Fermierii au primit de 3,4 ori mai putini bani de la UE decat au cerut

fermier-credit.jpg

Din cele 3600 de proiecte cu fonduri nerambursabile declarate eligibile, numai 2200 vor primi finantare.

Investitiile in agricultura cu fonduri europene nerambursabile sunt la mare cautare de ieseni. In cursul anului trecut, 3600 de proiecte au fost declarate conforme, anunta Central Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (CRPDRP) Iasi, iar valoarea totala a sumelor solicitate este de aproximativ 886 de milioane de euro.

Dintre proiectele inscrise insa numai 2.200 au fost selectate spre a fi si finantate, fondurile europene oferite pentru acestea insumand 260 de milioane de euro. Cele mai multe proiecte contractate in judet, 1560, apartin beneficiarilor privati pe Masura 141 – „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenta”.

Din randul acestora, majoritatea sustin fermele de tip mixt si cresterea productiei destinate comercializarii. Spre acestea se vor indrepta 11,7 milioane de euro, bani nerambursabili. Pe locul II ca numar de proiecte contractate este Masura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Din cele 8,2 milioane de euro se vor dezvolta 364 de ferme, conduse de tineri agricultori.

Se remarca preponderenta fermelor mixte, urmate de cele vegetale si de horticultura. Un interes mai scazut exista insa pentru fermele de crestere a animalelor. Productia vizata este in masura de 99% axata pe agricultura conventionala, in detrimentul celei ecologice, fiind evident interesul pentru obtinerea de profit, inainte de toate„, a precizat Anghel Ficu, director adjunct al CRPDRP Iasi.

De asemenea, un numar de 110 proiecte contractate, pentru care se vor aloca fonduri europene in valoare de 20,2 milioane de euro, exista pe Masura 312 – „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”.

Dintre acestea, aproape trei sferturi se refera la prestari de servicii pentru populatia din mediul rural, iar restul vizeaza activitati productive sau mestesuguri si artizanat. Din totalul proiectelor selectate pe aceasta masura, doar 15% cuprind si investitii complementare in producerea de energie din surse regenerabile.

Cele mai mari fonduri, in valoare de peste 95 de milioane de euro, au fost contractate de beneficiarii publici pe Masura 322 – Renovarea si dezvoltarea satelor. Activitatile sustinute sunt de tipul modernizarii drumurilor comunale, aductiuni de apa si instalatii de canalizare, precum si modernizarea sau dotarea caminelor culturale„, a adaugat Ficu. Pe aceasta masura, din cele 152 de proiecte considerate conforme, doar 38 au reusit sa primeasca bani europeni.

Pentru „Modernizarea exploatatiilor agricole” s-au incheiat 69 de contracte, suma aferenta oferita de Uniunea Europeana fiind de 51,8 milioane de euro. Dintre proiectele selectate, 70% se refera la achizitii de masini si utilaje agricole, iar 30% implica modernizari de linii tehnologice sau constructia de cladiri utilitar agricole.

Sursa: Ziarul de Iasi

2 thoughts on “Fermierii au primit de 3,4 ori mai putini bani de la UE decat au cerut”

  1. Alina spune:

    Buna ziua, de curand am primit finantare pentru masura 141 si as fi interesata in ciuda faptului ca procedurile sunt destul de greoaie, sa accesez in continuare fonduri nerambursabile pentru o moara de faina, malai, gris, etc in mediul rural. Va rog sa ma ajutati cu detalii referitor la ce masura pot accesa si ce implica acest lucru. Mentionez ca am domiciliul in mediu rural si in aceasta zona nu exista asa ceva. Multumesc anticipat

  2. olaru codrut spune:

    buna ziua
    m-ar interesa sa fac un proiect cu fonduri europene neranbursabile pentru o microferma de iepuri si abator in mediul rural as vrea sa stiu daca se acorda sprijin si pe ce masura este
    va rog mult daca ma puteti ajuta.va multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *