Concurs international de solutii, in valoare de un milion de euro, pentru reabilitarea bulevardului Magheru din Capitala

B-dul_magheru_Bucuresti.jpg

Primaria Municipiului Bucuresti va initia un concurs international de solutii, in valoare de un milion de euro, pentru un proiect ce vizeaza reabilitarea bulevardului Magheru, a anuntat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

“Ne dorim ca cel putin zona centrala sa aiba o noua abordare. Prin proiectul de buget am initiat si urmeaza sa anuntam si public un concurs international de solutii, de un milion de euro, prin care ne dorim sa primim in beneficiul bucurestenilor un proiect pentru reabilitarea bulevardului Magheru. Este trist ceea ce se intampla acum, e un bulevard principal al Capitalei, care este pur si simplu deteriorat, nu mai este deloc pus in valoare. Cei mai multi cetateni sau companii s-au mutat din acea zona din cauza cladirilor cu risc seismic. Cred ca prin acest concurs de solutii vom putea sa beneficiem de un proiect de talie internationala, pe care sa il si declinam in perioada urmatoare”, a precizat Firea, la Forumul “Piata imobiliara: tendinte si obiective pentru 2018”.

Edilul general a adaugat ca Bucurestiul s-a dezvoltat “haotic” dupa Revolutie, iar “erorile” care s-au facut pana acum trebuie eliminate prin definitivarea aspectelor importante ale Planului Urbanistic General (PUG).

“Suntem extrem de interesati pentru Planul Urbanistic General al Capitalei, pentru a elimina erorile urbanistice si arhitecturale. Bucurestiul este un oras frumos, plin de istorie. Din nefericire, dupa Revolutie s-a dezvoltat haotic, stim cu totii acest lucru si suferim cu totii din cauza erorilor care s-au petrecut in acea perioada, dar am observat ca, cel putin in ultimii ani, exista o mai mare grija a tuturor celor implicati, fie ca e vorba de autoritati centrale, locale si mediul privat, si pentru aspectul orasului, si pentru a elimina toate acele erori urbanistice si arhitecturale care s-au intamplat imediat dupa Revolutie”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea s-a referit si la demararea, anul acesta, a construirii de unitati locative pentru cazurile sociale. “Primaria Generala a decis sa devina jucator pe piata imobiliara. Am infiintat Trustul de Constructii Metropolitane, care va demara, de anul acesta, construirea de unitati locative. Avem 3.000 de cereri de unitati locative sociale nerezolvate la Primaria Capitalei pana in acest moment. Grija noastra este, in primul rand, pentru aceste cazuri sociale. Doar la Primaria Generala sunt 3.000 de cereri si cu siguranta sunt cateva mii si la primariile de sector, pe care le vom cumula”, a sustinut Firea.

Ea a vizitat cateva standuri ale targului imobiliar care se desfasoara zilele acestea la Palatul Parlamentului, manifestandu-si interesul pentru o colaborare cu acestea, mentionand ca, dupa rezolvarea problemelor sociale, in cea de a doua etapa, urmeaza sa fie cumparate 500 de unitati locative, care vor fi locuinte de serviciu pentru medicii si asistentii din cele 19 spitale administrate de PMB.

“Suntem interesati, in etapa a doua, dupa rezolvarea problemelor sociale, sa intram si pe nisa locuintelor de serviciu. Avem in vedere ca in domeniul medical a devenit o urgenta problema locuintelor pentru medici si asistenti. Avem in cele 19 spitale ale Capitalei 1.100 de medici si 3.500 de asistenti. Am luat decizia, am supus-o atentiei Consiliului General, care a si aprobat prin bugetul pe anul acesta suma de 15 milioane de euro ce va merge catre achizitia de pe piata privata. in prima etapa – 300 de unitati locative, in a doua etapa – 200 de unitati locative”, a punctat Firea.

In ceea ce priveste cladirile cu risc seismic, edilul sef a spus ca Primaria Generala a demarat, anul acesta, activitatea de consolidare la 20 de imobile. “In 27 de ani au fost consolidate de Primaria Generala doar 20 de imobile, iar in nici un an am demarat activitatea de consolidare la 20 de imobile”, a sustinut primarul general.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.