Exista o etica a cumpararii?

Care este etica procesului de cumparare? Ne este permis sa cumparam la cel mai mic pret pe care il putem obtine?

 

Trecem printr-o perioada de criza, in care multi sunt siliti sa-si vanda serviciile, casele sau alte bunuri mult mai ieftin decat ar fi facut-o in urma cu ceva vreme. Cat de corect este sa profiti de impasul in care se afla astfel de vanzatori si sa cumperi la preturile scazute? Sau chiar sa negociezi la sange, stiind ca vanzatorii nu au de ales…

 

Dar daca nu este vorba de persoane care vand ci de firme aflate in pragul falimentului si care sunt silite sa faca reduceri foarte mari, sa-si vanda uneori marfurile pe mai nimic, se schimba situatia? Schimba cu ceva etica actului de cumparare daca tratam cu o firma sau cu o persoana? Daca da, conteza daca e vorba de o firma mica sau mare, cu un singur asociat sau cu multi actionari, romaneasca sau straina? Sau daca e vorba de o persoana, conteaza daca e mai tanara sau mai batrana, educata sau nu, mai instarita sau mai saraca?

 

Sunt multi vanzatori vulnerabili zilele acestea… Si probabil ca numarul lor va creste, iar in cazul unora gradul de vulnerabilitate va creste si el. Cumparatorii in schimb – cei reali, care au si capacitatea de cumparare si disponibilitatea de a face acest lucru – sunt pe cai mari.

 

Se spune ca pretul se formeaza prin intalnirea cererii cu oferta. De multe ori aceasta intalnire nu este foarte prietenoasa. Este plina de viclesuguri, de calcule lipsite de sensibilitate. Pretul se formeaza, dar nu intotdeauna in beneficiul ambelor parti. Uneori pretul rezultat este impus aproape cu forta cumparatorului (care trebuie neaparat sa cumpere desi conditiile sunt uneori inrobitoare). Alteori, roata se intoarce si vanzatorul trebuie sa accepte un pret de nimic.

 

Pretul apartamentelor. Cu siguranta in anii trecuti apartamentele se vindeau pe o piata a vanzatorilor. Si acestia nu au facut concesii, nu au vandut la preturi sociale. Usor, usor, situatia pare a se schimba. Unii vanzatori – nu neaparat aceeasi cu cei care realizau castiguri frumoase in anii trecuti – sunt amenintati de nori negri. Cumparatorii stau la panda si asteapta vremea negocierilor nemiloase.

 

Exista deci o etica a cumpararii? Exista un prag peste care nu mai este corect sa negocieze cumparatorul, pentru a asigura si vanzatorului posibilitatea unui castig (care practic s-ar traduce printr-o pierdere a cumparatorului)? Sau cel mai corect este sa fie lasata piata – ca notiune abstracta, ce absolva de responsabilitati – sa decida care este pretul corect?

 

About Tudor Ciumara

Tudor Ciumara este consultant senior si administrator al SC Carbon Consult SRL, firma care ofera servicii de consultanta in management, coordonator al unui proiect distinct in cadrul Carbon Consult, proiect vizand oferirea de servicii de asistenta (de afaceri si personala) cetatenilor straini veniti sa faca afaceri sau sa lucreze in Romania (www.bssf.ro) si cercetator stiintific in cadrul Centrului de Cercetari Financiare si Monetare „Victor Slavescu”, din cadrul Academiei Romane (www.icfm.ro). Doctor in economie din anul 2010, cu o teza privind „Piata serviciilor de consultanta economica in Romania” realizata in cadrul Institutului National de Cercetari Economice al Academiei Romane. Activitatea proprie de consultanta se concentreaza pe analiza proiectelor de investitii, planificarea de afaceri si orientarea strategica a firmelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.