Fluorizarea apei si a pastei de dinti – o frauda stiintifica

Fluoridele sunt „otravuri protoplasmice utilizate la combaterea rozatoarelor”„The Journal of American Medical Association”, din 18 septembrie 1943, atragea atentia asupra caracterului nociv al compusilor pe baza de fluor, precum si a felului in care acestia actioneaza la nivelul celular. Revista americana stabilea ca „fluoridele sunt, in general, otravuri protoplasmice, care schimba permeabilitatea membranelor celulare, inhiband anumite enzime”. In continuare, articolul din 1943 constata si ca, la acea data, „mecanismele exacte ale acestei actiuni raman inca obscure”. Cu toate acestea, inca de pe atunci, fluorizarea apei de baut constituia un procedeu biologic standard pentru filtrarea si combaterea agentilor patogeni in Statele Unite si Europa, iar reclamele despre efectele „anti-carie” ale pastei de dinti se puteau observa in toate orasele si ziarele. Adultii, ca si copiii, erau avertizati de medici si de reclame asupra efectelor nocive ale neutilizarii pastei de dinti fluorizate. „Care este obiectivul „Colgate”? Nici o carie!”, se citea pe toate zidurile, in reviste si se auzea frecvent la radio. In acelasi timp, in agricultura otravurile pe baza de fluoride constituiau si ele un procedeu utilizat standard, dar in cu totul alt scop: combaterea rozatoarelor. Cetateanul obisnuit care utiliza pasta de dinti cu fluor dimineata si seara, dupa care isi clatea de fiecare data gura cu o apa fluorizata, utiliza contra sobolanilor tot o otrava pe baza de fluoride. Iar efectul asupra rozatoarelor nu era doar unul „anti-carie”, in mod evident. Nimeni nu facea, insa, vreo legatura intre efectul „anti-carie”, pe termen lung, la om, si cel al „otravii protoplasmice”, pe termen scurt, la rozatoare. Existau si alte efecte, mai subtile, ale fluoridelor asupra omului, cunoscute si utilizate de unii.

In lagarele germane si gulagul sovietic fluorizarea apei de baut inducea „docilitatea” detinutilor

Faptul ca apa potabila din lagarele germane si din gulagul sovietic era, in prealabil, puternic fluorizata a fost prezentat mult timp drept o dovada a mentinerii normelor sanitar-biologice la detinuti. Aceasta subita grija fata de om avea, insa, un revers cunoscut doar de cativa. In realitate, fluorizarea intensa a apei de baut inducea in subiecti obedienta si le afecta spiritul critic. Acest mic „detaliu” a ramas secret jumatate de secol, dintr-un motiv usor de banuit: in toate zonele urbane se practica, de cateva decenii, fluorizarea intensa a apei potabile. Primariile „toaca” fonduri importante pentru combaterea prin fluorizare a agentilor patogeni din apa destinata consumului casnic. Ar trebui poate, in acest context, sa ne intrebam daca nu cumva – asemeni detinutilor din lagarele germane ori din gulagul sovietic – si locuitorilor marilor orase, care consuma cu incredere apa potabila fluorizata de autoritati, nu li se induce, pe termen lung, o anumita stare de obedienta si o diminuare treptata a spiritului critic, de opozitie. In 1991, „The Regional Poison Center” (Centrul Regional de Combatere a Infestarilor) din Akrom (Ohio) a dat publicitatii un raport care preciza ca „s-a constatat decesul unei persoane dupa ingestia a 16 mg de fluoride. Este de ajuns 1/10 dintr-un gram de compusi ai fluoridelor pentru a ucide un barbat de 80 de kilograme.” Potrivit aceluiasi centru, „pasta de dinti fluorizata contine pana la 1 mg/gram de fluor”. Compania „Procter and Gamble” recunoaste public ca atat de familiarul tub de pasta „contine teoretic suficient fluor ca sa ucida un copil mic”. La 27 iulie 1985, „Procter and Gamble” a facut o prezentare stiintifica la „National Institute of Environmental Health Sciences” (Institutul National pentru Stiintele Sanatatii Mediului), intitulata cat se poate de semnificativ: „Carcinogenicity Studies with Sodium Fluoride in Rats” (Studii asupra carcinogenicitatii cu sodium-fluor la sobolani).

