De ce merg incet lucrarile publice in Romania?

drum.jpg

Toate guvernele Romaniei s-au confruntat cu mari probleme in construirea infrastructurii publice, cu precadere a celei de transport, gasind diverse justificari pentru acesta neputinta. Strategiile s-au succedat, fondurile europene au zacut in conturi, dar lucrarile au mers foarte incet. Una peste alta, au existat patru mari etape istorice ale problemei:

1. Inainte de aderarea la UE si de boom-ul economic din anii 2000, nu aveam bani pentru proiecte de anvergura. Exemplu comparativ: Republica Moldova astazi.
2. Apoi banii UE au inceput sa fie disponibili si s-au semnat primele memorandumuri de finantare pe ISPA, prin 2001-2002. Insa nu ne-a placut faptul ca trebuiau respectate riguros proiecte si calendare, plus ca se uita Comisia peste umarul nostru la fiecare chitanta. Ca atare, am lasat-o mai moale cu ISPA si am vrut sa facem vitejii pe cont propriu, cu bani de la bugetul national. Exemplu ilustrativ: autostrada Bechtel.
3. Cand nici asta n-a mers prea bine, cu banii curgand in bugetele publice datorita cresterii economice din 2006-2008, am lasat complet deoparte proiectele mari si am bagat cateva miliarde de euro in mii de lucrari mici de pietruire, reabilitari de scoli (unele ulterior inchise) si achizitii de bunuri, ca astea erau chestii de care mai facusem, fiecare primar stia cum se gestioneaza si era mai convenabil asa, sa imparti banii tuturor, dar cu un mare bonus pentru ai tai.
4. In fine, a urmat etapa de dupa 2009 cand s-a simtit in bugete criza economica, s-au imputinat banii iar UE a inceput sa ne ameninte cu taieri de fonduri, pentru ca ori nu reusim sa cheltuim mare lucru, ori cheltuim prost si nu suntem in stare sa aratam factura corecta.

Caracteristic etapei 4 este cautarea de explicatii originale si, de regula, gresite, pentru lipsa de performanta a guvernelor, plus solutii alternative pentru a depasi problemele. Pentru ca este vorba in primul rand de ministere si agentii centrale aici. Primariile si consiliile judetene, cu toate pacatele lor, au performat prost – dar ceva mai bine decat autoritatile centrale, in special daca ne referim la Ministerul Transporturilor.

Cautand in disperare de cauza solutiimiracol si/sau tapi ispasitori, guvernul PDL si o mica falanga de senatori s-au gandit in 2010 ca iesirea din dilema ar putea fi PPP-urile: parteneriate public-privat, adica niste aranjamente complicate pe termen lung in care autoritatea publica (centrala, locala) pune niste active fixe sau garanteaza exclusivitatea pe un serviciu, iar privatul vine cu banii de investitie, construieste, exploateaza si incaseaza veniturile urmand ca dupa un termen agreat totul sa revina partii publice. Ideea de baza e ca statul si privatul impart prin contract, in mod echitabil, riscul si beneficiile afacerii.

Ce minunat! au strigat intr-un glas ministrii, primarii si presedintii de judete romani cand au aflat ca exista pe lume asa o chestie inovatoare numita PPP: bugetul public nu pune nici un ban, infrastructura publica se face pe socoteala unui partener privat si in plus dezvolti relatii interesante cu diversi investitori. Problema cea mai mica e ca acest entuziasm prost plasat. Nu s-a inteles deloc faptul ca o administratie publica ezitanta si cu capacitate limitata, ce nu reuseste sa deruleze corect licitatii simple pentru bunuri si servicii, e putin probabil sa fie in stare sa scrie caiete de sarcini, sa tina proceduri si sa monitorizeze contracte complicate, derulate pe decenii, cu vehicule financiare complexe si evaluarea unor riscuri potentiale in viitor – asa cum presupune un PPP.

Problema serioasa este insa ca practic, majoritatea oficialilor publici romani au inceput sa priveasca PPP-urile ca pe o alternativa deopotriva la fondurile UE, unde domnul diriginte Baroso nu ne lasa deloc in pace sa ne jucam cum stim noi; si la neplacutele reguli de achizitie publica ce impun transparenta plus selectie deschisa si competitiva a partenerului privat. Cu alte cuvinte, viziunea romaneasca a fost in ultimii ani: decat licitatii, mai bine punem de un PPP ca sa ocolim licitatia.

Pe scurt, in sensul acquis-ului comunitar, un PPP este tot o forma de achizitie publica de servicii si/sau lucrari, doar ca una mult mai complicata, deci trebuie sa se supuna acelorasi reguli ca si celelalte forme de achizitie sau concesiune. De aceea incercarile din 2010-2011 ale „grupului pro-PPP” de a modifica legea si a crea in lege o cale alternativa, neconcurentiala, pentru selectarea de parteneri privati intr-un PPP au fost penalizate si finalmente stopate de Comisia Europeana.

