CNI a finalizat inca doua obiective de investitii

phpThumb_generated_thumbnailjpg-5.jpg

In aceasta saptamana, Compania Nationala de Investitii (CNI), institutie aflata sub autoritatea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), a receptionat doua asezaminte culturale. Proiectele CNI au fost realizate prin Programul National de Constructii de Interes Public sau Social (PNCIPS), subprogramul „Asezaminte culturale”.

Promovarea celor doua obiective de investitii a avut drept scop principal sustinerea activitatilor socio-culturale specifice diverselor zone ale tarii, asigurandu-se astfel contributia la transmiterea elementelor traditionale catre generatiile viitoare.

In consecinta, CNI si-a asumat angajamentul de a asigura functionalitatea celor doua asezaminte culturale, in conformitate cu normele si standardele in vigoare.

Obiectivele sunt situate in satul Teleac, comuna Ciugud, judetul Alba, respectiv in satul Bicfalau, comuna Ozun, judetul Covasna. Proiectele aferente celor doua asezaminte culturale au fost de diferite tipuri, functie de recomandarile bazate pe studii specifice. Asadar, in cazul obiectivului din judetul Alba au fost realizate lucrari de reabilitare, modernizare si dotare, iar in ceea ce priveste obiectivul din judetul Covasna au fost executate suplimentar si lucrari de extindere.

In general, interventia CNI a presupus realizarea unor lucrari de consolidare, refacerea sau inlocuirea elementelor structurale degradate, interventii la nivelul finisajelor interioare si exterioare, reamenajarea trotuarelor perimetrale cladirilor. Proiectele CNI au prevazut deopotriva interventii la nivelul instalatiilor (interventii la nivelul instalatiilor electrice, termice, sanitare si de protecţie la incendiu), precum si asigurarea utilitatilor, dotarilor si echipamentelor necesare. Oportunitatea investitiilor este evidenta, dat fiind faptul ca in urma lucrarilor executate de CNI, obiectivele de investitii contribuie considerabil la imbunatatirea calitatii activitatii socio-culturale a localnicilor.

Valoarea totala a contractelor aferente celor doua obiective a fost de aproximativ 2.015.632 de lei cu TVA. Finantarea s-a asigurat, in conditiile legii, de catre MDRAP prin CNI S.A. in limita fondurilor alocate anual cu aceasta destinatie, respectiv pentru Programul National de Constructii de Interes Public sau Social.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top