Cercetare TIC: o statie de lucru clinica, finantata de UE, va ajuta la detectarea cu precizie a cancerului de san

 

Context

HAMAM este succesorul a doua alte proiecte cu finantare UE: SCREEN si SCREEN-TRIAL. Aceste proiecte au dus la avansuri majore in diagnosticarea europeana a cancerului de san, ceea ce inseamna ca astazi Europa este liderul mondial in sisteme de diagnostic pentru mamografia digitala. Prin proiectul HAMAM, Europa isi va consolida pozitia de lider in domeniul diagnosticului imagistic al cancerului de san.

350 000 de noi cazuri de cancer de san se detecteaza in fiecare an in Uniunea Europeana, dar lipsa unei tehnologii eficiente care sa ajute in cazurile dificil de diagnosticat face ca unele cazuri sa ramana nedetectate sau sa fie diagnosticate incorect. UE investeste 3,1 milioane EUR pentru conceperea de metode mai bune si mai rapide de diagnosticare a cancerului de san, prin intermediul proiectului HAMAM. Acest proiect concepe un prototip de statie de lucru pentru a ajuta la diagnosticarea cancerului de san prin integrarea imaginilor multimodale rezultate din mamografie, imagistica prin rezonanta magnetica si alte tehnologii, precum si a informatiilor despre pacient. Medicii vor putea sa compare aceste imagini multimodale una langa alta, in acelasi timp in care urmaresc istoricul pacientului si analizele medicale.Statia de lucru va fi testata in spitale selectate din Germania, Marea Britanie si Olanda.

Vicepresedintele Comisiei pentru agenda digitala, Neelie Kroes, a declarat: „Cancerul de san este o boala care atinge milioane de vieti. In Europa, aproximativ 130 000 de femei mor de cancer de san in fiecare an. Daca s-ar detecta mai multe cazuri de cancer la timp, am putea salva multe mii dintre acestea. Iata de ce sunt plina de sperante in ceea ce priveste potentialul tehnologiei digitale implicate in proiectul HAMAM de a ajuta la salvarea de vieti.”

Aproximativ 350 000 de noi cazuri de cancer de san se detecteaza in fiecare an in Europa, ceea ce inseamna 26% dintre toate noile cazuri de cancer la femei. 17% dintre femeile care mor de cancer in fiecare an mor de cancer de san. In prezent, lupta impotriva cancerului de san se concentreaza pe detectarea timpurie.

In ciuda avansurilor in tehnologia imagistica moderna, detectarea timpurie si diagnosticarea precisa a cancerului de san raman in continuare probleme nerezolvate. Se efectueaza biopsii care nu sunt necesare, iar tumorile raman frecvent nedetectate pana intr-un stadiu in care o terapie de succes devine mult mai dificila sau chiar imposibila. Proiectul HAMAM abordeaza aceasta situatie prin integrarea imaginilor multimodale si a informatiei despre pacient intr-o singura statie de lucru clinica. Modurile imagistice care pot fi comparate includ mamografia cu raze X, tomosinteza, imagistica prin rezonanta magnetica, mamografia 2D/3D cu ultrasunete si cu emisie de pozitroni. Proiectul, cu durata de trei ani, a inceput in 2008 si a primit din partea UE 3,1 milioane EUR. Prin el se asigura colaborarea intre oamenii de stiinta, clinicieni si experti IT pentru colectarea tuturor datelor existente privind pacientii intr-o baza de date comuna. Mai specific, proiectul concepe instrumente software clinice care integreaza datele imagistice si cantitative si le combina cu profiluri de risc personalizate in ceea ce priveste aparitia cancerului de san, pe baza de informatii genetice si istoric familial.

Consiliul consultativ al proiectului include experti de prim rang in diagnosticarea cancerului de san din sase state membre UE (Belgia, Germania, Italia, Olanda, Suedia si Marea Britanie) precum si din SUA. Testele clinice se vor efectua in spitale din Berlin (Germania), Dundee (Marea Britanie) si Nijmegen (Olanda). Testele vor fi sustinute de experti IT din mai multe universitati din Europa.

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top