In articolul anterior , ”Transparenta”, am evitat sa exprim opinia mea despre evaluarea in sine. Citind fisa de evaluare, mi au venit citeva idei pe care vreu sa le impartasesc.
Propunerea de proiect pe care am depuso la apelul POSCCE-A2-O.212-2009-2, se refera la realizarea unei tehnologii noi pentru industria metalurgica din Romania, cu un impact cunoscut asupra eficientei elaborarii fontei in furnal. Opinia evaluatorului din Brussel era :
– Proiectul este coerent, cu o expunere logica a problemelor;
– tehnologia este aplicata in alte tari si poate fi vorba mai degraba de un transfer de know-how;
– deoarece – de efectele rezultatelor proiectului beneficiaza industria locala, exista o inadecvanta intre profilul echipei (cercetare) si obiectivele pe care intentioneaza sa le atinga (impactul in productie);
– acestea, va trebuii sa fie obiect al unui pilot din partea unei companie metalurgice in colaborare cu o echipa CD industriala cu resurse experimentale si experienta mai mare;
– solicitantul este o organizatie CD mica, care nu are facilitati (laboratoare, instalatii pilot, aparatura sofisticata…), si va trebuii sa subcontracteze o parte a activitatilor;
– fiind o organizatie mica, va trebuii sa tine cont de riscul potential;
– aplicantul nu a ajuns inca punctul critic si nu are capacitate, din punctul lor de vedere, si recomanda sa perpetue aceasta actiune alta data (adica nu in acest apel);
OK, logic, se pot privii lucrurile si asa. Nu fac contestatie, fiindca nu am incredere ca sa poate schimba ceva.
Cu ce nu sunt deacord:
– Tehnologia propusa este similara dar nu identica cu cele aplicate in alte tari (aceasta am axplicat in cerere);
– Industria metalurgica din Romania la ora actuala apartine unor Companii multinationale care au politicile lor in domeniul dezvoltarii, care deseori nu corespund cu interesul nostru, ca tara.
– Ideile bune pot sa vina si din partea unui specialist cu experienta – persoana fizica (in unele ghiduri este chiar solicitant eligibil), cum ramane cu capacitatea financiara si facilitatile in acest caz? ;
– Viitorul cercetarii nu este in izolarea (o practica cunoscuta), ci in colaborarea, integrarea, crearea unor echipe mixte, multidisiplinare, care nu trebuie sa apartin neaparat unei anumite companii. Important este ca cel care conduce proiectul sa stie clar CE? si CUM? Si sa alega coechipierii in functie de nevoile proiectului , inclusiv prin externalizarea unor activitati (cum ar fi analize sau teste care cer aparatura sofisticata);
– Riscul cercetarii fundamentale nu sta in marimea organizatiei, ci in noutatea pe care propune. De aceea se cere finantare, pe care nicio companie nu si-o asuma (mai ales in momente de criza).
– La ora actuala, cel putin la Bucuresti, institutele s-au dotat cu multa aparatura sofisticata si foarte scumpa, care nu este exploatata nici 10 % din potential. Problema lor, de multe ori este lipsa specialistilor capabili sa interpreteze rezultatele. Aceste instalatii sunt utile si deservesc mai multor domenii, iar acesti specialistii nu sunt angajatii institutelor respective. De exemplu, metoda Mossbauer (raze gamma) se afla la institutul fizicii atomice, cei care fac testul sunt fizicieni. Metoda se foloseste si in metalurgie pentru a analiza structura fazelor de fier. Pentru interpretarea rezultatelor trebuie un metalurg, care nu poate fi angajat al institutului din Magurele. Situatia sta asa: metalurgu’ nu are aparat, fizicianu’ nu are unde sa aplica rezultatele si nu stie sa interpreteze tehnologic , rezultatul – aparatul sta nefolosit.
