Persistenţa manifestărilor recesioniste reclamă revederea paletei de măsuri care vizează combaterea evaziunii fiscale. In acest sens, Executivul stă gata să adopte o Ordonanţă de urgenţă, al carei text a şi fost pus în dezbatere publică.
Făcîndu-se trimitere la interesul general public şi la faptul că anumite aspecte ale actualei conjuncturi economice constituie situaţii extraordinare, se propune (deocamdată) modificarea semnificativă a unei întregi serii de acte normative. Este vorba despre Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, Codul vamal şi Regulamentul de aplicare a acestuia, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, OUG 104/2002 privind duty-free-urile, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Amendări seriose urmează să primească şi Legea nr. 508/2004 privind DIICOT-ul, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate ori OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Tenta reflectată de cadrul instituţional în discuţie este una de duritate aparte în raport cu trecutul apropiat, însă, multe din modificările anunţate trebuiau întreprinse independent de ivirea consecinţelor crizei. Mai ales că practica existentă în statele membre ale Uniunii Europene le cunoaşte de decenii.
Să ne referim la doar două aspecte. De exemplu, în situaţia în care administratorii sau terţe persoane determină cu rea credinţă nedeclararea şi/sau neplata obligaţiilor bugetare, cadrul de reglementare este firav şi, în consecinţă, ineficient. De aceea se impune extinderea domeniului atragerii răspunderii solidare.
Aceeaşi extindere vizează şi persoanele (evazioniste) care deţin în realitate controlul decizional asupra societăţii, chiar dacă acestea nu apar în actele juridice sau comerciale, dar se comportă, în fapt, ca şi administratorii. Prin urmare se prevede ca, potrivit principiului urmărilor neglijenţei, în solidar cu debitorul să răspundă persoana care, cu rea credinţă, a permis sau a determinat constituirea eronată a obligaţiilor fiscale prin declararea acestora în cuantum inferior celui real datorat.
Ceea ce poate da un plus de eficienţă în activitatea de combatere a evaziunii şi fraudei fiscale, deşi prezumăm că implică proceduri anevoioase, este faptul că urmează a fi sancţionate şi acţiunile ilicite care au avut ca efect îmbogăţirea fără just temei a contribuabilului, prin încasarea unor sume de la buget fără existenţa unui drept real de restituire ori de rambursare.
Aspectul secund la care dorim să ne referim este legat de procedura actuală de înfiinţare/ridicare a popririlor bancare, prevăzută de Codul de procedură fiscală. Aşa cum s-a desfăşurat aceasta pînă în prezent, o putem categorisi drept cronofagă şi generatoare de birocraţie.
Motivaţia e simplă, întrucît presupune – în toate situaţiile – fie transmiterea către instituţiile de credit a adreselor de înfiinţare/ridicare a popririi prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, fie deplasarea executorilor fiscali la registratura instituţiilor de credit, în vederea înregistrării adreselor respective. După cum pot fi aduse în discuţie şi costurile materiale ridicate ori utilizarea ineficientă a personalului – fiscal şi din instituţiile de credit.
Persistenţa manifestărilor recesioniste reclamă revederea paletei de măsuri care vizează combaterea evaziunii fiscale. In acest sens, Executivul stă gata să adopte o Ordonanţă de urgenţă, al carei text a şi fost pus în dezbatere publică. 
