Constantin: Am primit acordul CE de a suplimenta fondurile pentru Masura 125 si Masura 322 din PNDR 2007-2013

monede.jpg

monedeMinistrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, a confirmat suplimentarea fondurilor europene nerambursabile pentru doua dintre masurile PNDR 2007-2013, si anume Masura 125 „Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii” si Masura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale”.

Aceasta decizie a fost luata din dorinta de a creste absorbtia prin vechiul PNDR dar si pentru a solicita volumul mare de cereri ale beneficiarilor pentru cele doua Masuri ca urmare a nevoilor de dezvoltare ale mediului rural romanesc. In plus, ministrul sustine ca a rugat membrii Comisiei sa se mai acorde 6 luni in plus fata de termenul de 31 decembrie, pentru prelungirea perioadei platilor in cazul proiectelor aflate deja in derulare.

Am avut discutii cu reprezentantii Comisiei Europene si am obtinut acordul de a transfera o parte din fondurile europene nerambursabile. Am luat decizia de a semna cu autoritatile locale 144 de contracte pentru ca erau foarte multe solicitari cu privire la proiecte de infrastructura rutiera, sisteme de alimentare cu apa si canalizare. O data cu semnarea acestor contracte, incercam sa crestem spre 100% gradul de absorbtie a fondurilor disponibile prin PNDR, care a ajuns la 84%. In plus, Romania a solicitat deja Comisiei Europene prelungirea termenului de rambursare a platilor in cazul proiectelor derulate cu fonduri europene prin PNDR 2007-2013 cu sase luni, dupa 31 decembrie 2015, astfel incat beneficiarii sa aiba timp sa implementeze proiectele cu succes”, a declarat Daniel Constantin.

Pana la aceasta data, cererea de fonduri europene nerambursabile pentru Masura 125 a depasit suma alocata acestei masuri de finantare (526,1 milioane de euro) de aproximativ 3,5 ori. In cazul masurii de renovare si dezvoltare a satelor (Masura 322), cererea de fonduri europene nerambursabile a fost si mai mare, suma alocata prin PNDR acestei Masuri pana in anul 2013, respectiv 1,61 de miliarde de euro, fiind depasita de peste 4 ori.

Ca urmare a deciziei de suplimentare a fondurilor alocate pentru cele doua masuri din PNDR 2007-2013, aproximativ 144 de proiecte aflate in asteptare vor primi peste 167 de milioane de euro pentru a moderniza drumuri comunale, alimentari cu apa, dar si infrastructura agricola si silvica.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *