Despre cercetare – Part I

Fapte:

· Prin reducerea fondurilor de cercetare de la 0,48 % la 0,18 % in bugetul pe 2009, cercetarii romanesti i s-a dat lovitura „mortala”.

· La programul INOVARE, contractelor in derulare din 2008 li s-au redus fondurile cu 35 % iar celor din 2009 cu 50 %. Motivul – lipsa de fonduri.

· In 2009, la fondurile nationale nu s-a deschis niciun apel nou, iar pentru 2010 nu exista nicio informatie.

· IMM-urile cu obiect principal CD din sectorul privat nu sunt eligibile la POSCCE – Axa 2 (singura destinata pentru cercetare la fonduri structurale).

· La programul FP7, cofinantarea minima este 30 %, greu de asigurat de IMM-urile specializate in CD.

· Singurele care au acces la apeluri cu nivel de cofinantare 0 %, sunt institutiile publice, universitatile, spitalele, institutele nationale etc. (bugetarii).

Sa explicam ce inseamna aceste fapte.

Teoretic (pe hartie):

– exista o strategie de dezvoltare nationala care pune accentul pe cunoastere, dezvoltare, cercetare etc.

– La cateva fonduri solicitanti eligibili sunt persoane fizice, microintreprinderi CD, IMM etc.

– Dezvoltarea economiei prin cunoastere este viitorul…

Totul curat-aranjat si conform directivelor UE.

Ce am observat din viata reala?

– Companiile private nu au timp sa astepte ani de zile pentru a beneficia de rezultatele cercetarii finantate din fonduri publice. Acum, cu criza aceasta, nimeni nu are curajul pentru sa investeasca. Aceste companii, daca chiar au nevoie, cumpara know-how direct si imediat din exterior;

– Companiile multinationale au centrele lor de cercetare, unde nu are acces niciun cercetator roman din afara grupului.

– O echipa de cercetatori care traieste numai din cercetare, nu are bani pentru cofinantare.

– Bancile nu dau credite pentru cercetare – riscul este mare; lipsesc garantii – afacere poate fi paguboasa.

– O firma CD care produce venituri din diferite servicii de consultanta sau din alte surse, nu reinvesteste profitul in cercetare. Ea produce pentru altii, nu este beneficiara rezultatelor, nu este nici investitor. Iar potentialii beneficiari nu se inghesuie, nu cer asa ceva, chiar refuza uneori ofertele.

– Singurii sustinuti financiar sunt cei din sectorul public, bugetarii (universitarii) care au deja salarii pe educatie si le mai completeaza prin proiecte de cercetare, imbogatind formal CV-uri deja prea umflate – o adevarata casta. Ei au regii mari, dotari scumpe, plimbari etc. Rezultatul ???

In fine, un cercetator din afara sistemului public este descurajat, obligat sa isi schimbe meseria. Institutele care nu au devenit institute nationale in mare parte au disparut iar restul nu au viitor. Firmele mici de CD de asemenea sunt puse in dificultate, nu au sanse egale in competiie cu sectorul public, indiferent de nivelul lor profesional. Sunt depunctate la capitolul capacitate (financiar, facilitati…). Grav este ca nu sunt finantate ideiile bune, ci institutii publice bugetare sau unele institute private privelegiate.

In ghidurile si criteriile de evaluare sunt supralicitate partea financiara, achizitiile etc. Conditiile grele, documentatia mare, norme peste norme, proceduri si reguli stricte etc. ii descurajeaza pe multi. Numai foamea ii obliga pe unii sa incerce cu disperare sa obtina macar o finantare – acestia sunt clientii perfecti pentru traficantii de influenta.

Asta este realitatea in care traim – una declaram, alta facem.

Unde e reforma? Ce este de facut?

Va urma…