Dezvoltarea profesionala la inceput de drum

Pentru un moment să ne imaginăm că suntem foarte tineri și că am reușit de aam lu-oat… ,baku, kumva. Iar recent parcă ai auzit pe unii vorbind despre „management” și ceva cu proiecte (parka)  iar din ce ai prins sună mișto și vrei și tu…

Dacă tot ai reușit de ai trecut de „examenul vieții”, te-ai gândit să dai la o facultate şi acum te gândești ce o să faci când o să fi mare, poate că ți-ai propus să te faci „Project manager” sau ceva asemănător.  Să punem în pagină câteva sfaturi care să te pregătească pentru această cale:

 

  • Dacă te simți confortabil cu hârtii pe mână, gândești structurat și în ansamblu, iţi place să ghidezi, ești comunicativ şi orientat spre rezultate, atunci – ești pe calea cea bună. Ai o șansă.
  • Citește! Citește! Citește! – Informează-te despre ce se întâmplă în jurul tău. Citește presa, vezi în special presa din sfera business.  Informația adesea este de neprețuit pentru un manager. Fiind printre principalele resurse pe care le poate avea la dispoziție.
  • Fiindcă tocmai ai lu-oat baku, aproape sigur nu ai vreun fel de experiență în câmpul muncii şi este necesar să o realizezi. Dar cine să te angajeze şi unde? Ca să-ți faci puțină experiență poți să începi prin voluntariat. Voluntariatul este, pentru început, cea mai bună cale/metodă ca tu să înveți. Înscrie-te şi participă la activitățile desfășurate in comunitatea ta (Crucea Roșie, Ecologie, Adăposturi, ONG-uri etc.). Înscrie-te şi implică-te, mergi şi pune mâna de ajută.  O să întâlnești oameni deschiși cărora o să le placă să lucreze cu tine şi te vei putea dezvolta învățând pe lângă ei. Chiar dacă nu ai carte de muncă şi nu primești vreun beneficiu financiar, acumulezi experiența atât de necesară, capeți cunoștințe noi (utile în toate cazurile) şi faci parte din echipă. Înveți ce înseamnă relația cu superiorii şi cu colegii/echipa.
  • Fă-ți timp şi pentru puțin studiu. Documentează-te despre ceva care îți place și experimentează dacă ai posibilitatea.  Învață un limbaj de programare, experimentează cu un program pe care nu l-ai folosit, învață să faci o pâine, pregătește familiei o surpriză şi fă o prăjitură pentru ei chiar dacă nu ai făcut vreodată, etc. .  Dacă vezi că îţi place ce faci este un semn bun pentru viitor.
  • Cu siguranță ai propriile tale pasiuni şi este foarte bine dacă le poți transforma la final în ceva valoros pentru tine. Fă-ți un hobby ( ex. colecționează timbre/bancnote, modelează etc.). Activitățile de acest gen îți vor dezvolta cunoștințele despre subiectul ales și vor avea un cuvânt de spus asupra culturii generale.  Ca o paranteză, ști cine sunt cei de pe bancnotele românești şi de ce sunt trecuți pe ele?
  • Mai selectează puțin prietenii. Chiar dacă îți face placere compania cu unii dintre ei, poate că iți este greu să crezi că unul dintre ei te trage in jos d.p.d.v. profesional.  Genul de persoană care se complace în situația în care este şi nu este dispus să facă ceva ca să și-o îmbunătățească, te demoralizează constant, care nu dorește ca tu să avansezi şi să-ți fie mai bine. Cu siguranță ai auzit de la vreunu dintre prieteni „Oricum nu faci nimic cu școala în țara asta! Oricum nu te angajează nimeni! Mai bine mergem în Spania/Italia facem bani. etc.”  Astfel de gânduri menite să descurajeze sunt dăunătoare pentru sănătatea ta mintală şi evoluția ta profesională. Evită!
  • Fă-ți prieteni de la care mai şi poți să înveți câte ceva.  Vorbește cu ei despre munca pe care o fac la serviciu, spune-le să-ți povestească ce se mai întâmplă pe acolo. Fi interesat de subiect!  Dacă reușești să-ți faci prieteni buni care deja sunt înfiltrați în domeniul care te interesează, este şi mai bine. Poți primi informații din interior.
  • Strânge bănuții de buzunar și poți să faci un curs acreditat şi recunoscut. Poate vrei să lucrezi în zona IT-ului iar un curs de calculatoare îţi poate fi foarte util pe viitor. Sau poate nu vei lucra niciodată în IT dar o diplomă, nu se știe când îţi poate fi utilă. Iar dacă alegi să te specializezi, încearcă să te specializezi cu adevărat. Încearcă să mai şi înveți ceva util. Cei care lucrează în mediul privat știu ce înseamnă să angajezi/lucrezi cu cineva nepregătit şi vor evita să adauge în firmă/echipă persoane care nu știu/înțeleg . Aşa că, ce ști concret să faci, te definește! Iar asta te poate trece dincolo de interviu.
  • Învață o limbă străină. Poate că deja şti engleză dar încă una în plus, nu strică. Găsești la librării şi pe internet diverse ghiduri şi îndrumătoare pentru asta.  Îți antrenează mintea şi te pregătește pentru studiu. Poți să începi chiar de azi, scoate subtitrarea de la filmele pe care le urmărești şi concentrează atenția asupra cuvintelor auzite. Cu timpul te familiarizezi cu pronunția, cuvintele, accentul şi forma limbii.
  • Înscrie-te pe site-urile cu interes pe domeniul vizat de tine (MP în cazul de față).  Participă prin forumurile existente. Te vei lovi de informație foarte importantă şi o să te familiarizezi cu termenii/limbajul  folosit.

  Mic cu mic se face mare iar cele scrise mai sus, puse în practică, ajută la dezvoltarea ta profesională chiar dacă rezultatele nu se văd imediat, participă la formarea ta.  Lista poate fi valabilă şi în afara MP.
Lista nu-i fixă/completă așa că dacă consideri că mai trebuie adăugat ceva, ea este deschisă şi poate fi îmbunătățită.

Ionel Timișan.

Ionel Timisan

Ionel Timisan

Nascut in 1987, Ionel Timisan se descrie ca fiiind atent, meticulos, deschis spre nou si cu multa rabdare. Este absolvent al specializarii de “Inginerie Economica in domeniul Mecanic”, cu experienta profesionala in domeniul comertului, asigurari si IT dar si un obisnuit al activitatilor de voluntariat organizate in comunitatea locala. Debutand la varsta de 18 ani si fiind la inceput de evolutie profesionala, abordeaza activitatile desfasurate intr-o maniera tanara si cu un aer modern, participand activ la obiectivele intreprinse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top