Contract de 520.000 euro semnat de Primaria Craiova si ADR Oltenia pentru reabilitarea termica a unor blocuri

genoiu-mihail-290x300.jpg

Primarul Craiovei, Mihai Genoiu, si directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest „Oltenia”, Marilena Bogheanu, au semnat, pe 24 octombrie, un contract de 520.000 euro, finantat prin POR 2014-2020, Axa 4 Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile, pentru reabilitarea termica a cinci blocuri de locuinte.

Potrivit directorului ADR Oltenia, pana in acest moment Primaria Craiova a semnat patru contracte pentru reabilitarea termica, prin fonduri europene, a 18 blocuri, cu 401 apartamente, in care locuiesc 828 de persoane, majoritatea acestor imobile fiind in zona Lapus.

„Dupa aceste lucrari de reabilitare, factura va fi mult mai ieftina si confortul va fi pe masura. Valoarea acestui contract este de 520.000 euro, iar perioada estimata pentru implementare este de 38 de luni. Lucrarile de interventie se refera la termoizolare pereti exteriori cu panouri de termoizolatie, inlocuire tamplarie existenta pe fatada blocurilor, inchidere balcoane, termoizolare terasa plus planseu pentru demisol, inlocuire totala instalatii pentru incalzire centrala, inlocuirea totala a distributiei pentru apa calda menajera, montare robineti de presiune diferentiala, montare robineti de echilibrare hidraulica, inlocuire lifturi si rampe pentru persoane cu dizabilitati”, a precizat Marilena Bogheanu intr-o conferinta de presa.

La randul sau, primarul Mihai Genoiu a afirmat ca selectia blocurilor pentru a intra in acest program de reabilitare este destul de complicata, pentru ca imobilele trebuie sa aiba rezolvata problema sarpantelor, a autorizatiilor balcoanelor de la parter (adica ori au fost construite cu acte ori trebuie desfiintate) si din aceste motive s-a renuntat la foarte multe contracte pe care municipalitatea le avea semnate cu asociatiile de locatari.

„In momentul in care a trebuit sa intre in legalitate cu lucrarile neautorizate, au renuntat foarte multi. Si atunci, aceasta selectie a fost foarte complicata. Sunt foarte multe facilitati, dar cred ca cea mai importanta este separarea utilitatilor pe casa scarii, in sensul ca fiecare este raspunzator de ceea ce consuma, iar furnizorul poate delimita pe cel rau-platnic de cel bun-platnic”, a spus Genoiu.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top