Poate ca, in eternizarea acestei premeditate crize de bani (bani reali, nu cei vehiculati la burse), ne-am putea obisnui cu toate. Pe nesimtite, ne vom obisnui tot mai mult cu toate formele de ipocrizie si de manipulare care ne instraineaza de „viata reala” si, mai ales, de bucuria simpla de a savura fulguranta simplitate a vietii. Dar ceea ce socheaza din ce in ce mai tare mi se pare cat de incomunicante au devenit discursurile si traseele individuale(iste) ale oamenilor care se considera „elitele Romaniei”, cu precadere elita intelectuala.
Dar ce mai poti intelege din incrancenarile, de obicei goale de inteles, care explodeaza in jur ? Pare ca nimeni nu mai are niciun moment chef sa asculte sau sa se puna cate un moment pe zi si in pielea celorlalti, mai ales a celor din „tabara adversa”. Traim – intr-un asurzitor vacarm mediatic – o afundare in labirint. Nu insa, din pacate, in acela al Cunoasterii, al Inteleptirii, asa cum Uniunea Europeana o proclama si o sustine financiar la greu pe toate canalele, incepand cu Strategia „Europa 2020” si terminand cu „Social Innovation Europe”, experiment aflat in plina actiune in prezent.
Cu berbecele ideologic la usa cafenelei intelectuale
Pe ce planeta, in ce Europa se mai afla Romania pe care tot mai multe grupari intelectual – partinice pretind s-o asaneze, indiguiasca, purifice moral etc ?!? Pare ca de mizeria la propriu a unei mari parti a satului romanesc nici n-au aflat. Se ingrijoreaza asupra „pilonilor doctrinari”, dezbat asupra cand asupra „renasterii dreptei romanesti”, cand pretind subventionarea universitatilor, care brusc ar decide sa-i scolarizeze pe elevii cazuti la bacalaureat. Nu putem deslusi nici la „dreapta”, nici la „stanga” decat forme mascate ale unui etern conservatorism caragialesc de tip „Conu’ Leonida”. Cam aidoma cum visa, din varful patului, celebrul personaj sa ne bicuvanteze „Republica de la Ploiesti”, sa ne alegem si cu pensiile pe sistem vechi si cu beneficiile revolutiei pe stil nou, sa fim si calare si pe jos, impartiali „ca tot romanul”. Pare ca de la venirea printilor fanarioti ceva s-a defectat ireversibil in gena acestei natii. Valurile legionarismului si, apoi, bolsevizarii n-au facut decat sa puna la pastrare tot ce era mai reactionar deja in mentalitatea auto-reproductiva, fatarnica a elitelor intelectuale care au cochetat si, ulterior, pactizat cu potentatii vremilor, indiferent de ideologii. In mod grotesc, acesti gen de intelectuali continua sa profeseze in fapt, acelasi gen de utopism sfidator la adresa realitatilor si, nu in ultima instanta, tendintelor manifestate vadit si in Occident si in statele cu economii puternice emergente. Altfel, niciun mugur de pragmatism economic cat de cat, macar de nivelul celui invocat in povetele Guvernatorului Bancii Centrale. Doar noi grupuri si grupulete care, aparent, matinal se scindeaza in Bulevardul Primaverii, ca sa se reconcilieze seara la „Athenee Palace”. Toti stiu ca puterea si banul sunt, de fapt, detinute de aceleasi mici grupuri „de directie”, reactionare ca si inainte de ’89, dar nimeni n-ar avea curajul sa strige cat de gol este Imparatul …Doar tirade care mai de care fie mai neo -populiste, mai arogante sau mai patriotarde !
De fapt, in pragul alegerilor, se da, din nou, o mare batalie pe resurse, se reaseaza aliniamentele de tragere, sub pretextul alegerilor, se incearca extorcarea cat mai multor bani din circuit. Poate ca ei stiu, de fapt, foarte bine pe ce lume traiesc, chiar daca acesti intelectuali asuma sa joace rolul de „pioni scosi la inaintare”. Nimeni de fapt nu resimte nicio nevoie de reconsitutirile istorice si de „clarificarile ideologice”, cu care ne tot blagoslovesc, gen „Tara piere si intelectualii se piaptana”. Cu atat mai putin grupurile de interese economice care ii incurajeaza sau tolereaza, dupa caz. Foarte putini oameni mai au ceva clarviziune, vin din diverse zone, s-au manifestat pe diverse registre si sunt tare putin partinic – ideologizati. Au insa spatiu foarte putin in mass-media si sunt scosi la inaintare doar de forma de genul (citez la intamplare): Liviu Bota, Daniel Daianu, Ilie Serbanescu, Marius Enachescu, Catalin Croitoru, Cristian Sima, Razvan Orasanu, Valentin Lazea, Mihai Razvan Ungureanu, Calin Georgescu si lista ar putea continua, cu exemple din toate „zonele doctrinare”. Concluzia e ca mai nimeni din etericele zone de putere/opozitie politica nu are nevoie de competente si de profesionisti. Pentru ca, evident, nimeni dintre profitorii regimurilor din ultimii 22 de ani nu tanjeste sa repuna Romania pe roate. Intre timp, presa se specializeaza tot mai intens in silicoane si prelungiri de anatomii sau se drapeaza intr-un olimpian sarcasm, branduit de CTP.