O simpla analiza a OUG 34/2006 si o privire pe raportul de activitate al CNSC arata insa nu doar ca premierul Ponta a dat peste o falsa problema – dar ca realitatea este exact pe dos: CNSC pare o institutie utila care descarca justitia comerciala si accelereaza atribuirea de contracte in urma licitatiilor. Mai precis:

1. Termenul in care CNSC are obligatia de a da o solutie e de 20 de zile, termen in general respectat.
2. In 98% din cazuri decizia CNSC a ramas definitiva, chiar daca exista oricum si calea instantei pentru cei nemultumiti.
3.  In 2011, CNSC a analizat cam 6300 de contestatii (licitatii pe contracte de sume mari) si a dat 6000 de decizii. In total, CNSC a rezolvat cam 36000 de cazuri de la infiintare in 2007 pana la finele lui 2011.
4. Deciziile CNSC au fost cca 30% de admitere a contestatiei, 70% de respingere. in numai 6% din cazurile contestate la CNSC, CNSC a dispus reluarea licitatiei de la capat, in cele mai multe cazuri in care admite contestatia CNSC dispune alte masuri de remediere.
5. Numai 12% din decizii au fost mai departe contestate in instanta, iar din cele 12%, sub 10% (adica sub 2% din TOATE licitatiile contestate vreodata undeva) instanta a decis altfel decat CNSC.

Pe scurt, CNSC pare un sistem care da rezultatele scontate: e o cale administrativa mult mai rapida decat mersul direct in instanta; degreveaza instantele de 90% din contestatiile la licitatii; rezolva 90% din contestatii in 20 de zile; solutiile sunt acceptate drept corecte in 98% din cazuri, fie de partile implicate care nu mai merg dupa aceea in instanta, fie de instanta.

Pe scurt, institutia face treaba buna, iar ca atare ea trebuie schimbata.

Daca vrem sa intelegem de ce se intarzie licitatiile, poate ar trebui sa analizam de ce sunt contestate, nu sa gasim mecanisme sa blocam caile de contestare eficienta. Evident ca in cele 30% din cazuri in care cel care a contestat a avut dreptate trebuie luate masuri de remediere, care dureaza cat vrea autoritatea contractanta sa taraganeze. Si totusi, daca nu e din cauza CNSC, de ce se intarzie atunci proiectele de infrastructura publica?

Policy Brief

Sursa: Expertforum.ro

One thought on “De ce merg incet lucrarile publice in Romania?”

  1. balici mihai spune:

    Nu era mai bine in socialism , cand existau trusturi mari pe domenii , pe judete, cand toti salariatii directori ,ingineri , maistri ,muncitori lucrau de luni pana sambata dupa masa si majoritar si duminica pana la pranz
    Nu mai spun ca eu lucram la blocuri de locuinte dupa cutremur si plecam dimineata la 7 in santier , lucram cu schimbul 1 pana la ora 18, dupa care stateam sa pun in ordine schimbul II si ma apuca orele 11,12 noaptea, bani suplimentari nu erau , dar munceam de drag
    Recompensa a fost ca Ceausescu mi-a dat gradul de maior la varsta de 31 de ani
    Acum ne inpotmolim in licitatii ,tinem o cohorta de birocrati, economisti ,juristi ingineri pentru analiza , caiete de sarcini , ne judecam , cheltuim un sfert de bani numaI pe birocratia tip europeana si drumuri nimic adica zero
    Datoria tarii creste de la luna la luna , resurse sa platim nu mai exista, industrie zero ,bogatiile vandute , tinem cohorte de europarlamentari la hoteluri de 5 stele la Bruxell ,salarii DE EUROPARLEMENTAR pe care un roman obisnuit il castiga intr-o viata intreaga etc etc
    Acest sistem european care ne aduce in faliment in fiecare zi trebuie distrus urgent
    DVS nu vedeti ca pana si Coreea de Nord isi schimba sistemul , vor sa il ia pe cel vietnamez foarte prosper,Vietnamezii dupa ce au alungat pe imperialistii francezi , i-au batut de iau stins pe yankeii americani de au plecat cu coada intre picioare , au reusit sa prospere tara prin forte proprii
    Romania trebuie sa inteleaga ca locul ei in UE,NATO ESTE SORTIT FALIMENTULUI, TARA este distrusa, nu se mai poate reface, soarta ei este colonie pentru imperialismul american si vest european
    Romania trebuie sa revina la aliatul ei traditional Rusia , care are in prezent un conducator pe masura d-l Putin si singurul care se mai poate opune hegemoniei imperialismului american si vesteuropean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *