Dacian Ciolos: Eliminarea timbrului de mediu inseamna ca n-ar mai trebui sa avem Programul Rabla

rabla.jpg

Premierul Dacian Ciolos a comentat decizia Parlamentului de a elimina timbrul de mediu, afirmand ca acest gest inseamna taierea surselor de finantare pentru programe precum „Rabla” sau „Casa Verde” care erau finantate prin fondul de mediu.

„Timbrul de mediu, de exemplu, care a fost eliminat azi, si noi, Guvernul, am sustinut eliminarea acestei taxe si inlocuirea cu un alt sistem taxare nu pentru ca vrem noi sa fim mai rai cu romanii si sa-i punem sa plateasca taxe, ci pentru ca aceasta taxa de timbru de mediu in primul rand suntem de acord ca ea trebuie sa fie una mai adaptata realitatii de fapt, dar avem nevoie de un astfel de sistem de colectare de fonduri pentru a putea alimenta in continuare fondul de mediu pentru a putea finanta Programul Rabla, Programul Casa Verde. In momentul de fata, cu eliminarea acestei taxe practic eliminam sursa de finantare pentru fondul de mediu pentru anul viitor. Asta inseamna ca n-ar mai trebui sa avem Programul Rabla sau ar trebui sa-l alimentam din bani de la buget”, a declarat Ciolos, aflat in vizita de lucru la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault.

Pe de alta parte, el a aratat ca trebuie gasite solutii astfel incat eliminarea taxelor in general sa fie compensata.

„E usor sa tai taxe, poate sa fie chiar impresionant din punct de vedere electoral, dar trebuie sa te gandesti si ce pui in loc. (…) Sper sa gasim impreuna intelepciunea pentru a reduce cat mai mult posibil taxele si birocratia pentru romani. Pe de alta parte, eliminarea taxelor nu inseamna neaparat si eliminarea birocratiei, dimpotriva, ea poate sa fie amplificata. Cu siguranta, sunt multe taxe pe care romanii le platesc in momentul de fata si care nu-si au rostul, care inseamna mai multa birocratie, dar trebuie sa ne gandim si la ce punem in loc pentru a putea finanta alte programe care sunt tot in interesul romanilor, mai ales in interesul viitorului si a perspectivei de evolutie a unor sectoare in Romania”, a sustinut Ciolos.

El a adaugat ca guvernul pe care il conduce nu este impotriva eliminarii taxelor, amintind ca actualul executiv chiar a facut acest lucru.

Ma bucur sa vad ca aceasta idee a debirocratizarii, pe care noi am lansat-o si nu au fost doar vorbe, ci sunt lucruri foarte concrete care deja isi fac efectul pozitiv – sa vad ca aceasta idee prinde si ca sunt si alti actori politici care se gandesc la acest lucru, insa nu cred ca trebuie sa trecem dintr-o extrema in alta. Sustinem in continuare ideea de promovare legislativa care sa duca la debirocratizare si acolo unde e cazul chiar la eliminarea unor taxe. Chiar am dat aviz pozitiv acestui proiect de lege, cu unele observatii si ele au fost exact de aceasta natura: ca in unele cazuri eliminand taxele respective inseamna mai multa presiune pe buget, ceea ce se poate traduce in cativa ani de zile intr-o crestere a impozitelor. Trebuie sa vedem de fapt de unde finantam anumite actiuni, programe care erau finantate prin aceste taxe„, a punctat premierul.

Intrebat daca va contesta la Curtea Constitutionala legea prin care se elimina cele 102 taxe, prim-ministrul a raspuns ca o vada o analiza a ministerelor in acest sens, urmand ca apoi sa fie luata o decizie. Dacian Ciolos a precizat, insa, ca in cazul in care va fi luata o hotarare de contestare, ea nu va viza intreaga lege, ci „anumite elemente”.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *