Curtea de Conturi Europeana: Este necesar sa se aduca imbunatatiri in ceea ce priveste modul in care sunt cheltuite fondurile UE pentru energia din surse regenerabile

raport-financiar.jpg

raport financiarUn raport publicat de Curtea de Conturi Europeana releva faptul ca sunt necesare anumite imbunatatiri daca se doreste ca finantarea acordata de UE sa aduca contributia maxima posibila la realizarea obiectivelor stabilite pentru 2020 in materie de energie din surse regenerabile.

Auditorul extern al UE a examinat daca fondurile acordate in aceasta perioada au fost alocate unor proiecte de producere a energiei din surse regenerabile bine prioritizate si mature, cu obiective rationale si cu un bun raport cost-eficacitate, precum si gradul in care aceste fonduri au reusit sa contribuie la indeplinirea obiectivului in materie de energie din surse regenerabile stabilit pentru 2020 la nivelul de ansamblu al UE.

Statele membre ale UE au stabilit obiective ambitioase in materie de energie din surse regenerabile. Realizarea acestor obiective poate fi sprijinita intr-o masura considerabila cu ajutorul fondurilor UE doar daca se aduc imbunatatiri in ceea ce priveste modul in care sunt gestionate programele de cheltuieli„, a declarat domnul Ladislav Balko, membrul Curtii de Conturi Europene responsabil de acest raport. „De asemenea, Comisia trebuie sa se asigure ca programele care sunt finantate in statele membre au un bun raport cost-eficacitate.”

Curtea a constatat ca proiectele auditate au reusit sa obtina realizarile preconizate si ca majoritatea lor erau suficient de mature si gata de implementare atunci cand au fost selectate. Nu s-au inregistrat depasiri semnificative ale costurilor sau intarzieri majore in derularea proiectelor, iar capacitatile de productie de energie din surse regenerabile au fost instalate si au intrat in functiune conform planificarii.

Cu toate acestea, nu s-au obtinut intotdeauna rezultatele preconizate in materie de producere a energiei sau acestea nu au fost masurate corespunzator. Per ansamblu, fondurile cheltuite prin intermediul politicii de coeziune pentru sprijinirea proiectelor de producere de energie din surse regenerabile au contribuit intr-o masura limitata la indeplinirea obiectivului stabilit la nivelul UE pentru 2020 in materie de energie din surse regenerabile, deoarece: raportul cost-eficacitate nu a constituit un principiu director pentru planificarea si implementarea proiectelor de producere de energie din surse regenerabile si fondurile politicii de coeziune au avut o valoare adaugata limitata la nivelul UE.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit un obiectiv obligatoriu la nivelul UE privind atingerea, pana in 2020, a unei ponderi a energiei din surse regenerabile in consumul final brut de energie de 20%, pe baza Foii de parcurs pentru energia regenerabila elaborata de Comisie, document care prezinta o cale posibila de integrare a energiilor regenerabile in politicile si pietele energiei din UE.

In perioada de programare 2007-2013, UE a alocat din fondurile aferente politicii de coeziune aproximativ 4,7 miliarde de euro pentru energia din surse regenerabile.

In cadrul acestui raport special (nr. 6/2014), intitulat „Sprijinul acordat prin intermediul fondurilor politicii de coeziune pentru producerea de energie din surse regenerabile – a permis acesta obtinerea unor rezultate bune?„, s-a urmarit sa se determine daca s-au obtinut rezultate bune in urma utilizarii celor mai importante doua surse de finantare dintre programele de cheltuieli ale UE care acorda sprijin pentru promovarea energiei din surse regenerabile – si anume, Fondul european de dezvoltare regionala si Fondul de coeziune (fondurile politicii de coeziune).

Auditorul extern al UE formuleaza urmatoarele recomandari:

Comisia ar trebui sa se asigure ca, in viitor, la elaborarea programelor din domeniul energiei din surse regenerabile care beneficiaza de cofinantare prin fondurile politicii de coeziune, se tine cont de principiul rentabilitatii, astfel incat sa se evite aparitia efectului de balast. Programele trebuie sa se bazeze pe o evaluare corespunzatoare a nevoilor, pe o prioritizare a tehnologiilor celor mai rentabile (fara a face insa discriminare intre diferitele sectoare de energie din surse regenerabile) si pe identificarea modalitatii considerate a aduce contributia optima la indeplinirea obiectivului stabilit pentru 2020 la nivelul UE. Este necesar sa se stabileasca obiective in materie de producere de energie din surse regenerabile care sa fie adecvate in raport cu bugetul, precum si criterii de selectie pentru proiecte care sa puna accentul pe raportul cost-eficacitate al rezultatelor obtinute in ceea ce priveste energia produsa (evitand deci acordarea unor finantari inutil de mari pentru proiecte).

Comisia ar trebui sa promoveze instituirea de catre statele membre a unor cadre de reglementare stabile si previzibile pentru energia din surse regenerabile in general, precum si a unor proceduri mai facile pentru integrarea energiei electrice produse din surse regenerabile in retelele electrice.

Statele membre ar trebui sa stabileasca si sa aplice, pe baza orientarilor oferite de Comisie, criterii minime cu privire la raportul cost-eficacitate, adaptate la circumstantele proiectelor. Statele membre ar trebui, de asemenea, sa sporeasca valoarea adaugata cu care contribuie fondurile politicii de coeziune, prin aducerea unor imbunatatiri la nivelul implementarii proiectelor de energie din surse regenerabile, precum si prin monitorizare si evaluare si prin colectarea unui ansamblu de date masurate cu privire la costurile de producere a energiei in toate sectoarele relevante de energie din surse regenerabile.

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top