Articolul „Vidul cuantic” al lui Tiberiu, este o prezentare in diagonala a preocuparii intelectuale a multor oameni cautatori de raspunsuri la realitatea perceputa, cei care nu se multumesc cu starea de fapt a lucrurilor si cauta solutii de viitor. De fiecare data cind imi intorc privirea spre acest subiect am senzatia unui gol care creste cu cit mai mult incerc sa dau raspunsuri. Fiind cercetator de profesie, deseori ma aflu in fundaturi de unde nu vad iesire, deseori imi lipseste ceva ca sa merg mai departe, si intrebarea de la care am plecat ramane deschisa. Citind articolul, mi-am pus problema daca acest „vid” este cuantic sau este golul din cunostintele noastre.
Am intrat in era informationala, cautam informatii, le prelucram, facem deductii sau abstractii si tragem concluzii. Deja stim ca informatia da putere, aduce profit si bani. Oamenii de stiinta, cercetatorii, analistii economici si politici ofera aproape zilnic metode noi si interpretari noi ale informatii, cauta cauzalitatea , construesc sisteme, elemente unificatoare, cauta adevarul.
De multe ori spatiul virtual ( subiectivismul nostru) in care cautam raspunsurile nu corespunde cu cel real, care exista peste granitele cunostiintelor noastre actuale, multidimensiunealitatea lui este la un nivel de ordin mult mai mic. Vrem sa construim ceva controlabil fara sa avem instrumentele necesare pentru dedectare si prelucrare, suntem inca la inceput. Cutia neagra este inca prea mare ca sa intelegem ce se intampla in interiorul ei, iar banda zgomodului unde se ascunde semnalul cautat, este inca prea larga.
In manualele scolare timpul este prezentat ca vector si are o directie, asa si progresul sau dezvoltarea mult dorita. Deciziile noastre de toate zilele nu au o singura directie, pot fi vazute ca un cimp destul de larg, a carui rezultanta deseori nu corespunde cu vectorul progres, iar alteori are directia opusa. Noi suntem responsabili incotro mergem.
A propo, cum vi se pare decizia de a micsora fondurile cercetarii nationale?
Demi Perparim