Comisia Europeana aloca 145 milioane de euro pentru un proiect de protejare a litoralului romanesc

plaja.jpg

plajaComisia Europeana a aprobat o investitie de peste 145 milioane de euro in cadrul Fondului de coeziune pentru un proiect de mediu destinat tarmului Marii Negre din sud-estul Romaniei.

Regiunea atrage peste 8 milioane de turisti anual, iar reabilitarea coastei i-ar aduce un plus de atractie, fiind benefica atat pentru companii, cat si pentru locuitorii din zona.

Proiectul se va concentra pe cinci dintre zonele de coasta cele mai expuse procesului de eroziune accelerata, care masoara in total 7,3 kilometri.

Cunoscut oficial sub numele de „Protejarea si reabilitarea partii sudice a litoralului Marii Negre din zona metropolitana Constanta si zona Eforie Nord”, proiectul consta, in principal, in investitii in infrastructura de protectie a tarmului.

Se va incerca stoparea procesului de eroziune prin construirea unor protectii noi si realimentarea plajelor cu nisip.

„Proiectul este un exemplu concret pentru modul in care fondurile structurale contribuie atat la protectia mediului, cat si la dezvoltarea economica regionala. Aceste investitii de-a lungul coastei Marii Negre ajuta la minimizarea efectelor eroziunii costiere, in avantajul turistilor si al locuitorilor din zona. Masurile respective vor imbunatati, de asemenea, atractivitatea regiunii din punctul de vedere al dezvoltarii afacerilor si turismului”, a declarat comisarul european pentru politica regionala Johannes Hahn.

In plus, reducand riscul producerii de inundatii, proiectul va contribui la evitarea unor posibile costuri semnificative: daune materiale de milioane de euro.

Riscurile legate de sanatatea si securitatea turistilor si locuitorilor din zona se vor reduce, de asemenea, substantial.

Proiectul va asigura extinderea plajei cu 33 de hectare pana in 2015 si se estimeaza ca aproximativ 278.000 de locuitori vor beneficia de reabilitarea tarmului.

Se preconizeaza ca proiectul va genera aproximativ 250 de locuri de munca.

Prin decizia de astazi este aprobata contributia UE pentru derularea primei faze a proiectului. Investitia are loc in cadrul programului „Mediu”.

Uniunea Europeana va aloca, prin intermediul Fondului de coeziune, 145 milioane de euro, investitia totala ridicandu-se la 170 milioane de euro.

Context

Proiectul face parte dintr-o initiativa mai ampla, pe termen lung, in contextul Recomandarii privind managementul integrat al zonelor costiere si al Directivei-cadru privind stategia UE pentru mediul marin.

Acesta este un „proiect major”, investitia totala (TVA inclus) ridicandu-se la peste 50 milioane de euro. In cazul proiectelor majore se aplica o decizie speciala a Comisiei Europene, in timp ce alte tipuri de proiecte sunt aprobate la nivel national sau regional.

Romaniei i-au fost alocate aproximativ 19 miliarde de euro ca volum total de finantare in cadrul politicii de coeziune in perioada 2007-2013.

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top