (Core), iar durata proiectului este de 8 luni.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top