Zonele cu apa „fluorizata” au o rata a cancerului mult mai ridicata decat zonele cu apa „nefluorizata”

Cum observa malitios un expert american, „fluorizarea apei a devenit un un standard abia in secolul XX, pana acum oamenii beau linistiti apa, de mii de ani, fara sa pateasca ceva, utilizand alte metode decat fluorizarea.” Acelasi glumet mai remarca: „stramosii nostri nu-si curatau dintii cu pasta fluorizata, si n-au murit de „carii” „. In 1975, dr. John Yamuyannis a publicat un studiu preliminar care demonstra ca rata cancerului in zonele cu apa „fluorizata” se situa la un nivel net superior celui din zonele cu apa „nefluorizata”. Semnificativ, „The National Cancer Institute” (Institutul National privind cancerul) a incercat sa infime concluziile studiului. In acelasi an, doar cateva luni mai tarziu, Yamuyannis s-a intalnit cu dr. Dean Burk, chimistul-sef de la „National Cancer Institute” intre anii 1939-1974. Cum Burk nu mai lucra la institut, asadar nu mai avea obligatia sa se conformeze concluziilor oficiale, acesta i-a prezentat congresmanului american studiile proprii, care, ulterior, s-au aflat la baza „Amendamentului Elaney”, prin care se interzicea, in SUA, utilizarea in fabricarea alimentelor a substantelor cu risc de producere a cancerului. Conlcuziile studiului lui Yamuyannis si ale lui Burk stabileau o legatura directa intre fluorizare si cancer. De altfel, numeroase alte studii au stabilit ca fluoridele favorizeaza dezvoltarea cancerului, mai ales al celui osos. Efectele fluorizarii pot actiona si peste generatii, provocand nasterea unor copii fara oase sau acefalici. Este binecunoscut scandalul provocat in anii ’60 de administrarea thalidomidei gravidelor ca somnifer si contra senzatiei de greata. In Marea Britanie si Germania, efectul thalidomidei s-a concretizat in mii de nou-nascuti cu grave deformatii sau fara brate. In anii ’20, muncitoarele care lucrau la fabricarea ecranelor pentru ceasurile fosforescente au prezentat forme de anemie grava, cancer osos, multe dintre acestea decedand. Intr-un studiu din „Applied Statistics” (vol. 26, nr. 2, p. 125-135, 1977), D.J. Newell stabilea o legatura directa intre fluorizarea resurselor de apa si cancer. Interesant din acest punct de vedere este si studiul lui I.A. Disney, publicat in „Community Dentistry and Oral Epidemiology” (vol. 18, p. 46-56, 1990) privind utilizarea in scoli a apei fluorizate. Alte studii demne de a fi citate: „Bone Cancer Incidence Rates in New York” (Rata de incidenta a cancerului osos in New York) de M.C. Mahoney, publicat in „Amerian Journal of Public Health” (vol. 81, p. 475, 1991), precum si „Drinking Water Fluoride and Osteosarcoma” (Fluorizarea apei potabile si osteosarcomul) de S. E. Hrudley, publicat de „Canadian Journal of Public Health” (vol. 81, p. 415-416, 1990). Alt efect dovedit al fluorizarii il constituie blocarea sintezei colagenlui, ceea ce afecteaza grav atat oasele cat si tendoanele, muschii, pielea, cartilagiile, plamanii, rinichii si traheea. Zeci de studii pot fi citate la acest capitol.

