Conditii avantajoase de creditare pentru beneficiarii programului dedicat dezvoltarii rurale

euro.jpg

Una din cauzele principale ale absorbtiei mai reduse in cazul fondurilor europene este accesul dificil la creditare, in special pentru cofinantarea beneficiarilor PNDR – Programului National de Dezvoltare Rurala.

In acest sens Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a facut demersuri pentru obtinerea unor conditii avantajoase de creditare pentru beneficiarii programului. Astfel, au inceput o serie de discutii cu bancile care si-au anuntat intentia de colaborare si implicare in proiect.

Prin acest demers MADR vrea sa incurajeze creditarea pentru fermierii care nu detin fonduri suficiente pentru cofinantarea unui program european, stimuland astfel cresterea gradului de absorbtiei a fondurilor europene in domeniul agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin si secretarul de stat Achim Irimescu, au avut deja discutii cu reprezentantii CEC Bank, acestia venind cu un pachet de creditare avantajos pentru beneficiarii PNDR care sunt de acord cu virarea in contul deschis la CEC Bank a subventiilor din fonduri nationale si/ sau din fonduri europene. Pentru astfel de credite, banca a decis:

  • Reducerea dobanzii cu 1 p.p., la creditele acordate pentru realizarea proiectelor cu componenta din fonduri europene in cadrul PNDR;
  • Reducerea gradului minim de acoperire cu garantii cu aproximativ 15%, comparativ cu creditele standard acordate persoanelor juridice;
  • Avansul minim a fost redus la 10% din valoarea proiectului, pentru companiile start-up.

Dupa finalizarea discutiilor si cu celelalte banci, vor fi analizate ofertele inaintate de acestea, iar MADR va semna conventii de colaborare cu unitatile bancare cu cele mai avantajoase oferte de creditare pentru beneficiari.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top