La umbra „bataliei doctrinare”, un mistuitor apetit de stagnare si de Putere
Mi s-au parut extrem de consistente si incarcate de un anume dramatism autentic funestele concluzii venite tocmai din partea unui avocat de talia dlui Calin Andrei Zamfirescu. Cu atat mai mult cu cat acesta n-a escamotat faptul ca este socrul Ministrului Justitiei si fostul sau partener de avocatura. Astfel, el spunea mai deunazi destul de raspicat in interviul de la „Profesionistii”. Mai cred foarte putin in minima onestitate a oamenilor (din Romania). Parsivitatea lor (cumva inerenta) ar proveni tocmai din traumatizarea careia toti i-am fost victime. Stergerea prestigiului valorilor cardinale si a respectului pentru stiinta de carte si competenta sunt mai degraba un efect decat o cauza. Si, in fine, cea mai grava dintre remarci: in Romania nu mai exista si nu vor mai exista mult timp macar premisele unei reveniri la normalitate, la modernizare reala (nu robotizare), la reinstaurarea scarii de valori morale minimale, vitala pentru supravietuirea decenta a unui popor „ratacit in tranzitie”.
Ar mai fi ceva de adaugat ?
Da, poate aceea ca toate asa-zisele proiecte – indiferent ca provin de sub pulpana fostului cuplu pro -prezidential – „liberalizat” Saftoiu, sau ca se cheama, zic la intamplare, marea alianta social – liberala – media (fictiunea USL), ori „Alba ca Zapada” (rol, pare-se, distribuit recentei platforme „Noua Republica”) sau chiar, de ce nu perronistul dragon OTV – „Partidul Poporului” se vadesc, deocamdata, tot atatea „perdele de fum” cu vagi aspiratii ideologice, menite sa camufleze apetitul de stagnare si de putere, de fapt, a acelorasi grupuri cautionate de „evenimentele din decembrie”. Nu exista nicaieri decat aceleasi mari si vagi promisiuni, mari elanuri insurgente sau „restauratoare” , aceeasi ardenta dorinta a lor (cei din cele doua cartiere de varf – Primaverii si Cotroceni – ) de a „ne salva” pe noi, cu orice pret, mai ales impotriva nevoii sau cererii noastre.
Re-profesionalizarea ca evadare din mioriticul de carton
Mai dezbinata, alienata si secatuita ca oricand, Romania este la discretia aceluiasi grup mai mare, dar formal divizat in tabere, care mai de care mai tribaliste, mai belicoase, mai exultante. Toti intelectualii purtam o mare parte de responsabilitate morala. Pentru europeni, ca sa iesim din ceea ce Principele Radu numeste „provizoratul istoric”, este vadit insa ca nu de la cinism, greata metafizica, miraculoase „mantuiri ale neamului'”(cu puternic iz imobiliar – electoral), xenofobii sau de la alimentarea disputelor doctrinare ar merita plecat. Mai degraba, sugerez doar, de dezvaluirea rapida a „adevarului asupra Revolutiei”, restabilirea ierarhiei de valori, re-profesionalizare (cum cere plaforma animata de maestrul Dan Puric si grupul din jurul „Clubului de la Roma”, sucursala locala) si mult, mult pragmatism in investirea resurselor in: inovare, dezvoltare durabila, reorganizare administrativa a tarii pe baze nedemagogice sau improvizatii mercantile, conectare la fluxul marilor piete si al schimbarilor tot mai dramatice de pe glob. Asadar, ceea ce e de facut se cunoaste, avem si o Strategie nationala pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei foarte clara. Raman extrem de rezervat ca acestea se vor putea cumva intampla in timpul vietii noastre de adulti, dar am simtit nevoia sa le enunt cu voce tare. Uneori, macar depasirea unor inhibitii conceptuale trebuie promvata ca sursa de „scapare din mioritic”, din perplexitate, din ferocitatea egoismelor antagonizate, din aceasta cursa pe culoare tot mai solitare, mai exasperate, in ultima instanta, mai pierzatoare pentru fragila anatomie a clamatei solidaritati biblice, a „iubirii de Aproape”.
Inainte de a pretinde sa ne mantuim spiritual, de a o potopi pe biata Sfanta Parascheva cu zeci de mii de acatiste care mai de care mai telurice, parca ar fi cazul sa ne ocupam sa lasam si o urma decenta pe pamantul acesta vremelnic. Republica – fie ea si „noua”, cum impresionant isi doresc dl Neamtu si dl Lazaroiu (carora recent li s-a alaturat, ca evanghelizator, „Nasul”) – sau „revenire la monarhie” (cum inaltator, dar fara instrumente juridice concludente, ne propune Marius Ghilezan), Statul roman are, vrand-nevrand, mai mult decat oricand nu de referendumuri (nici nu are ragaz european pentru asta) si chemari pe comunarde baricade imaginare, ci sa puna macar in practica: – o alta disciplina a organizarii si a muncii; de mult curaj civic personal si de grup, spre a iesi din cumetrii patriarhale si din imparteli de sarmale pe bani publici; de asumarea prin lege, nu prin coduri, a raspunderilor si de sanctionarea dezertarilor. Spre a intra ALTFEL in secolul XXI. Pe usa din fata, prin ceea ce Europa si-a fixat sa insemne „Societatea Cunoasterii”, printr-o reala competitivitate fata de statele BRIC, printr-o „noua economie” si un real „management al fericirii” (sau „wisdom management”).
Nu de alta, dar Romania tare mai risca sa iasa prin trapa de avarie si o alta UE ( cu compromisurile sale cate sunt) nu se va mai gasi atat de curand pentru niciunul din noi, intelectual sau nu, republican sau monarhist sadea, basescian sau antonescist de stirpe noua!