Un mit demantelat: fluorizarea are un efect slab ori nul in prevenirea cariilor

Frauda stiintifica a secolului apare in toata splendoarea atunci cand descoperim ca insusi efectul anti-carie pentru care marile companii comercializeaza pasta de dinti fluorizata – cu ajutorul unei imense publicitati – este, in realitate, foarte slab sau chiar nul. In 1990, dr. John Colquhoun a condus, in Noua Zeelanda, un studiu asupra a 60.000 de copii din scoli, studiu care demonstreaza ca nu exista nici o diferenta intre dintii elevilor din zonele „fluorizate” si cei ai elevilor zonele „nefluorizate”. Dimpotriva, John Colquhoun a observat ca pasta de dinti si apa, fluorizate, produceau o forma de fluoroza dentara. Cu un an mai inaint , in 1989, dr. Hildebolt constatase pe 60.000 de scolari ca nu existau efecte benefice rezultate din fluorizare. In 1990 Yamuyannis, dupa investigatii asupra 39.000 de elevi, confirmase rezultatele celor doi. In 1992, Michael Perrone, asistent legislativ in New Jersey, a solicitat lui FDA („The Federal Dentistry Association”) toate informatiile stiintifice privind securitatea sanitara si efectele tabletelor si bomboanelor fluorizate. Dupa sase luni de tergiversari penibile, FDA a „admis” ca nu detinea nici un fel de date privind siguranta sanitara si efectele tabletelor si bomboanelor fluorizate, aflate in comert in SUA. Stingheriti in mod vizibil, cei de la FDA i-au „sugerat” lui Michael Perrone ca „ar trebui, probabil, ca aceste tablete si bomboane sa fie scoase de pe piata”.

Tubul de aluminiu al pastei de dinti accentueaza considerabil efectele nocive ale fluorizarii

Timp de cateva decenii, toate tuburile pentru pasta de dinti s-au fabricat din aluminiu. In 1976, dr. D. W. Allman, de la „Indiana University School of Medicine”, a indus la animale 1 parte/milion fluor si a descoperit ca, in prezenta aluminiului – intr-o concentratie de 20 parti/miliard – fluorul inhiba migrarea celulelor albe din sange, si capacitatea acestora de a distruge agentii patogeni. In 1979, W.L. Gabler si P.A. Leong isi publicau studiul, intitulat semnificativ, „Fluoride Inhibition of Leukocytes” (Inhibarea prin fluor a leucocitelor), studiu publicat in „Journal of Dental Research” (vol. 48, nr. 9, p. 1933-1939, 1979). Nu este, asadar, vorba doar de faptul ca tubul de aluminiu al pastei de dinti amplifica efectul nociv al fluorizarii asupra organismului, ci si de efectul inhibant al fluorizarii asupra celulelor albe din sange, blocand astfel procesul de fagocitoza si ca atare capacitatea celulelor albe de a distruge agentii patogeni din corp. Inhibarea fagocitozei favorizeaza, in cele din urma, declansarea cancerului. Numeroase studii demonstreaza si alte efecte dezastruoase ale fluorizarii asupra organismului uman. Astfel, are un efect distrugator asupra diverselor tesuturi din organism si afecteaza tiroida. V. Stole si J. Podoba au prezentat acest efect nociv in studiul „Effect of Fluoride on the Biogenesis of Thyroid Hormones” (Efectul fluorului asupra biogenezei hormonilor tiroidei), in revista „Nature” (vol. 188, nr. 4753, p. 855-856, 1960). Alte studii care pot fi citate: Y. Yoshisa „Experimental Studies on Chronic Fluorine Poising” (Studii experimentale asupra otravirii cronice cu fluor), in „Japanese Journal of Industrial Health” (vol. 1, p. 683-690, 1959); Vilber A.O. Bello „High Fluoride Exposure in Hemodialysis Patiens” (Pericolul expunerii ridicate la fluor la pacientii sub hemodializa), in „American Journal of Kidney Diseases” (vol. 15, p. 320-324, 1990).

„Fluorizarea, cel mai mare caz de frauda stiintifica a acestui secol”

Toxicologul William Marcus (membru-senior EPA) sustine ca asociatia trebuie sa ia act imediat, pentru a proteja publicul nu numai contra cancerului, dar si a celorlaltor efecte nocive rezultate din fluorizare. „In ceea ce priveste fluorizarea, EPA trebuia sa ia act imediat pentru a proteja publicul, nu numai in ceea ce priveste cancerul, dar si a evidentei fracturilor osoase, artritelor, mutagenicitatii si altor efecte”, sustine William Marcus in publicatia „Covert Action” (trim. III, 1992, pag. 66). Dr. Robert Carlton este chiar si mai categoric. „Fluorizarea este cel mai mare caz de frauda stiintifica a acestui secol”, a sustinut Robert Carlton in „Marketplace”, Canadian Broadcast Company, la 24 noiembrie, 1992.

Vladimir ALEXE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top