Distributismul (II)

Distributivismul, asa cum s-a articulat el in aceasta antologie, ar fi fost util Romaniei in primii ani ’90, atunci cand cautam modele si totul parea posibil.

Distributismul se recomanda ca o doctrina conservatoare, traditionalista, iar in antologia Economia Libertatii. Renasterea Romaniei profunde, coordonata de catre John Ch. Medaille si Ovidiu Hurduzeu (Editura Logos, Bucuresti, 2009), gasim si unele pusee de fundamentalism. Miezul doctrinei consta in „remoralizarea economiei, reimpartirea proprietatii, relocalizarea economiei si recapitalizarea saracilor”. Obiective dintre cele mai nobile, dar, din pacate, nu ni se spune si cum pot fi realizate acestea, riscul fiind de alunecare in utopism.

Economia s-a globalizat, s-a integrat in formule supranationale si exista dimensiuni ale acestor fenomene care sunt ireversibile, cum sunt retelele informationale si de telecomunicatii. Firmele transnationale sunt si vor ramine si ele o realitate. Nu poti sa faci o economie in secolul al XXI-lea, in plina societate a cunoasterii, doar din ferme individuale si firme mici (si Mondragonul e tot o corporatie). Acestea, desi – de pilda – realizeaza inovatie, nu au capacatatea de diseminare a acesteia in sistem cum o au firmele mari.

De acord cu intoarcerea la clasici, dar legea lui Say nu tine seama de moneda si de timp, sau le considera neutre, iar a-l asemana pe Hayek cu Marx si a-l face vinovat de cresterea rolului statului in economie mi se pare exagerat, la fel si desfiintarea, practic, a lui R. Reagan si M. Theatcher. Reformele lor au insemnat, in esenta, privatizare, dereglementare si liberalizare, si atunci cum sa-i acuzi de cresterea interventionismului statal? Rezultatele au fost foarte pozitive, tarile lor renascand practic. Poti sa-i acuzi pe urmasii lor de subreglementare, de emergenta speculatiei financiare si deplasarea economiei in virtual, fenomene care ar fi nascut criza actuala si, implicat, cresterea rolului statului. Dar, pe retetarul lor, mai mult monetarist decat hayekian, economiile respective, si altele asemeni, au dus-o bine cel putin douazeci de ani. Unde erau atunci actualii critici?

Este foarte corect sa critici aruncarea cu banii contribuabililor pentru acoperirea gaurilor negre generate de managerii escroci ai marilor corporatii si fonduri speculative. Dar de ce poporul american a acceptat acest abuz legiferat de Congres? Daca Wall Street-ul e vinovat, si e vinovat, de ce nu e reformat, de ce nu se reglementeaza economia de cazino, de ce nu se ingradeste speculatia financiara si nu se desfiinteaza paradisele fiscale? Vedeti, raul a devenit prea mare si e sistemic. Trebuie atacata inima sistemului, cauza raului, dar asta inseamna prabusirea sistemului occidental ce face din viciu o virtute (Mandeville).

Doctrina propusa isi trage radacinile inca de la Aristotel, care avertiza asupra hrematisticii, economiei monetare, trecand prin socialistii utopici, prin J. Schumpeter, care vedea si el o disparitie a capitalismului datorita depersonalizarii proprietatii si emergentei speculatiei financiare (in Capitalism, Socialism si Democratie – 1942), prin doctrina structuralista a lui F. Perroux, cu poli de crestere, complexe industriale si districte industriale, prin scoala Public Choice, in ce priveste critica statului si avind asemanari si cu sistemul economic islamic.

Perspectiva distributivistilor este una a unei lumi finite, a unei economii inchise, cu randamente factoriale descrescatoare, fara inovatie, fara creativitate, fara progres tehnic. Parerea mea este ca el poate functiona mai ales la nivel regional si in tari mici cu o matrice stilistica pe masura. In context, ar fi interesant de studiat si modelul economic manastiresc ortodox si posibilitatile sale de extrapolare. Asta desi nicaieri in lume nu se mai aplica politici economice inspirate de o singura doctrina, ci mixturi ale diferitelor ingrediente doctrinare, de dorit cat mai inteligente si mai bine adaptate fiecarei specificatati spatio-temporale. Si, concluziv, cred ca este cel putin prematur sa vorbim despre o economie post-capitalista.

Distributivismul, asa cum s-a articulat el in aceasta antologie, ar fi fost util Romaniei in primii ani ’90, atunci cand cautam modele si totul parea posibil. Iesiti din bezna comunista in plina revolutie tehnologica, in plin proces de globalizare, in plin proces de integrare europeana, plus avatarurile si crizele financiare, am devenit repede destul de nauci si ne-a fost greu sa ne adaptam. Estul european nu a fost capabil sa produca un model propriu de economie si de societate, multi nici nu si-au propus sa reinventeze roata si au adoptat tale quale sistemul occidental. Subscriu la toate criticile din carte facute la adresa clasei noastre politice. Dar sunt mahnit cand dl. Hurduzeu afirma ca la noi nu s-au gasit experti… Poate ca nu i-a cautat suficient, sau poate ca prea putin au fost ascultati, ca si cei americani, de altfel.

Atunci cand critici ceva trebuie sa pui altceva mai bun in loc. De data aceasta criticile sunt acerbe si principial corecte, dar ceea ce ni se propune este o teorie veche, uitata, regasita de unii si foarte greu de pus in practica in realitatea concreta de astazi. Cu toate acestea, efortul autorilor este meritoriu, mai ales ca ni se si spune ca „acesta nu e un model prescriptiv”. Bine, dar atunci la ce bun? Doar ca schimb de idei? Tot e bine. Dar exista cateva stridente ale d-lui Hurduzeu care ar merita o cugetare mai atenta, cred eu, gen: „comunismul si neoliberalismul sunt perfect compatibile”, „homo sovieticus este egal cu homo oeconomicus”, „laissez-faire-ul a fost de la inceput o ideologie etatista si antidemocratica”, „experiment dimboviteano-popperiano-neoliberal” „globalism trotkist” si altele care imi amintesc de unele similare din A treia forta, lucrare mult mai bine scrisa, cand tot d-lui afirma ca „Foucault si Habermas cultiva sisteme conformiste” etc.

Cineva spunea ca americanilor le lipseste perceptia asupra spectrului de viziuni politice disponibile. Dar acum a critica tot ce este modern a devenit de bonton. Cum spunea Marshall Bergman, astazi a fi modern inseamna a fi premodern. On revient toujours. Exista o ciclicatate spiraloida in evolutia atat a ideilor, cat si a faptelor economice. De aceea si demersul de fata ramane unul interesant si provocator si-i felicit pe promotori.