– „alta data nu mai exista”, am inteles ca fondurile s-au epuizat si in urmatori ani nu se va mai deschide alt apel in POSCCE-A2-O 2.1.2
As vrea sa trag citeva concluzii, care imi stau pe cap:
– Dupa opinia mea, daca o idee de proiect este buna, trebuie finantata;
– Evaluatorii europeni nu au incredere in capacitatea cercetatorilor din Romania pentru a studia probleme complexe, care au devenit monopolul marilor companii. Recomandea lor este sa cumparam aceste tehnologii de la ei (transfer de know-how) – iar noi vrem tocmai invers, sa dezvoltam cit putem si know-how-l. Eu am convingerea ca putem face asta, si vom face indiferent de evaluatorii straini.
– Trebuie sa initiem o restructurare, o reforma si in domeniul cercetarii. Sa ne adaptam la viitor. Daca nu dezvoltam o infrastructura CD corecta, in conformitate nevoilor noastre, sa cream conditii de colaborare multidisiplinare la nivel local, regional si national, nu vom putea sa integram in cercetarea europeana, si nici vom fi luati in considerare.
– Institutele mari cu multi angajati nu au viitor – opinia mea. Ei sunt tinute de stat cu bani publici indiferent de eficienta lor. In schimb, organizatii mici de CD, orientate pe proiecte, sunt mult mai fiabile si eficiente, au regie mica, sunt deschise colaborarii, creaza echipe mixte multidisiplinare care se infinteaza la demararea unui proiect si dispar la incheiere, pentru a se reorganiza in alt rpoiect.
– La ora actuala nu ducem lipsa de aparatura sofisticata in Romania, dar exploatarea lor este ineficienta. Institutele care au in posesie asemena aparatura, va trebuii sa le promoveze, sa cauta clientii care au nevoie de ele, sa creeza parteneriate si sa fie deschisi la colaborare, sa stabileasca preturi rezonabile pentru serviciile lor, accesibile altor organizatii CD. Investitia pentru multiplicarea acestor aparaturi scumpe in mai multe organizatii CD, cind cele achizitionate deja nu sunt exploatate eficient, poate fi considerata ca o risipa de fonduri, avem nevoie de fonduri pentru a finanta activitati de cercetare si nu sa-i blocam in echipamente scumpe neexploatate. Faptul ca o organizatie CD nu paseda facilitati nu poate fi argument pentru a refuza un proiect bun, facilitati exista, trebuie sa incurajam colaborarea.
– Daca vrem sa participam in provocarile viitorului, si sa intram in lumea buna in domeniul cercetarii, trebuie sa ne asumam si finantarea studiilor fundamentale indiferent de riscul, pe care il reprezinta. Un exemplu – cite esecuri a avut NASA in proiectele finantate cu bani publici din SUA, si….s-au oprit cumva ?
In cercetare, ca si in viata, se invata si din esecuri – trebuie sa acceptam asta, si sa nu refuzam finantarea.
– In cursul PM by doing, pe care predau, in capitolul „evaluarea”, mentionez – evaluarea are amprenta subiectivismului evaluatorului, asa cum cererea de finantare are amprenta subiectivismului autorului care o scrie. Cine hotareste – are dreptate.
In acest caz, incadrarea este OK.
Problema este in criteriile ne scrise in ghid, care se ascund in capul evaluatorului, in politici si directive ne publicate care se aplica, in lipsa de viziuni despre viitor, in neconcordanta dintre declaratii si atitudinii, incompatibilitate intre rolul asumat si mentalitate….
Important este stabilirea unui raport corect al prioritatilor in obiectivele momentului si cele de viitor, intre interesele de grup, locale, nationale si comunitare.
Cu riscul de a fi rau, cred ca trebui sa il alfabetizam si pe evaluator uneori, in special in cazurile in care acesta nu cunoaste conditiile specifice ale unei idei de proiect, respectiv domeniul de activitate sau tara in care se aplica acesta.
Prima lege a scrierii de proiecte este sa urmaresti OBIECTIVELE FINANTATORULUI…
Cu riscul de a fi rea, trebuie vazut si comentat in detaliu ceea ce spune prietena mea Emmy – sa ne alfabetizam, in ideea de a citi, intelege si clarifica, atunci cand este cazul, care sunt aceste obiective.
EVALUAREA Finantatorului asupra cererii de finantare se face pe baza obiectivelor si indicatorilor LUI de realizare…
Melania