Consultare pentru politica de dezvoltare rurala 2014-2020

agricultura.jpg

Comisia Europeana a prezentat pachetul legislativ referitor la Politica de Coeziune, Politica  Agricola Comuna si Politica Comuna pentru Pescuit pentru perioada 2014-2020. Astfel, elaborarea, implementarea, monitorizarea si evaluarea documentelor de programare nationale trebuie sa respecte principiul european al parteneriatului si sa implice consultari cu reprezentanti ai autoritatilor competente nationale, regionale, locale, cu organizatii ale societatii civile, cu parteneri economici si sociali, inclusiv partenerii din domeniul protectiei mediului sau avand responsabilitati pentru promovarea egalitatii si nediscriminarii.

In vederea respectarii principiului parteneriatului vor fi constituite structuri parteneriale cu rol consultativ la nivel national si regional, respectiv comitete consultative pentru stabilirea si prioritizarea actiunilor care vor fi incluse in noile programe cu finantare europeana.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va coordona impreuna cu Ministerul Afacerilor Europene, Comitetul tematic – Dezvoltare rurala, agricultura si pescuit. In cadrul acestui comitet consultativ vor fi organizate mai multe grupuri de lucru subsecvente pe urmatoarele domenii:

  • Agricultura si industrie alimentara;
  • Mediu;
  • Dezvoltare economica in spatiul rural (activitati non-agricole, infrastructura rurala, incluziune sociala, patrimoniu cultural);
  • Inovare si formare profesionala.

Totodata, in cadrul Comitetului tematic – Administratie si buna guvernanta va fi organizat grupul de lucru LEADER.

Entitatile interesate in participarea activa la procesul de programare pentru perioada 2014-2020 in unul sau mai multe grupuri de lucru sunt invitate sa transmita scrisori de intentie in acest sens pe adresa [email protected] pana la data de 31 august 2012.

Acestea vor contine informatii referitoare la statutul si membrii organizatiei, activitatea desfasurata in special in sectoarele vizate de politica de dezvoltare rurala si domeniile de interes in care doresc sa fie implicate.

Scrisorile de intentie vor fi analizate la nivelul ministerului pe baza urmatoarelor criterii: reprezentativitatea organizatiei, relevanta sectorului pe care il reprezinta organizatia din perspectiva politicii de dezvoltare rurala si/sau activitatea desfasurata pana in prezent (de exemplu: Comitet de Monitorizare SAPARD sau PNDR, RNDR, consultari europene/regionale/nationale organizate de MADR sau alte institutii, etc.).

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *