Dinţii de fierăstrău ai cursului de schimb (I)

Reîncoronarea leului şi lupta pentru supremaţie

„Fiecare popor are moneda pe care o merită”, spunea un vestit economist…şi avea perfectă dreptate!

Asistăm în prezent la fenomene pe piaţa valutară care ne aduc aminte de începuturile tranziţiei româneşti, când dolarul creştea în raport cu leul asemenea voinicului din poveşti. Vremurile au trecut şi între timp voinicul s-a transformat în euro, însă fondul problemei a rămas acelaşi.

Cursul de schimb reprezintă raportul de valoare stabilit pe piaţă dintre două monede. Altfel spus, cursul de schimb este preţul efectiv al unei unităţi monetare a unei ţări exprimat în moneda altei ţări.

Evoluţiile pieţei valutare sunt deplin ancorate în realităţile şi performantele economiei reale ale unei ţări. Tocmai acest lucru întăreşte ideea că fiecare popor (economie) are moneda care o merită.

Timp de aproape 50 ani România a avut o economie centralizată, bazată pe decizii administrative, iar principalul instrument de conducere a economiei îl reprezenta planul unic. În perioada socialistă cursul de schimb era stabilit arbitrar, fără a se ţine cont de fundamentele economice.

Decembrie 1989 avea să readucă principiile economiei de piaţă, dar nicidecum o evoluţie liniştită pe piaţa valutară. Ani la rând leul „năpârlea” şi pierdea din putere, chiar dacă îşi primise înapoi coroana. Mecanismele economiei de piaţă se urneau greu şi funcţionau cu deficienţe majore. Valorile leului în raport cu moneda de referinţă de atunci arătau faptul că economia ţării noastre era frământată în interior de probleme majore, asemenea unui organism aflat în stare febrilă.

Speranţa a venit o dată cu vestea că am putea adera la Uniunea Europeană. Era un vis frumos la care mulţi români visau. În sfârşit, puteam intra cu adevărat în Europa! Practic toată lumea avea acum un scop unic: acela de a ridica România la cerinţele integrării europene. Pentru guvernanţi strategiile începeau să capete coerenţă odată cu fixarea unor obiective clare în raport cu capitolele de negociere.

BNR a obtinut independenţa, iar emisiunile inflaţioniste de monedă, făcute pentru susţinerea cheltuielilor publice, începeau să piardă teren, lăsând treptat loc rigorii în politica monetară. Liberalizarea în etape a cursului de schimb a dus la sporirea preocupărilor autorităţilor în reformarea cât mai rapidă a economiei. Leul românesc primea întăriri şi începea să se înalţe falnic. Intrarea în noul mileniu a însemnat începerea unei noi vieţi, dar „boala” care l-a mistuit până atunci, aproape un deceniu, nu fusese încă vindecată…

Bogdan Capraru

Bogdan Capraru

Sunt lector doctor in Departamentul de Administrarea Afacerilor din cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor a Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi. Activitatea mea este concentrata pe domeniul bancar. Sunt titularul cursurilor de Sisteme si operatiuni bancare, Retail banking, International banking si Finantarea dezvoltarii imobiliare. Din 2004 sunt membru al Societatii Romane de Economie (SOREC).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top