Guvernul a analizat posibilitatea de a finanta investitii pentru dezvoltarea sistemelor de irigare prin POS Mediu

irigari1.jpg

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin a avut o intalnire bilaterala cu comisarul european pentru dezvoltare regionala, Johannes Hahn.

Cel mai important subiect pe care cei doi oficiali l-au discutat a fost legat de necesitatea identificarii de solutii pentru reabilitarea sistemului de irigatii din Romania, care sa fie finantat din fonduri europene, incepand cu anul 2014.

In cadrul intalnirii pe care am avut-o cu comisarul european pentru dezvoltare regionala, Johannes Hahn, am discutat despre punerea in aplicare a unui proiect pe care l-am mai anuntat. Acesta se refera la posibilitatea ca in perspectiva financiara 2014-2020 sa finantam reabilitarea unui sistem, pe care Romania il are deja la dispozitie. Pe de o parte acest sistem va trebui sa combata efectele pe care inundatiile le-ar putea avea in Romania si pe de alta parte va fi folosit pentru ceea ce inseamna zona agricola, pentru zona de irigare. Exista si posibilitatea – o sa discutam cu doamna ministru Rovana Plumb – ca in anul 2013, chiar, din Programul Operational Sectorial de Mediu anumite fonduri sa mearga ca si proiect pilot, pentru finantarea obiectivelor de acest fel„, a afirmat ministrul Agriculturii la finalul intalnirii bilaterale.

Guvernul Romaniei a analizat posibilitatea de a finanta investitii pentru dezvoltarea sistemelor de irigare in cadrul POS operational 2007-2013 (POS Mediu). Aceasta va implica o modificare a POS Mediu, in scopul de a introduce fie o Axa prioritara noua, fie un nou domeniu major de interventie (DMI) in cadrul Axei prioritare 5 „Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale in zonele cele mai vulnerabile”, precum si sa identifice resursele de finantare disponibile pentru aceasta noua Axa Prioritara / DMI prin realocarea de la celelalte axe prioritare ale POS Mediu.

Detaliile tehnice privind aceste optiuni vor trebui discutate de experti, tinand cont de situatia implementarii POS Mediu, precum si de tipul de fond de finantare. In scopul sustinerii propunerii de modificare a POS Mediu, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va trebui, de asemenea, sa identifice acele proiecte care pot fi pregatite in regim de urgenta (inclusiv bugetul acestora) si puse in aplicare. Modificarea Axei prioritare 5 ar trebui sa includa studiul de fezabilitate pentru irigatii si sistemul de drenaj. In acest sens, la nivelul Ministerului Agriculturii a fost deja constituit un grup de lucru cu reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Europene si ai Ministerului Mediului si Padurilor.

A ramas ca in perioada urmatoare, la nivel de experti, grupul de lucru din Romania si expertii Comisiei Europene sa identifice posibilitatea alocarii anumitor fonduri in actuala perspectiva 2007-2013 si pregatirea perspectivei financiare 2014-2020„, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

Sursa: MADR

One thought on “Guvernul a analizat posibilitatea de a finanta investitii pentru dezvoltarea sistemelor de irigare prin POS Mediu”

  1. ionita ion spune:

    Romania dispune de un potential agricol care, dupa anumiti parametrii si tinand seama de scara la care ne raportam, o situeaza pe locul doi in Europa. Toti specialistii au sustinut in ultimii ani ca agricultura, alaturi de turism, ar putea scoate economia din criza si ar transforma Romania intr-o tara prospera. Anul 2012 a dovedit insa, daca mai era cazul, ca agricultura romaneasca nu poate fi eficienta si competitiva pe plan european fara construirea unui sistem de irigatii. Clima caracteristica Romaniei impune obligatoriu irigarea ogoarelor semanate.
    Aceasta constatare este veche, si-a dovedit credibilitatea de-a lungul istoriei. Asa se explica construirea acelui sistem de irigatii care in anii 70 ai secolului trecut atingea trei milioane de ha. Nu mai discutam acum ce s-a intamplat cu acest sistem, dar reluarea investitiilor pentru refacerea acelui sistem de irigatii, sau construirea altuia, este un proiect obligatoriu de realizat.
    Cred ca actualul ministru,tinand seama si de tineretea sa, are toate atuurile sa-si propuna ca prioritatea nr. unu acest proiect. Faceti asta domnule Ministru pentru romani si pentru Dv. Si ar mai fi ceva: cum se poate explica ca o tara cu asa potential agricol natural, cu traditie nu are o fabrica de utilaje agricole? Cum este posibil sa renuntam la combinatele de ingrasaminte, facute cu atatea privatiuni ale poporului, care au fost gandite sa asigure o agricultura eficienta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *