Cursuri acreditate de Manager de proiect si Formator – obligatorii de la 1 ianuarie 2010

eurofin.jpgConform Ordonantei 129 /2000, incepand cu 1 ianuarie 2010, nimeni nu va mai putea fi managerul
unui proiect cu finantare europeana sau manager de proiect angajat in
mod oficial, fara certificat acreditat CNFPA sau licenta/masterat
specific pentru management de proiect.

Deasemeni, conform aceleiasi ordonante, incepand cu 1 ianuarie 2010, nimeni
nu va mai putea desfasura activitatea de formator, indiferent de
domeniu, daca nu va avea certificat acreditat CNFPA sau CNFP de formator
.
Chiar si cadrele didactice, nu vor mai putea sustine ore suplimentare
la alte unitati scolare in afara celor unde au norma, daca nu vor avea
aceasta diploma.
 
CNFPA este Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor
(www.cnfpa.ro). Furnizorii de formare profesionala, acreditati de CNFPA
in urma unei evaluari, au dreptul de a sustine cursurile pentru care
sunt acreditati si de a emite certificate sub egida Ministerului Muncii
si a Ministerului Educatiei, care emit formularele de certificat, le
contrasemneaza  si atesta validitatea certificatului prin aplicarea de
timbru sec, prin intermediul CNFPA.
 
Furnizorii de formare profesionala continua, acreditati de catre CNFPA
sunt asimilati unitatilor de invatamant private acreditate, exclusiv
pentru adulti si exclusiv pentru cursurile pe care si le-au acreditat.
ATENTIE! Nu confundati trainingul sau un curs oarcare, cu un curs
acreditat! Pentru ambele vi se elibereaza diplome sau certificate, dar
numai certificatul CNFPA va confera dreptul legal de a profesa ca
manager de proiect sau formator! Pentru cei care au deja in derulare
proiecte POSDRU, costurile salariale cu managerul de proiect sau
formatorii, vor fi considerate neeligibile incepand cu ianuarie 2010,
daca nu exista aceste certificate CNFPA!
 
Certificatele de formare profesionala emise de acesti furnizori,
confera absolventilor, dreptul legal de a practica ocupatia pentru care
sunt certificati. Aceste certificate dau dreptul cadrelor didactice de
a practica ocupatia de manager proiect sau formator, pentru unitatea
scolara la care sunt angajati sau la orice alta institutie,
intreprindere, etc, dar  NU CONFERA CREDITE CADRELOR DIDACTICE!
 
Avantajele formarii profesionale continue de natura descrisa mai sus,
sunt durata scurta a cursurilor, formarea unor competente direct
aplicabile in practicarea ocupatiei, comparativ cu formarea de lunga
durata, precum studiile superioare sau masteratul. Cu alte cuvinte,
aceste sunt cursuri post-universitare sau post-liceale, complementare
pregatirii universitare, liceale, etc., dar avand acelasi grad de
recunoastere nationala si internationala. Conform legii, participarea
la aceste cursuri, presupune un minim de studii in functie de curs si
cursurile pot fi de initiere, perfectionare sau specializare, deci
presupun o anumita pregatire sau experienta prealabila.
 
Cursurile de MANAGER PROIECT si FORMATOR, fac parte din
categoria cursurilor de perfectionare si pot fi urmate doar de persoane
care au absolvit orice fel de studii superioare recunoscute(cu sau fara
licenta).
 
Pretul practicat de furnizorii de formare profesionala continua pentru
aceste cursuri, variaza de la 200 RON la 9000 RON pe cursant, taxe care
includ sau exclud anumite facilitati si un anumit grad de calitate a
cursului.
 
Cursantii trebuie sa stie ca participarea la un astfel de curs,
presupune din partea furnizorului acreditat, obligativitatea asigurarii
suportului de curs, in forma scurta sau lunga sau electronic, precum si
obligativitatea realizarii unei documentatii de inmatriculare a
cursantilor, organizarea examinarii, inregistrarea certificatelor, etc.

