De ce nu trebuie accesate fonduri europene pe POSDRU

baani.jpg

Istoria unui beneficiar de proiect din fonduri europene se intinde pe parcursul  a cel putin doi ani. Analizand situatia unui astfel de  beneficiar, constatam ca acesta a trebuit sa se inarmeze cu multa rabdare si mult tact. Astfel, un proiect depus in cursul lunii septembrie, 2010, in timpul guvernarii Boc, contractul de finantare a reusit sa fie semnat dupa circa 16 luni, respectiv in luna decembrie, 2011. Perioada de implementare a proiectului este de un an, intre 1 ianuarie – 31 decembrie, 2012.

La noua luni de la demararea proiectului, beneficiarul nu a primit decat prima transa de prefinantare, in valoare de 105. 000 de lei. La sfarsitul lunii iunie, beneficiarul a depus la OIPOSDRU CNDIPT prima cerere de rambursare, potrivit legii plata acesteia trebuia sa se efectueze in maxim 45 de zile. Desi a trecut peste 80 de zile, cererea de rambursare nu a primit inca avizul pentru validare, fapt ce duce la imposibilitatea depunerii celei de-a doua cereri de prefinantare. in aceste conditii, beneficiarul a fost nevoit sa sustina proiectul din fonduri proprii si credite de la banci pentru a nu intrerupe activitatea.

Mai multe detalii: DCNews.ro

One thought on “De ce nu trebuie accesate fonduri europene pe POSDRU”

  1. adrian spune:

    Buna ziua,

    Situatia este una obisnuita la POSDRU.
    Din pacate lipsa de coerenta la nivel de prim ministru, ministru si asa mai departe face din orice accesare de fond o incercare temerara.
    Poti avea o cerere depusa si avizata de OIR, AM, etc si sa te trezesti dupa 1 an ca vine auditul lui peste si sa fi penalizat.
    ADICA care mai este responsabilitatea functionarului?
    DE CE automat esti tu rau intentionat?

    ORICINE ACCESEAZA FONDURI ESTE PRIVIT CA UN POTENTIAL HOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *