Elevii din invatamantul profesional vor primi lunar o bursa in valoare de 200 de lei

elevi.jpg

Hotararea Guvernului nr. 1062/2012 privind modalitatea de subventionare de catre stat a costurilor pentru elevii care frecventeaza invatamantul profesional, publicata in Monitorul Oficial nr. 756 din 9 noiembrie 2012, prevede acordarea unei burse lunare in valoare de 200 de lei tuturor elevilor ca frecventeaza invatamantul profesional. Exceptie face luna noiembrie a anului 2012, pentru care cuantumul bursei este de 500 de lei.

Potrivit actului normativ, cuantumul „Bursei profesionale” poate fi modificat anual prin hotararea Guvernului, la propunerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

De „Bursa profesionala” beneficiaza si copiii strainilor beneficiari ai unei forme de protectie in Romania sau ai strainilor, respectiv cetatenilor Uniunii Europene/Spatiului Economic European si ai Confederatiei Elvetiene cu drept de sedere/rezidenta pe teritoriul Romaniei, care frecventeaza invatamantul profesional.

Acest sprijin financiar se acorda in fiecare an scolar, pe perioada cursurilor scolare, a pregatirii practice si pe timpul pregatirii si sustinerii examenului de certificare a calificarii profesionale.

Trebuie mentionat insa si faptul ca elevii nu pot beneficia simultan de „Bursa profesionala” si de sprijinul financiar acordat in cadrul Programului nattional de protectie sociala „Bani de liceu”.

Nu beneficiaza de „bursa profesionala” nici elevii declarati repetenti, pentru anii de studiu pe care ii repeta, cu exceptia cazurilor de prelungire a studiilor din motive medicale.

„Bursa profesionala” se acorda pe baza de cerere, formulata de elevul major ori de parintele sau persoana care exercita autoritatea parinteasca pentru elevul minor. Aceasta trebuie inregistrata pentru fiecare an scolar, in perioada 15 – 25 septembrie, la unitatea de invatamant la care elevul este inscris.

Pentru anul in curs, insa, cererea de acordare a „Bursei profesionale” se inregistreaza in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a acestei hotarari, la unitatea de invatamant la care elevul este inscris.

Bursa profesionala NU se acorda in urmatoarele situatii:

  • pe o perioada de o luna, daca elevul are mai mult de 10 absente nemotivate in luna precedenta;
  • pe o perioada de 3 luni, daca elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scaderea notei la purtare sub 7, potrivit Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, sau daca elevul inregistreaza cel putin 20 de absente nemotivate din totalul orelor de sutdiu ori cel putin 20% din totalul orelor la o singura disciplina de studiu/un singur modul, cumulate pe an scolar;
  • pe o perioada de 6 luni, daca elevul inregistreaza cel putin 40 de absente nemotivate din totalul orelor de studiu sau cel putin 30% din totalul orelor la o singura disciplina de studiu/un singur modul, cumulate pe an scolar.

Aceste prevederi se aplica incepand cu luna urmatoare constatarii situatiilor mai sus-mentionate, pe o luna, 3 luni sau 6 luni calendaristice consecutive din timpul anului scolar, respectiv din anul scolar urmator.

Sursa: Legestart.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top