Cursurile cu preturi foarte mari, asigura de obicei si masa de pranz,
cazare pentru sustinerea cursului intr-un mediu relaxant, calitatea
recunoscuta a formatorilor. Cursurile cu preturi mici, nu asigura nimic
fata de ceea ce este obligatoriu, existand si pericolul lipsei de
calitate a informatiei.

Exista si furnizori de formare care deruleaza si activitati conexe
cursurilor, care au preturi relativ mici si o calitate a informatiei
foarte buna, datorita faptului ca utilizeaza formatori cu experienta
practica in domeniul pe care il predau, iar furnizorul are permanent
informatiile actualizate prin aceea ca deruleaza concomitent cu cursul
si acele activitati pentru care ii pregateste pe cursanti.

S.C. EUROFIN PROIECT SRL, este o firma de consultanta din Iasi, acreditata ca furnizor de formare profesionala continua de catre CNFPA,  pentru cursurile de MANAGER PROIECT si FORMATOR, inregistrata in Registrul national al Furnizorilor cu nr. 22/630/07.08.2009(formator) si 22/631/07.08.2009 (manager proiect).
 
S.C. EUROFIN PROIECT SRL, relizeaza si implementeaza direct proiecte cu
finantare europeana (in special POSDRU, POSCCE si PNDR), iar cursurile
furnizate se bazeaza pe experienta a peste 30 de proiecte la care
formatorii au participat direct ca manageri de proiect, formatori sau
consultanti.
 
S.C. EUROFIN PROIECT SRL deruleaza cursuri de MANAGER PROIECT si
FORMATOR atat in locatiile din incinta DADR Iasi, Scoala "George
Cosbuc" Iasi si Caminul "Sf.Nicolae" din Iasi, cat si la cererea
clientilor, se pot organiza cursurile in alte locatii, din toata tara.
Totodata, aplicatiile practice si exemplele sau studiile de caz, se pot
personaliza la solicitarea clientilor.

Oferim reduceri diferitelor categorii de cursanti (absolventi din anul
curent ai universitatilor, cadre didactice, etc), precum si reduceri
pentru anumite perioade. Reducerile sunt de la 10 la 50% din pretul standard al unui curs de 800 RON/cursant, cu
asigurarea pauzelor de cafea, materiale suplimentare in afara
suportului de curs si calitatea superioara a informatiei, proiectele
analizate ca studii de caz fiind proiecte reale, implementate sau
aflate in implementare.
 
S.C. EUROFIN PROIECT SRL deruleaza ultima grupa pentru anul 2009 de cursuri de MANAGER PROIECT in perioada 30 noiembrie-5 decembrie in incinta Scolii "George Cosbuc" din Iasi si FORMATOR, in perioada 23-27 noiembrie, in incinta Caminului "Sf.Nicolae" din Iasi (langa Teatrul National din Iasi).

Pentru anul 2010, va fi organizata prima grupa de FORMATOR, in perioada 7-20 ianuarie (timp de 4 zile), la Cluj, intr-un spatiu al Mitropoliei. Toate cele 3 cursuri sunt personalizate pentru proiectele POSDRU.
 
Pentru aceste cursuri de sfarsit si inceput de an, dorim sa venim in
intampinarea clientilor nostri care vor fi manageri de proiect sau
formatori in cadrul proiectelor POSDRU, prin reducerea cu 50% a taxei
de participare la aceste cursuri.
 
Va prezentam atasat descrierile celor 2 cursuri, agenda, precum si
formularul si procedura de inscriere. Daca doriti organizarea unui curs
in alta perioada decat cele precizate, va rugam sa ne contactati
telefonic la 0788865666, persoana de contact Doina Platon.
 
Detalii suplimentare, pe site-ul www.eurofinproiect.ro,
precum si de la clientii nostri, Scoala "George Cosbuc" din Iasi, dir.
prof. Maria Orzetic, grupul de firme BMT Iasi, Fundatia "Link Romania
Moldavia", presedinte Arpad Marius Foszto,  Fundatia "Solidaritate si
Speranta" Iasi, Mitropolia Moldovei si Bucovinei (referinte Pr.
Iustinian Raduc, caminul "Sf. Nicolae" din Iasi), etc.

Anexe:
Curs 1
Curs 2
Agenda 1
Agenda 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *